Neplata impozitelor locale pentru terenuri, clădiri sau mașini atrage consecințe juridice și financiare importante în România. De la dobânzi și penalități de întârziere până la măsuri de executare silită, autoritățile au la dispoziție mai multe instrumente legale pentru a recupera datoriile sumele datorate.
Ce se întâmplă dacă nu plătești impozitele până la termenul prevăzut de lege
Neplata impozitelor pe proprietăți (case, teren) sau mijloace de transport până la termenele stabilite de autoritățile locale duce, în primul rând, la acumularea de dobânzi și penalități de întârziere. Aceste sume se adaugă la datoria inițială și cresc constant pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce poate transforma rapid o sumă mică într-o povară financiară semnificativă, potrivit Money.ro.
După expirarea termenului de plată, autoritățile locale trimit somații de plată oficiale contribuabililor restanțieri, oferindu-le de obicei un termen de 15 zile pentru a-și plăti datoriile restante.
În plus, potrivit unor inițiative legislative recente, persoanele fizice cu taxe locale restante pot pierde dreptul temporar de dreptul de a cumpăra sau vinde imobile și vehicule până la achitarea datoriilor și la cazul amenzii auto sau a taxelor locale neplătite, permisele auto pot fi suspendate automat după 90 de zile de neplată.
Cum se aplică penalități și care e valoarea lor
Autoritățile fiscale aplică penalități și dobânzi de întârziere imediat după depășirea termenului legal de plată. Conform legislației fiscale și practicilor aplicate de direcțiile locale de taxe și impozite:
• Dobânzile se acumulează zilnic de la data scadenței a datoriei;
• Penalitățile pentru neplată pot ajunge la procente semnificative din suma datorată și pot calcula lunar sau zilnic, în funcție de reglementările locale.
Aceste costuri suplimentare pot crește semnificativ datoria totală, afectând bugetul personal și planurile financiare ale contribuabilului.
Pe lângă dobânzi și penalități, neachitarea impozitelor poate duce la executare silită, ceea ce include:
• Popriri pe conturi bancare;
• Sechestru asupra bunurilor, inclusiv asupra imobilelor și vehiculelor;
• Vânzarea forțată a bunurilor pentru acoperirea datoriilor fiscale.
Ce se întâmplă dacă nu plătești impozitele timp de mai mulți ani
Dacă impozitele rămân neplătite pe o perioadă îndelungată, autoritățile fiscale pot recurge la măsuri drastice de recuperare a creanțelor.
Executare silită a bunurilor: În cazuri de neplată repetată ani la rând, se poate ajunge la popriri și sechestrări ale bunurilor, inclusiv ale celor mai scumpe, pentru a recupera sumele datorate.
Vânzarea bunurilor: Procedurile de executare silită pot culmina cu vânzarea forțată a bunurilor mobile sau imobile ale contribuabilului, la licitații publice.
Prescripția dreptului de executare: În anumite situații, dacă datoriile nu sunt recuperate de autorități în termenul legal (de exemplu, cinci ani pentru impozitul pe venit, potrivit unor surse), dreptul de a executa silit poate prescrie.
În plus față de aspectele financiare, neplata prelungită a impozitelor poate afecta și credibilitatea financiară personală, istoricul negativ care poate complica accesul la credite sau alte produse financiare oferite de instituții bancare.
În România, impozitele locale NU se șterg automat după 5 ani, cum cred mulți. Prescripția de 5 ani există, dar se rupe foarte ușor. De fiecare dată când primăria îți trimite o somație, o decizie, îți pune poprire sau doar îți înregistrează datoria într-un act oficial, termenul de prescripție se resetează. La multe primării, asta se întâmplă aproape anual. De asta vezi oameni cu datorii de 10, 15 sau 20 de ani.
Primăria nu e obligată să te dea în judecată ca să îți pună poprire. Pentru taxe locale, titlul de creanță este emis chiar de primărie. Ei pot trimite direct ordin de poprire către bănci, fără instanță. Banca blochează contul în ziua în care primește hârtia. Mulți află abia când cardul nu mai merge.
Nu contează dacă banii din cont sunt salariu, pensie sau alocație. Totul se blochează, cu excepția unor sume minime protejate prin lege, care de multe ori se aplică prost sau deloc. De aici vin scandalurile cu pensionari care rămân fără bani de mâncare.
Dacă ai mașină sau teren pe numele tău, primăria poate pune sechestru administrativ, fără judecător. Nu îl vezi fizic pe mașină, dar în sistem apare ca „indisponibilizat”. Când vrei să o vinzi sau să o radiezi, ți se spune clar: nu poți până nu plătești.
Foarte important. Primăriile pot refuza orice act notarial dacă ai datorii. La vânzare de casă, teren, mașină, notarul cere certificat fiscal. Dacă apare o datorie de 100 de lei, tranzacția se oprește. Fără plată, nu semnezi nimic.
Există și o capcană:
Dacă plătești o sumă mică, chiar și 10 lei, recunoști datoria și prescripția pornește din nou de la zero. Mulți fac asta fără să știe și își prelungesc singuri problema cu încă 5 ani.
Mai este ceva ce nu se spune. Primăriile pot vinde datoriile firmelor de recuperare. Când se întâmplă asta, apar executori privați, taxe mai mari, comisioane și hărțuială. Atunci situația se schimbă complet.
Și încă una.
Dacă ai mai multe bunuri pe numele tău, ei nu sunt obligați să le execute pe cel mai mic. Pot începe direct cu apartamentul, chiar dacă datoria e relativ mică. Legea nu îi obligă să fie „proporționali”.
