Abu Dhabi găzduiește primele negocieri trilaterale serioase între Rusia și Ucraina din ultimii ani, mediate de administrația americană. Marți și miercuri, delegațiile celor două țări discută sub auspiciile unor oficiali SUA și cu observatori europeni prezenți.
Contextul acestor negocieri e mai larg decât pare. Administrația Trump, prin ginerele și emisarul special Jared Kushner și prin Steve Witkoff, și-a asumat rolul de mediere după ce în ianuarie și februarie au avut loc consultări pe teme de securitate. Moscova și Washingtonul și-au schimbat mesaje private, iar acum încercarea devine publică — într-un format care, deși oficial bilateral, ia o formă aproape de tratative internaționale, cu prezenţa unor reprezentanți europeni din NATO și Uniunea Europeană.
Zelenski a primit rapoarte de la echipa de negociere din Emirate potrivit cărora au fost abordate două domenii principale: chestiuni umanitare și garanții de securitate. Nu e surprinzător pe care le-au ales să-și pună titlul — ambele sunt puncte „moi” comparativ cu întrebarea terenului. Teritoriile rămân, conform propiilor surse occidentale citate în presă, „principalul obstacol”. Kiev vrea garantii că nu va pierde mai mult pământ; Moscova (prin poziția Medinski, șeful delegației ruse) spune că „devenim mai numeroși și mai profesioniști” — o aluziune ușor veiled la capacitatea militară crescândă a Rusiei și implicit la voința ei de a obţine mai mult.
Kushner și-a pus așteptări mari în discurs. Nu promiteaț pace în două zile, ci „un nou cadru de pace” pentru toată Europa, bazat pe „ce a funcționat” din instituțiile și acordurile anterioare (NATO, UE, tratate de securitate din anii 1990), dar curăţat de greşelile care „ne-au adus în situaţia asta”. Oficial, SUA spun că Putin e „gata pentru pace sub condiţiile potrivite” — expresie cu care diplomaţii se joacă acum; condiţiile alea sunt adesea redraw-ul hărţii geografice.
Observatorii europeni sunt acolo, dar Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, i-a numit „o manevră de imagine” destinată să-i dea lui Zelenski sprijin mediatic. Acuza e o tactică: Rusia îi delegitimizează, iar din această poziţie negociază mai din forţă. Europa, prin prezența ei, vrea să demonstreze unitate în jurul Kievului, dar fără rol formal în negocieri — o poziție apasă și ambiguu. Americanii conduc dansul, iar europenii urmează, observatori dar nu jucători.
Zelenski, din partea lui, cheamă atenţia cititorilor ukraineni că „poporul nostru aşteaptă sfârşitul acestui război” — un mesaj care nu e pentru presă, ci pentru acasă. El trebuie să-și justifice negocierile într-o vreme în care partea din Ucraina care crede în continuarea luptei până la victoria totală e vocală. Umerov, care conduce echipa de negociere, a mulţumit americanilor și a repet formula oficială a Kievului: doresc o „pace durabilă”, nu orice pace. Pero ce înseamnă „durabilă” în contextul în care Rusia a annexed deja patru regiuni și controlă de facto jumătate din Donbas?
Discuțiile vor continua miercuri. Nici un comunicat oficial nu detaliază ce s-a zis exact — pe bună dreptate, fiindcă detaliile în faza asta sunt arme. Dar retorica diferă: americanii sunt optimişti („câteva idei bune pentru a depăşi divergenţele”), rușii sunt proceduali („mai numeroși, mai profesioniști”), iar ucrainenii sună obositori („aşteptăm sfârşitul”). E o mică snapshot a oboselii strategice pe care o simte fiecare parte după patru ani şi jumătate de război.
Miza reală nu e ceea ce se spune în Abu Dhabi. E ceea ce se negociază pe terenuri Kievului, Harkovului şi Donbasului în timp ce oficialii vorbesc despre cadre de pace în Emirate. Orice acord aici trebuie să funcţioneze acolo. Și acolo situaţia militară continuă să se mişte — nu neapărat în favoarea unuia sau altuia, ci prin uzură reciprocă. Negocierile încearcă să pună o poză pe o situație care e încă în mişcare. Ritmul lor depinde din urmă cu totul nu din ce se zice la masa meselor, ci din viteza cu care armele se mişcă pe câmpul de luptă.
