Roșiile sunt unele dintre cele mai cultivate legume din grădinile de pretutindeni, dar, în ciuda popularității lor, mulți grădinari – fie ei începători sau experimentați – se confruntă cu întrebări despre îngrijirea, bolile și randamentul acestora.
De la alegerea soiurilor potrivite și fertilizarea optimă până la combaterea dăunătorilor și prevenirea bolilor, fiecare etapă a cultivării tomatelor vine cu provocări specifice. Când este cel mai bun moment pentru plantare? Ce boli pot afecta roșiile și cum le putem preveni? De ce se crapă fructele sau de ce frunzele îngălbenesc? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care și le pun grădinarii în căutarea unor recolte sănătoase și bogate.
În acest articol, vom răspunde la cele mai frecvente întrebări despre tomate, oferindu-ți sfaturi practice și soluții testate pentru a avea o cultură reușită. Fie că ai o mică grădină de familie sau cultivi roșii la scară mai mare, aceste informații te vor ajuta să îți optimizezi recolta și să te bucuri de roșii gustoase și sănătoase.
1.Puterea de germinare a seminţelor: 4 – 5 ani.
2.Perioada de semănat răsadul: cu 50 – 60 zile înainte de plantarea la locul definitiv, punând la socoteală şi timpul de rasărire de 5 – 7 zile
3.Perioada de vegetaţie: 110 – 140 zile, în funcţie de soi.
4.Pretenţiile faţă de sol sunt modeste. Se poate dezvolta chiar şi pe un sol mai acid, dar, fireşte, preferă să se răsfeţe într-unul roditor. Rezultatele sunt pe măsură.
5.Tomata este o mare iubitoare de căldură: temperatura optimă de creştere: 20 – 26º. Sub 16º, dar şi peste 30º încetează creşterea, nu leagă, va pierde rodul, iar sub 3º moare.
6.Tomata iubeşte nespus lumina, de care are nevoie din stadiul de sămânţă şi până la recoltarea plantei mature. În lipsa luminii, dacă prioada de timp noros se prelungeşte nefiresc de mult, planta „avortează” florile sau fructele. Fructele se coc greu, işi schimbă gustul şi aroma, devin sensibile la boli şi dăunători, apar petele brune.
7.Tomatei i se mai spune şi „ Setilă”. Cu toate acestea nu suportă excesul de apă. Se conduce după o regulă strictă „ Capul uscat şi picioarele ude”. Tomata se udă rar , dar din belşug cu apă stată la soare. Umezeala o îmbolnăveşte de diverse boli micotice, mai ales în combinaţie cu temperatura joasă. Diferenţele de umiditate duc la craparea fructelor. Iată de ce folosim cu „religiozitate” stratul de mulcire.
8.Tomata ţine la silueta ei. Nu este o mare mancăcioasă, dar are pretenţii la bucate alese: azot, fosfor, potasiu, magneziu – în primul rând – urmate de bor, cupru mangan, fier. Azot – în cantitate moderată, altfel vom creşte o junglă de tomate fără fructe. Fosfor – în cantitate mai mică, dar obligatoriu. De el au nevoie rădăcinile, fructele şi seminţele. Atenţie, însă, sub 15 grade fosforul nu se mai asimilează de către plantă! Potasiul – este necesar în cantitate considerabilă, mai ales în perioada de pubertate şi adolescenţă a plantei. Potasiul ajută planta în lupta împotriva bolilor şi dăunătorilor, îi conferă rezistenţă la frig, creşte calitatea fructelor. Magneziul – în cantitate mare, mai ales în perioada de creştere şi rodire a fructelor. Borul şi manganul – în calitate de hrană, administrată prin stropirea frunzelor (nu la rădăcină); ajută la intensificarea înfloririi şi rodirii, grăbeşte coacerea fructelor.
9.Nu scăpaţi momentul copilirii, cârnirii şi îndepărtării frunzelor, alminteri riscăm să avem o recoltă modestă.
10.Tomata trebuie susţinută, deoarece singură nu o poate face.
11.Muşuroiţi planta, vă va mulţumi cum doar ea ştie s-o facă!
12.Mulciţi plantele, şi vă veţi uşura munca, iar tomatele vor fi nespus de fericite.
13.După fiecare udare (rară dar din belşug) nu uitaţi să afânaţi pământul de jur mprejur
Şi ca munca să vă fie încununată de succes, aflaţi ce nu poate suferi Doamna Pătlăgică:
- detestă ca seminţele ei să fie păstrate la „rece”, sau în spaţii cu diferenţe mari de temperatură
- nu-i place bălegarul proaspăt, şi nici îngrăşămintele minerale în exces
- nu-i place azotul în exces. Îl vom administra cu precădere la început, sub formă de macerat de găinaţ, dar şi mai bine, macerat de urzică.
- nu-i place, chiar urăşte, ca răsadul să fie plantat în substrat rece (sub +15º)
- nu-i place udatul în exces, care duce la sufocare rădăcinilor pentru că oxigenul devine deficitar, iar hrana nu mai ajunge la destinatar.
- detestă umiditatea, care aduce după ea bolile micotice
Întrebări frecvente:
De ce nu rodeşte tomata, chiar dacă a făcut multe flori?
Temperatuta prea mică – sub 16º
Temperatura prea mare – peste 30º
Lipsa luminii
De ce sunt fructele cu hibe?
Temperatura prea mare – peste 30º
Deficitul de potasiu şi magneziu fac să apară pata verde pe fructul copt
Concentraţia prea mare de azot sub formă de amoniac
Lipsa luminii duce la apariţia petelor brune pe fructe
În România, cultivarea tomatelor este o tradiție îndelungată, iar fermierii și grădinarii au la dispoziție o gamă variată de soiuri și hibrizi adaptați diferitelor condiții de mediu și utilizări specifice. Alegerea corectă a soiului este esențială pentru a obține o recoltă bogată și de calitate. Mai jos, prezentăm o selecție de soiuri de tomate, grupate în funcție de utilizarea lor principală:
1. Soiuri pentru consum în stare proaspătă
Aceste soiuri sunt apreciate pentru gustul lor deosebit, textura suculentă și aspectul atractiv, fiind ideale pentru salate și consum direct.
- Buzău 1600: Un soi românesc cu fructe mari, rotunde, de culoare roșie intensă, recunoscut pentru gustul său dulce și aromat.
- Inimă de Bou: Cunoscut pentru fructele sale mari, în formă de inimă, cu pulpă cărnoasă și gust dulce. Este un soi tradițional foarte apreciat în România.
- Rozalie de Buzău: Soi tradițional cu fructe de culoare roz, gust dulce și aromat, ideal pentru consum în stare proaspătă.
2. Soiuri pentru industrializare și procesare
Aceste soiuri se remarcă prin conținutul ridicat de substanță uscată, fiind potrivite pentru producerea de pastă de tomate, sucuri sau conserve.
- Buzău 4 și Buzău 22: Soiuri românești destinate atât consumului proaspăt, cât și industrializării, având fructe de mărime medie, cu gust echilibrat.
- Rio Grande: Soi cu fructe alungite, de culoare roșie intensă, foarte potrivit pentru procesare datorită consistenței pulpei și conținutului scăzut de apă.
- Roma: Un soi cu fructe ovale, cărnoase, ideale pentru sosuri și conserve, datorită texturii dense și gustului bogat.
3. Soiuri cherry pentru gustări și decor
Soiurile cherry produc fructe mici, dulci și aromate, perfecte pentru gustări sănătoase, salate sau decorarea preparatelor culinare.
- Cherry Belle Bacchante: Soi cu fructe mici, rotunde, de culoare roșie, foarte dulci și aromate, ideale pentru consum proaspăt.
- Cherry Prunișoară: Fructe de dimensiuni mici, alungite, cu gust dulce și aromat, potrivite pentru salate și decor.
4. Soiuri tradiționale românești
Aceste soiuri au fost cultivate de generații în diferite regiuni ale țării și sunt apreciate pentru adaptabilitatea și gustul lor autentic.
- Roșie de Ineu: Soi tradițional din zona Ineu, cu fructe mari, rotunde, de culoare roșie, și gust dulce-acrișor.
- Roșie de Bacău: Soi local cu fructe de mărime medie, culoare roșie intensă și gust echilibrat, potrivit pentru diverse utilizări.
- Grasă de Bihor: Soi cu fructe mari, cărnoase, de culoare roșie, apreciat pentru gustul său bogat și textura suculentă.
Alegerea soiului potrivit trebuie să țină cont de condițiile specifice de cultivare, destinația producției și preferințele consumatorilor. Este recomandat să se utilizeze semințe certificate și să se respecte tehnologiile de cultură adecvate pentru fiecare soi în parte, asigurând astfel o producție optimă și de calitate.
