Într-un colț pitoresc de sat românesc, acolo unde timpul pare să curgă mai încet și natura își desfășoară ritualurile fără grabă, se întindea grădina bunicii. În fiecare an, la începutul lunii august, bunica își punea în minte să folosească fiecare părticică de pământ rămas liber în grădină, ca să se asigure că până și ultima rază de soare de vară aduce rod.
Era o dimineață cu aer proaspăt și rouă în iarbă când bunica își pregătea uneltele pentru o nouă zi de lucru. „Nu-i de stat, August e o lună de muncă. E ultima șansă să pregătim grădina pentru toamnă,” spunea ea cu înțelepciunea celor ce au trăit viața în ritmul pământului. Grădina ei era plină de viață, dar bunica știa că unele rânduri de salată și ridichi de primăvară erau deja recoltate, lăsând goluri care cereau să fie umplute.
În august, bunica avea un plan bine pus la punct. Începea cu fasolea verde, pe care o semăna în locul unde fusese ceapa. „Fasolea asta o să crească repede, și până la primele brume, o să avem păstăi fragede,” zicea ea, în timp ce îngropa cu grijă boabele în pământul reavăn. Fasolea verde era nu doar o plantă care creștea repede, dar aducea și azot în sol, pregătindu-l pentru culturile următoare.
Nu se oprea aici. Pe terenul de unde scosese cartofii timpurii, bunica își rezerva loc pentru spanac. „Spanacul de toamnă e altfel decât cel de primăvară. E mai robust, mai dulceag, și se face mare în zilele răcoroase ce vin,” explica ea, împrăștiind semințele mici și rotunde, cu o precizie născută din experiență. Spanacul, cu frunzele sale verzi și cărnoase, avea să fie ingredientul de bază al plăcintelor și salatelor din lunile următoare.
Lângă gardul de sârmă, acolo unde cucuruzul fusese deja tăiat, bunica planta ridichile de lună. „Ridichile astea sunt gata repede, într-o lună avem deja de mâncare. Și sunt bune și pentru salată, și pentru murături,” îmi spunea ea, cu un zâmbet ce îmi arăta că știe exact ce face. Ridichile se bucurau de ultimele zile fierbinți și se maturizau repede, crocante și pline de savoare.
În locurile mai umbroase, acolo unde soarele nu ardea atât de tare, bunica punea mărar și pătrunjel, plante care aveau să dea aromă bucatelor pe timp de iarnă. „Pătrunjelul ăsta o să țină până la primul îngheț, iar mărarul o să fie numai bun pentru murături,” îmi explica ea, în timp ce îmi arăta cum să răresc plantele tinere, ca să aibă loc să crească.
Ce se poate planta în august: Sfecla roșie
Pentru a avea o bună recoltă de sfeclă roșie, aceasta trebuie plantată la începutul lunii, în special pentru a asigura creșterea rădăcinei, nu doar a frunzelor.
Culturi luna august: Morcovii
Lunile mai reci sunt ideale pentru cultivarea morcovilor, așadar, puteți urma procesul de plantare chiar și la sfârșitul lunii. Specialiștii ne învață că amidonul se transformă în zahăr la temperaturi mai reci, având morcovi mai dulci și mai delicioși.
Pe măsură ce soarele urca pe cer și ziua înainta, grădina bunicii prindea viață sub mâinile ei pricepute. Fiecare bucată de pământ era folosită, fiecare plantă avea un rost, și nimic nu era lăsat la voia întâmplării. „În grădină, totul are un timp al său. Trebuie doar să știi când să plantezi și să ai grijă de pământ, că el îți dă înapoi tot ce pui în el,” zicea ea cu o înțelepciune simplă, dar adânc înrădăcinată.
Și așa, în fiecare an, în luna august, bunica își continua ritualul, plantând și pregătind grădina pentru toamnă. Era o muncă de iubire, o legătură profundă cu pământul care îi susținuse familia timp de generații. Grădina ei, deși modestă, era un testament al perseverenței și al grijii față de natură, un loc unde, chiar și în ultimele zile de vară, viața continua să prospere.
