Aceste lucrări se referă în principal la tăieri şi la schimbarea poziţiei ramurilor. Ele se aplică după intrarea pomilor pe rod şi până la defrişarea plantaţiilor şi au ca obiective principale următoarele: normarea producţiei de fructe, prevenirea îndesirii şi degarnisirii coroanei, menţinerea formei şi volumului iniţial al coroanei, eliminarea sau diminuarea pe cât posibil a entropiei etc.
Toate aceste obiective precum şi altele se realizează prin :
– reechilibrarea tuturor elementelor macrostructurii vegetative prin schimbări de poziţie, suprimări, scurtări şi reducţii, astfel încât să se realizeze o rărire şi chiar o reîntinerire a pomilor;
– limitarea înălţimii pomilor şi evitarea îndesiri, prin suprimarea sau scurtarea axului şi a tuturor ramurilor cu poziţie verticală apărute pe şarpante;
– eliminarea ramificaţiilor suplimentare apărute pe şarpante, mai ales în apropierea inserţiei ramurilor de prelungire, precum şi acelor de pe ax între etaje;
– suprimarea ramurilor lacome şi concurente, a celor bolnave, dezbinate, atârnânde.
Toate aceste operaţiuni se realizează într-o anumită ordine logică: limitarea înălţimii şi lărgimii coroanei; limitarea grosimii coroanei,; păstrarea echilibrului între partea superioară şi cea inferioară a coroanelor etc.
Odată cu înaintarea în vârstă, vigoarea de creştere a pomilor scade concomitent cu producţia, mai ales a calităţii acesteia. De aceea în această perioadă se va stimula creşterea pomilor, prin tăieri de reducţie a ramurilor de schelet corelată cu fertilizări echilibrate.
La început scurtările sunt moderate şi se rezumă la lemn de 3-5 ani, deasupra unei ramificaţii care preia creşterea.
În urma lucrărilor de tăiere şi fertilizare pomii îşi recapătă vigoarea, prin creşteri anuale de 30-40 cm şi prin diferenţierea mugurilor de rod. Aceste efecte se manifestă timp de 4-5 ani, după care creşterile scad din nou. În acest caz se impun tăieri mai severe pe lemn mai bătrân de 5-6 ani, uneori chiar mai vechi. Dacă ramurile tăiate sunt mai groase (7-8 cm la pomaceae şi 5-6 cm la drupaceae), se iau măsuri de acoperire a rănilor.
Tăierile de fructificare au drept scop menţinerea proceselor de creşterere, rodire şi entropie în echilibru fiziologic.
Aceste operaţii constituie principala verigă agrotehnică în obţinerea producţii mari, constante şi de calitate. Se aplică în general ramurilor de shelet şi de rod, în fiecare an.
Ramurile de semischelet constituie pentru majoritatea speciilor prinncipalul suport al producţiei. Acestea parcurg în evoluţia lor mai multe etape: creşterea, formarea ramurilor şi a mugurilor de rod, producţia şi degarnisirea progresivă şi regenerarea. Durata acestor etape este influenţată de specie, soi, agrotehnica aplicată etc.
Tăierile care se aplică ramurilor de semischelet depind, în afara de etapa în care se găseşte ramura respectivă, şi de vârsta pomului precum şi de încărcătura de rod.
Perioada de tinereţe a pomilor coincide cu creşteri şi ramificări puternice concomitent cu o ganisire accentuată cu ramuri de rod. Este recomandată păstrarea acestor elemente în coroană pentru grăbirea intrării şi temperarea creşterii. Tăierile de fructificare se vor reduce la maximum, iar cele efectuate se vor baza pe rărirea ramurilor cu poziţie incorectă sau prea viguroase.
Către sfârşitul acestei perioade, macrostructura vegetativă a coroanei ; să fie garnisită cu formaţiuni ale microstructurii roditoare în poziţii favorabile pentru o bună receptare a luminii şi a hranei.
În perioada de rodire maximă tăierile de fructificare au ca principale obiective normarea încărcăturii de rod şi reîntinerirea ramurilor de schelet şi de rod prin următoarele operaţii:
– reducerea lemnului de 3-4 ani la lemn de 2 ani;
– ramurile de semischelet subţiri, care depăşesc 70-80 cm şi sunt atârnânde vor fi reduse la 1/3 sau chiar eliminate dacă producţia este normală;
– ramurile de semischelet viguroase sunt păstrate întregi dacă dispun de suficient spaţiu, dar trebuie rărite ramurile de rod la jumătate;
– ramurile de rod complexe (“vetrele”), şi în vârstă (4-5 ani), sunt regenerate prin reducţii la 2-3 muguri de rod (figura 10.13).
Fig. 10.13. Regenerarea vetrelor de rod
La sfârşitul acestei perioade raportul optim dintre mugurii vegetativi şi cei floriferi trebuie să fie de 2-3/1.
Tăierile de fruuctificare sunt mult mai severe în anii cu încărcătură de rod foarte mare şi mai reduse sau chiar pot lipsi în anii cu puţini muguri de rod.
În perioada de declin a pomilor prin tăierile de fructificare se urmăreşte normarea încărcăturii de rod, dar în primul rând întinerirea ramurilor de semischelet şi de rod. În general, se urmăresc principiile deja prezentate la care se mai adaugă:
– eliminarea coturilor, a porţiunilor ştrangulate, a celor alungite care îngreuiază circulaţia sevei etc;
- apropierea rodului de sursa de hrană şi apă, împiedicând totodată degarnisirea pomilor.
Fig. 10.14 Tăieri de reîntinerire a ramurilor de semischelet
