Mulți români cred că, în lipsa copiilor, averea rămâne automat soțului, fraților sau persoanei cu care defunctul a locuit ani întregi. Legea spune altceva. Părinții pot veni la moștenire împreună cu frații, soțul împarte bunurile cu rudele defunctului, iar concubinul nu primește nimic dacă nu există un testament valabil.
Codul civil stabilește patru clase de moștenitori. Rudele mai apropiate le înlătură, în principiu, pe cele din clasele următoare. Soțul supraviețuitor are un regim separat și poate moșteni alături de oricare dintre aceste clase.
Mai întâi trebuie lămurit ce înseamnă „nu ai copii”
În limbaj obișnuit, o persoană poate spune că nu mai are copii deoarece singurul copil a murit. Din punct de vedere succesoral, situația nu se oprește aici.
Dacă acel copil decedat a avut, la rândul său, copii, nepoții defunctului pot veni la moștenire prin reprezentarea părintelui lor. Ei fac parte din categoria descendenților și îi înlătură pe părinții, frații, bunicii, unchii sau verii persoanei decedate. Moștenirea se împarte pe ramura copilului pe care îl reprezintă.
Prin urmare, regulile prezentate mai jos se aplică persoanei care nu are copii și nici alți descendenți care să poată veni la moștenire.
Dacă există soț sau soție
Soțul supraviețuitor moștenește numai dacă la data decesului căsătoria exista legal. Codul civil cere să nu existe o hotărâre definitivă de divorț. Simplul fapt că soții erau despărțiți, locuiau separat sau aveau un proces de divorț nefinalizat nu înlătură automat dreptul la moștenire.
În lipsa copiilor, soțul nu primește însă neapărat toată averea. Cota lui depinde de rudele rămase în viață.
Dacă există atât părinți, cât și frați sau surori ai defunctului, soțul primește o treime din moștenire. Celelalte două treimi se împart între părinți și frați.
Dacă există numai părinții defunctului, fără frați, soțul primește jumătate. Cealaltă jumătate revine părinților.
Dacă există numai frați sau surori, fără părinți în viață, soțul primește tot jumătate. Restul se împarte între frați, surori sau, în anumite situații, copiii acestora.
Dacă nu există părinți, frați sau descendenți ai fraților, dar există bunici, străbunici, unchi, mătuși sau veri care pot moșteni, soțul primește trei sferturi. Rudelor le rămâne un sfert.
Soțul primește întreaga moștenire numai dacă nu există rude care să poată și să vrea să vină la succesiune. Aceste cote sunt prevăzute expres de articolele 971 și 972 din Codul civil.
Exemplu concret: soț, doi părinți și un frate
Să presupunem că masa succesorală valorează 300.000 de lei. Persoana decedată nu are copii, dar lasă în urmă soția, ambii părinți și un frate.
Soția primește o treime, adică 100.000 de lei. Celelalte 200.000 de lei revin clasei formate din părinți și frate.
Pentru că ambii părinți sunt în viață, ei primesc împreună jumătate din partea clasei, adică 100.000 de lei. Fiecare părinte primește 50.000 de lei. Fratele primește cealaltă jumătate, adică 100.000 de lei. Regula împărțirii între părinți și frați apare în articolele 977 și 978 din Codul civil.
Dacă ar mai fi fost în viață un singur părinte, acesta ar fi primit un sfert din cele 200.000 de lei, adică 50.000 de lei. Fratele ar fi primit restul de 150.000 de lei.
Cine moștenește dacă nu există soț
În lipsa soțului și a descendenților, primii chemați sunt părinții, frații și surorile persoanei decedate. Legea îi numește pe părinți „ascendenți privilegiați”, iar pe frați, surori și descendenții acestora „colaterali privilegiați”.
Dacă există numai părinții, aceștia moștenesc întreaga avere și o împart în mod egal.
Dacă există numai frați și surori, ei împart întreaga moștenire. Atunci când un frate a murit înaintea defunctului, copiii acelui frate pot primi partea care i s-ar fi cuvenit părintelui lor, prin reprezentare succesorală.
Dacă există și părinți, și frați, împărțirea se face diferit. Când ambii părinți sunt în viață, ei primesc împreună jumătate, iar frații cealaltă jumătate. Când mai trăiește un singur părinte, acesta primește un sfert, iar frații împart trei sferturi.
Frații vitregi pot avea cote diferite față de frații care au ambii părinți comuni cu defunctul. În asemenea cazuri, moștenirea se împarte pe linia maternă și pe linia paternă. Fratele bun participă pe ambele linii, în timp ce fratele numai după mamă sau numai după tată participă doar pe linia respectivă.
Dacă nu există părinți, frați sau nepoți de frate
Următorii chemați la moștenire sunt bunicii, străbunicii și ceilalți ascendenți ai persoanei decedate. Legea îi numește „ascendenți ordinari”. Ruda aflată în gradul cel mai apropiat îi înlătură pe cei mai îndepărtați. Astfel, bunicii îi înlătură pe străbunici. Rudele de același grad împart partea în mod egal.
În lipsa acestora, pot moșteni rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv. Aici intră, în funcție de arborele familiei, unchii, mătușile, verii primari și alte rude colaterale care se încadrează în limita prevăzută de lege. Rudele mai apropiate le înlătură pe cele mai îndepărtate.
Un văr îndepărtat, aflat dincolo de gradul al patrulea, nu devine moștenitor legal doar pentru că este singura rudă cunoscută.
Partenerul cu care ai trăit nu moștenește automat
O persoană poate locui 20 sau 30 de ani cu partenerul său, poate contribui la gospodărie, poate plăti facturile și poate îngriji proprietarul până la sfârșitul vieții. Dacă cei doi nu sunt căsătoriți, partenerul nu este soț supraviețuitor și nu apare în clasele de moștenitori legali.
În lipsa unui testament sau a unui alt act juridic valabil, averea poate ajunge la părinți, frați, nepoți de frate, bunici, unchi ori veri. Partenerul poate rămâne fără drept asupra locuinței, chiar dacă a locuit acolo zeci de ani. Această concluzie rezultă din lista moștenitorilor legali stabilită de Codul civil, care cuprinde soțul și rudele defunctului, nu și concubinul.
Nici copiii partenerului dintr-o relație anterioară nu moștenesc automat, dacă nu au fost adoptați de persoana decedată și nu au fost desemnați prin testament.
Ce poate schimba un testament
Prin testament, o persoană poate lăsa întreaga avere, o parte din ea sau anumite bunuri unei persoane alese. Beneficiarul poate fi partenerul de viață, un prieten, o rudă îndepărtată, o fundație sau o altă persoană care poate primi legal bunurile. Codul civil definește legatul ca dispoziția testamentară prin care beneficiarul dobândește patrimoniul, o cotă din acesta sau bunuri determinate.
Testamentul nu poate înlătura însă complet moștenitorii rezervatari. Aceștia sunt soțul supraviețuitor, descendenții și părinții defunctului. Rezerva fiecăruia reprezintă jumătate din cota pe care ar fi primit-o ca moștenitor legal. Frații, surorile, bunicii, unchii și verii nu sunt moștenitori rezervatari. Ei pot fi înlăturați prin testament.
Spre exemplu, o persoană necăsătorită, fără copii și fără părinți în viață își poate lăsa, în principiu, întreaga avere partenerului prin testament, chiar dacă are frați. Frații nu au rezervă succesorală.
Dacă părinții sunt în viață, aceștia au o parte protejată de lege. Un testament prin care întreaga avere este lăsată partenerului poate fi redus în măsura necesară pentru completarea rezervei părinților.
Forma cea mai sigură este testamentul autentic, întocmit la notar. Codul civil recunoaște și testamentul olograf, însă acesta trebuie scris integral, datat și semnat de mâna testatorului. Un document tipărit la calculator și doar semnat nu devine testament olograf valabil.
Soțul nu moștenește întregul apartament cumpărat împreună
O altă confuzie apare atunci când soții dețin împreună o casă sau un apartament. Înainte de calcularea moștenirii trebuie stabilit ce parte aparținea deja soțului supraviețuitor și ce parte aparținea persoanei decedate.
Bunurile dobândite în timpul comunității legale sunt, de regulă, bunuri comune. La lichidarea comunității se stabilește contribuția fiecărui soț. Până la proba contrară, legea prezumă o contribuție egală. Numai partea persoanei decedate intră în masa succesorală.
Să luăm un apartament de 300.000 de lei, cumpărat în timpul căsătoriei, cu o contribuție presupusă egală. Soțul supraviețuitor deține deja jumătate, adică 150.000 de lei. Doar cealaltă jumătate intră la moștenire.
Dacă defunctul nu are copii, iar în viață sunt soțul și părinții săi, soțul primește jumătate din masa succesorală de 150.000 de lei, adică 75.000 de lei. Părinții împart restul de 75.000 de lei.
În final, soțul rămâne cu partea sa inițială de 150.000 de lei plus moștenirea de 75.000 de lei. Valoarea totală a dreptului său ajunge la 225.000 de lei. Părinților le revine partea corespunzătoare valorii de 75.000 de lei.
Dacă apartamentul era bun propriu al defunctului, nu bun comun, întreaga valoare poate intra în masa succesorală.
Drepturi suplimentare pentru soțul supraviețuitor
Atunci când nu vine la moștenire împreună cu descendenții, soțul supraviețuitor primește, pe lângă cota sa, mobilierul și obiectele casnice care au fost folosite în comun de soți. Aceste bunuri nu se împart automat cu părinții sau frații defunctului.
Soțul poate avea și un drept temporar de a locui în casa în care a trăit cu persoana decedată, dacă locuința face parte din moștenire și nu are un alt drept real asupra unei locuințe corespunzătoare. Dreptul este gratuit și, în principiu, durează până la partaj, dar nu mai puțin de un an. Poate înceta mai devreme dacă soțul se recăsătorește.
Acest drept de locuire nu înseamnă că soțul devine automat proprietarul întregii case.
Când ajunge averea la autoritatea locală
Averea nu ajunge imediat la autorități doar pentru că persoana nu avea copii. Mai întâi sunt căutați soțul, părinții, frații, descendenții fraților, bunicii și celelalte rude care pot moșteni până la limita legală. Se verifică și existența unui testament.
Moștenirea devine vacantă numai dacă nu există moștenitori legali sau testamentari ori dacă aceștia nu pot sau nu vor să moștenească. În actualul Cod civil, moștenirile vacante revin comunei, orașului sau municipiului în raza căruia se aflau bunurile și intră în domeniul privat al localității. Nu este corectă formula simplă potrivit căreia „ia statul tot”.
Chiar și după constatarea vacanței, un moștenitor real care apare ulterior poate cere recunoașterea drepturilor sale prin acțiunea prevăzută de lege.
Termenul care nu trebuie ignorat
Dreptul de opțiune succesorală, adică alegerea între acceptarea și renunțarea la moștenire, trebuie exercitat, în principiu, în termen de un an de la data decesului. Acceptarea poate fi expresă sau poate rezulta din anumite acte care arată fără îndoială intenția de a accepta, dar o acceptare tacită trebuie să poată fi dovedită.
Certificatul de moștenitor este eliberat de notarul public și arată cine sunt moștenitorii, ce cote au și ce bunuri intră în patrimoniul succesoral.
Dacă procedura care privește proprietățile imobiliare este finalizată după mai mult de doi ani de la deces, moștenitorii pot datora impozitul de 1% prevăzut de Codul fiscal, calculat potrivit regulilor aplicabile masei succesorale imobiliare. Acest termen fiscal nu trebuie confundat cu termenul de un an pentru exercitarea opțiunii succesorale.
Moștenirea nu cuprinde numai case, terenuri, bani sau autoturisme. Include și datoriile persoanei decedate. Moștenitorii legali și legatarii universali răspund însă pentru datoriile moștenirii numai cu bunurile aflate în patrimoniul succesoral și proporțional cu partea fiecăruia.
