Ramurile de rod ale pomilor fructiferi. Taierea pomilor fructiferi pentru incepatori

in Pomi fructiferi/Utile în gospodărie by
TRIMITE PRIETENILOR

Tăierea pomilor fructiferi este o practicare esențială pentru oricine dorește să obțină o recoltă bogată și să mențină pomii sănătoși. Deși la prima vedere poate părea complicată, dacă sunt respectate câteva principii de bază, procesul devine mai simplu și mai eficient.

Tăierile se realizează din mai multe motive: pentru formarea coroanei, pentru menținerea sănătății pomului, pentru stimularea rodirii sau pentru reînvigorarea pomilor bătrâni. Alegerea perioadei potrivite și a tehnicii corecte de tăiere poate influența considerabil dezvoltarea pomului.

Primul aspect important este alegerea momentului potrivit pentru tăiere. Se disting două perioade principale de tăiere: iarna (tăierea la repaus vegetativ) și vara (tăierea verde). Tăierile de iarnă, realizate de obicei între sfârșitul toamnei și până începutul primăverii, sunt esențiale pentru modelarea pomului. Tăierile de vară sunt utile pentru eliminarea lăstarilor inutili și pentru o mai bună circulație a aerului în coroană.

Instrumentele utilizate trebuie să fie curate și bine ascuțite pentru a evita rănirea inutilă a pomului. Foarfeca de grădină, ferăstrăul de mână și foarfeca telescopică sunt cele mai frecvente unelte utilizate. După fiecare tăiere, este recomandat să se aplice un mastic cicatrizant pentru a proteja pomul de boli și dăunători.

Un alt aspect important este tipul de tăiere aplicat pomului. Există mai multe tipuri de tăiere, fiecare având un scop bine definit:

  • Tăierea de formare este efectuată în primii ani de viață ai pomului, având rolul de a stabili o structură de bază a coroanei.
  • Tăierea de fructificare este realizată la pomii maturi pentru a asigura o producție echilibrată de fructe.
  • Tăierea de regenerare este utilizată la pomii în vârstă pentru a-i revigora și a prelungi perioada de producție.
  • Tăierea de rărire elimină ramurile prea dese pentru a permite o mai bună penetrare a luminii și o aerisire corespunzătoare.

Fiecare specie de pom fructifer are nevoi specifice de tăiere. De exemplu, mărul și părul necesitată tăieri regulate pentru a stimula formarea de ramuri roditoare, în timp ce prunul și cireșul au nevoie de tăieri mai moderate pentru a preveni apariția bolilor.

Un aspect esențial de avut în vedere este modul de efectuare a tăierii. Tăierea se face deasupra unui mugur orientat spre exterior, în un unghi ușor oblic, pentru a favoriza o creștere armonioasă. De asemenea, se elimină ramurile uscate, bolnave sau care se încurcă în interiorul coroanei.

Tăierea pomilor fructiferi nu trebuie realizată la întâmplare, ci în funcție de vârsta și specia pomului, obiectivul dorit și starea generală a arborelui.

Ramurile de rod la gutui şi moşmon

În perioada de tinereţe, gutuiul şi moşmonul rodesc pe ramuri anuale lungi de 30-100cm, de tipul mlădiţei de măr şi păr şi pe măciulii, iar în perioada de rodire deplină pe măciulii.

1. Ramura lungă – are o lungime de 30-100  cm. Prezintă muguri micşti în treimea mijlocie şi superioară şi vegetativi care rămân dorminzi către bază. Mugurii micşti sunt mai mari şi în timpul fructificării evoluează în măciulii. Fiecare mugur mixt este însoţit de 1-2 muguri stipelari, care pornesc în vegetaţie abia în anul al II-lea sau al III-lea, când formează alte ramuri lungi, dar de vigoare mai redusă. Frecvenţa formării aceste ramuri în coroana pomilor este mai mare la începutul rodirii şi mai redusă spre sfârşitul acesteia.

2. Măciulia – este ramura de bază în fructificarea gutuiului şi moşmonului, care se aseamănă foarte mult cu bursa de la măr şi păr, dar este mai lungă (5-15cm), mai suplă şi are forma unei măciulii.

Pe măciuliile viguroase se formează 3-5 muguri micşti (către vârf) şi 4-7 muguri vegetativi (spre bază), iar pe cele slabe 1-2 muguri micşti şi 2-3 muguri vegetativi susceptibili de a mai evolua. În cele mai multe cazuri, fructele formate pe măciuliile slabe cad fiziologic imediat după legare.

3. Coarne de melc.  În timpul rodirii pomilor prin evoluţia mugurilor micşti,pe măciulie se formează 1-2 măciulii de vigoare mai redusă. Dispunerea simultană a 2 măciulii de un an pe una de 2 ani conduce la formarea unei ramificaţii fructifere, denumită şi coarne de melc.

Fig.3.4. Ramurile de rod la gutui şi moşmon

Ramura mixtă (1) şi evoluţia ei în ramură de semischelet garnisită cu măciulii (2),

 iar în anul următor formează coarne de melc (3); evoluţia mugurilor micşti în lăstari fertili (a,b).

Citeste siArta Tăierii Trandafirilor: Un Ghid Pas cu Pas ce iti va oferi plante sanatoase si bogate in flori

Ramurile de rod la drupaceae

Ramurile de rod la cireş şi vişin

1. Pintenul – identic cu cel de la speciile seminţoase.

Ramurile de rod la cireş şi vişin 

Ramura mixtă mijlocie şi evoluţia ei (1a; 1b); ramura mixtă lungă şi evoluţia ei (2a; 2b); ramura pleată

de un an (3a) şi evoluţia ei în anii următori (3b); pintenul (4a) şi evoluţia lui tot în pinten (4b)

sau în buchet de mai (5a); buchet de maai simplu (5b) şi alungit (5c).

2. Buchetul de mai – formaţiune de rod scurtă (1-5 cm) pe care se prind în spirală 4-6 muguri floriferi solitari. Dintre aceştia unul este vegetativ prin care buchetul evoluează în continuare.

3. Ramura mijlocie – are o lungime de 20-40 cm şi o grosime de 4-8  mm, formează la bază 4-6 muguri floriferi solitari, în partea mijlocie muguri floriferi şi vegetativi în alternanţă, iar spre vârf numai muguri vegetativi.

4. Ramura pleată – poartă terminal un mugur vegetativ, iar lateral muguri floriferi la fiecare nod. În cazuri rare se întâlnesc pe lungimea ramurii plete şi muguri vegetativi. Fructifică pe ramuri plete majoritatea soiurilor de vişin şi unele soiuri de cireş (Ramon Oliva). Noţiunea de ramură pleată este necorespunzătoare întrucât aceasta nu se referă la organizarea morfologică a ramurii ca atare, ci la poziţia acesteia. Este alcătuită din porţiuni de lemn multianual (2-6 ani).

5. Ramura lungă – are lungimea de 50-150 cm, este în general o ramură de prelungire a unei şarpante sau subşarpante, fiind întâlnită preponderent la pomii tineri. Această ramură formează la bază 4-6 muguri floriferi, în rest numai muguri vegetativi.

Ramurile de rod ale prunului şi caisului

1. Spinul – se întâlneşte la prun şi este o ramură prefloriferă cu muguri mici vegetativi aşezaţi lateral.

2. Pintenul – are aceeaşi organizare morfologică, ca la speciile seminţoase.

Citeste siCum să Altoiești Corect Pomi Fructiferi: Sfaturi și Pași Esențiali

Ramurile de rod la prun şi cais

Ramură de prun cu spini (1); spinul (2a) şi evoluţia lui (2b); ramură mixtă anuală (3)

şi evoluţia ei în ramură de semischelet (4); pinten (5); buchet de mai simplu (6)

şi evoluţia lui în buchet ramificat (7); buchet ramificat, multianual la soiul de prun Stanley (8).

3. Buchetul de mai – se deosebeşte de cel de la cireş şi vişin, prin aceea că mugurii sunt aşezaţi în grupuri de câte 3-5. Această formaţiune evoluează atât prin mugurul vegetativ terminal, cât şi prin cei vegetativi axilari, rezultând buchete ramificate (Stanley şi Agen la prun şi Royal la cais).

4. Smiceaua – se întâlneşte numai la anumite soiuri de prun şi are aceeaşi morfologie cu cea întâlnită la măr şi păr.

5. Ramura mixtă – poartă totdeauna un mugur vegetativ normal în vârf, iar lateral atât muguri florali, cât şi vegetativi aşezaţi în grupuri de câte 2-3 la prun şi 3-8 la cais.

6. Ramura lungă – se întâlneşte în special la cais şi este asemănătoare cu ramura mixtă mijlocie, fiind în general ramura de prelungire a şarpantelor sau subşarpantelor.

7. Ramura anticipată – este o ramificaţie a lăstarului normal care se formează în aceeaşi perioadă de vegetaţie. Este organizată morfologic asemănător cu ramura mixtă, iar uneori cu ramura salbă. Nu sunt ramuri de bază pentru fructificare, dar în anii cu geruri mari pot fi utile, deoarece, mugurii florali de pe această ramură sunt mai rezistenţi.

Ramuri de rod la piersic şi migdal

1. Pintenul – este identic cu al celorlalte specii.

2. Buchetul de mai – este asemănător cu cel de la cireş şi vişin.

3. Ramura salbă – este o formaţiune fructiferă subţire de 2-4 mm şi 10-20 cm lungime. Mugurele terminal este vegetativ, iar cei axilari sunt floriferi. Când pomii sunt tineri, pe prelungirile şarpantelor şi pe ramurile mixte viguroase se formează către vârf un număr mare de salbe anticipate.

4. Ramura mixtă – are lungimea de 20-60 cm; primii 2-3 muguri de la bază sunt vegetativ şi dispuşi solitar, iar pe restul ramurii mugurii sunt aşezaţi în grupuri de câte trei, din care un mugur vegetativ central şi doi muguri floriferi colaterali. Este ramura de bază în fructificarea piersicului. Migdalul rodeşte în în principal pe buchete de mai.

5. Ramura anticipată – este asemănătoare cu cea de la cais.

1. Pintenul – este identic cu al celorlalte specii.

2. Buchetul de mai – este asemănător cu cel de la cireş şi vişin.

3. Ramura salbă – este o formaţiune fructiferă subţire de 2-4 mm şi 10-20 cm lungime. Mugurele terminal este vegetativ, iar cei axilari sunt floriferi. Când pomii sunt tineri, pe prelungirile şarpantelor şi pe ramurile mixte viguroase se formează către vârf un număr mare de salbe anticipate.

4. Ramura mixtă – are lungimea de 20-60 cm; primii 2-3 muguri de la bază sunt vegetativ şi dispuşi solitar, iar pe restul ramurii mugurii sunt aşezaţi în grupuri de câte trei, din care un mugur vegetativ central şi doi muguri floriferi colaterali. Este ramura de bază în fructificarea piersicului. Migdalul rodeşte în în principal pe buchete de mai.

5. Ramura anticipată – este asemănătoare cu cea de la cais.

Ramurile de rod la piersic şi migdal

1. pinten; 2. Ramura buchet, 3. Ramura salbă; 4,5 ramura mixtă: 6. Ramura anticipată

– diferite posibilităţi de dispunere şi grupare a mugurilor vegetativi şi floriferi pe ramura mixtă.


TRIMITE PRIETENILOR