Cândva mare producătoare de lapte, România a ajuns pe ultimele locuri din Uniunea Europeană.
România, odată renumită pentru producția sa abundentă de lapte, a trecut prin schimbări majore în sectorul agricol, ajungând astăzi pe ultimele locuri în Uniunea Europeană. Odată cu deschiderea pieței interne și intensificarea concurenței din partea altor state membre, fermierii români s-au confruntat cu multiple dificultăți economice și structurale. Lipsa investițiilor, modernizarea insuficientă a infrastructurii și migrarea forței de muncă din mediul rural au dus la o scădere semnificativă a producției interne.
Aceste transformări au generat un impact direct asupra prețurilor din magazine. Astăzi, laptele importat, provenit din state cu ferme moderne și cu costuri de producție optimizate, se găsește la un preț mediu de aproximativ 5,50 lei pe litru. În contrast, laptele produs în România se vinde, în medie, la circa 7 lei pe litru. Această diferență de preț nu doar că afectează bugetul gospodăriilor, dar reflectă și provocările cu care se confruntă fermierii locali: costurile ridicate de producție, lipsa subvențiilor adecvate și dificultatea de a concura cu volumele mari de producție ale importatorilor.
În spatele acestor cifre se ascund probleme complexe. Producția internă a fost afectată de o restructurare a sectorului agricol, în urma căreia s-au închis fermele de dimensiuni mari și s-a pierdut din tradiția de auto-suficiență. Investițiile în tehnologie și infrastructură nu au fost suficiente pentru a ridica competitivitatea, iar reglementările europene, deși menite să asigure calitatea și siguranța alimentară, au impus costuri suplimentare fermierilor români.
În același timp, piețele externe, susținute de tehnologii moderne și de politici agricole favorabile, reușesc să producă lapte la costuri mai reduse. Importurile au devenit astfel o alternativă atractivă pentru consumatori, care, prin alegerea laptelui import, beneficiază de prețuri mai mici și, adesea, de o consistență în ceea ce privește calitatea produsului.
Potrivit Institutului Național de Statistică, România a cumpărat anul trecut lapte din aproape toată Europa. De departe cea mai mare cantitate a venit de la vecinii maghiari, am cumpărat de la ei lapte în valoare de peste 65 de milioane de euro. Le-am făcut vânzări bune și polonezilor, de aproape 12 milioane de euro. Nu stau rău nici cehii, germanii și grecii, care ne-au vândut lapte cu generozitate. Anual, în țara noastră avem o producție de aproximativ un milion de tone de lapte. Potrivit Eurostat, țara noastră este pe ultimul loc la producția de lapte pe cap de vacă. În același timp, consumul de lapte a crescut din 2015 până în 2020 cu aproape 10 la sută. În acest context, anul trecut au fost importate 100 de mii de tone de lapte. Față de 1989, importurile de lapte au crescut de peste 25 ori. Revenind la producție, 5 țări din Uniunea Europeană se află în primele 20 de state, la nivel mondial. Germania produce 33,1 milioane de tone, ceea ce înseamnă aproximativ 400 de litri pe cap de locuitor. Franța se află pe locul al doilea cu 25,5 milioane de tone, și o producție pe cap de locuitor de 390 de litri. Polonia este pe locul trei, cu 14,2 milioane de tone de lapte pe an. Sprijinul pentru crescătorii de vaci este mult mai mic în România față de alte țări. La noi, Guvernul a aprobat o schemă de ajutor care prevede 73 de euro pe animal. În Bulgaria, se acordă 189 de euro pe bovinele adulte, iar în Ungaria, anii trecuți fermierii primeau 700 de euro pe animal.
Această situație pune în lumină necesitatea unor reforme și investiții substanțiale în sectorul lactatelor din România. Pentru a recâștiga competitivitatea, este esențial ca autoritățile și fermierii să colaboreze la implementarea unor strategii ce vizează modernizarea fermei, diversificarea produselor și accesul la finanțări europene. Astfel, România ar putea reveni pe harta producătorilor de lapte de calitate, contribuind la reducerea dependenței de importuri și la susținerea economiei locale.
În 2025, revitalizarea sectorului lactatelor din România poate fi abordată printr-o serie de măsuri strategice, menite să redobândească competitivitatea și să sprijine fermierii locali. Iată câteva direcții esențiale:
Modernizarea infrastructurii și tehnologiilor de producție
Investițiile în tehnologie și echipamente moderne sunt cruciale pentru a reduce costurile de producție și a crește eficiența. Implementarea sistemelor de automatizare în ferme, achiziția de utilaje moderne pentru recoltare și prelucrare, precum și digitalizarea proceselor de management agricol pot contribui semnificativ la creșterea productivității.
Accesul la fonduri europene și subvenții
Utilizarea eficientă a fondurilor structurale și de coeziune, precum și a altor programe europene, poate oferi resursele necesare pentru modernizarea fermelor. Stimulentele financiare, subvențiile și consilierea tehnică ar trebui să fie prioritare pentru fermierii locali, astfel încât aceștia să poată investi în dezvoltarea durabilă a sectorului.
Cooperare și consolidare a micilor ferme
Formarea de cooperative și asocieri între fermierii locali poate permite obținerea unor volume mai mari de producție și accesul la piețe interne și externe. Cooperarea facilitează, de asemenea, schimbul de bune practici și negocierea unor prețuri avantajoase pentru materiile prime și echipamente.
Promovarea produselor autohtone și dezvoltarea pieței interne
Campaniile de promovare a laptelui și a produselor lactate românești pot stimula consumul intern. Informarea consumatorilor despre calitatea și originea produselor, împreună cu politici fiscale favorabile, ar putea reînvia interesul pentru laptele produs în țară.
Educația și formarea profesională
Investițiile în programe de formare continuă pentru fermieri sunt esențiale. Cursurile de specialitate, seminariile și colaborarea cu instituții de cercetare agricolă vor contribui la adoptarea unor practici moderne și la creșterea competențelor în domeniul agriculturii de precizie.
Dezvoltarea lanțului valoric și a infrastructurii de procesare
Crearea unor unități de prelucrare locale, eficiente din punct de vedere energetic și tehnologic, poate reduce dependența de importuri. Consolidarea lanțului de aprovizionare și asigurarea unor standarde de calitate la nivel înalt vor spori încrederea consumatorilor în produsele autohtone.
Implementarea acestor soluții, în strânsă colaborare între autorități, fermieri și sectorul privat, poate reprezenta cheia redresării sectorului lactatelor din România în 2025, contribuind la creșterea sustenabilă a producției și la reducerea dependenței de importuri.
