Producţia individuală de lapte a vacilor este influenţată de o serie de factori genetici, fiziologici, de exploatare şi climatici, cei mai importanţi fiind următorii:
Luna de lactatie – referitor la acest factor s-a constatat ca cea mai mare producţie de lapte se înregistrează în cursul primelor 3 luni de lactatie, dupa care producţia înregistrează un platou şi apoi o fază descendentă diminuându-se treptat către luna a X-a de lactatie, amplitudinea scăderii fiind dictată de gradul de ameliorare al animalelor. Cantitatea de lapte pe luni de lactatie înregistrează, în cifre relative valorile de mai jos :
Lunal-a- 11,50 – 12,50 %; – Luna a Vl-a – 10,50 – 11,00 %;
Luna Il-a – 13,00 – 13,50 % ; – Luna a VH-a – 8,50 – 9,00 %;
Luna IlI-a – 12,70 – 13,00 % ; – Luna a VIII-a-7,50 – 7,70 %;
Luna IV-a – 12,30 – 12,50 % ; – Luna a IX-a – 6,00 – 6,50 %;
Luna V-a – 11,50 – 12,30 %; – Luna a X-a – 4,00 – 4,50 %;
>Dezvoltarea corporala – sau mai precis raportul dintre greutatea corporala si producţia de lapte
Din acest punct de vedere s-a constatat ca în interiorul fiecărei rase ar exista o greutate corporala optima care se corelează cu cea mai mare producţie de lapte si că aceasta ar trebui să constituie greutatea medie urmărita prin selecţie la stabilirea tipului dorit, pentru fiecare rasa de taurine in parte.
La rasele mixte din ţara noastră s-a constatat că indicele somato-productiv (indicele lapte) – raportul dintre greutatea corporală şi cantitatea de lapte pe lactaţie variază, în medie, între 1/7 – 1/8, iar la rasele specializate pentru producţia de lapte sau la exemplarele recordiste acest raport poate fi de 1/9 – 1/10 si chiar mai mult.
Tehnologia hrănirii vacilor de lapte
Alimentaţia vacilor de lapte reclamă folosirea unor nutreţuri care să optimizeze producţia de lapte şi preţul de cost al acestuia. Tehnologia de hrănire se poate practica în două variante: hrănirea diferenţiată sezonier şi tehnologia de hrănire din stoc.
A) Tehnologia de hrănire diferenţiată sezonier – presupune utilizarea unor nutreţuri diferite în fiecare din cele două perioade ale unui an: păşunat şi stabulatie.
> în perioada de păşunat raţia furajeră utilizată în hrana animalelor este constituită în principal din masă verde (cea. 80-85 %), la care, în funcţie de producţia de lapte obţinută, se pot adăuga cantităţi variabile de nutreţuri fibroase şi concentrate.
Masa verde se utilizată în hrana animalelor în corelaţie directă cu varianta de întreţinere utilizată. Astfel:
• în cazul întreţinerii animalelor pe păşune utilizarea masei verzi se realizează prin păşunat liber pe păşuni naturale sau cultivate. Pentru obţinerea unor rezultate bune este foarte important ca păşunea să fie organizată în tarlale împrejmuite cu gard electric, al căror număr variază funcţie de numărul de animale, cantitatea de masă verde consumată pe cap de animal, durata unei reprize de păşunat, producţia medie a păşunii, timpul de refacere, etc.
In principiu introducerea animalelor pe păşune se poate realiza în ultima decadă a lunii aprilie – prima decadă a lunii mai (funcţie de zonă), atunci când plantele au ajuns la o înălţime de minimum 15-20 cm. Trecerea animalelor pe păşune trebuie să se realizeze treptat într-o perioadă de cea. 15 zile, timp în care animalele vor primi în furajare nutreţuri fibroase, în special dimineaţa, iar intervalul de păşunat va fi mărit zilnic.
In situaţiile în care vacile au producţii mari de lapte si păşunea nu satsface necesarul cantitativ sau calitativ de hrana se recomanda ca raţia să fie completata cu un supliment de concentrate de 150 – 200 g pentru fiecare kg de lapte produs.
Suprafaţa de pasune necesară unei vaci cu o producţie buna de lapte variază în raport de calitatea acesteia fiind cuprinsă între 0,5 şi 1,5 ha cand păşunea este de calitate foarte slabă;
•în varianta administrării masei verzi la iesle trebuie organizată producerea acesteia într-un sistem de culturi succesive denumit „ conveer verde”. In organizarea acestuia se va avea în vedere cantitatea de nutreţ consumată de animale (se are în vedere un consum mediu cuprins între 50-65 kg masă verde/cap/zi), timpul de utilizare, perioada optimă în care poate fi utilizată fiecare plantă, etc. Este foarte importantă alegerea corectă a modului de recoltare şi administrare a furajelor, mai indicată fiind administrarea sub formă tocată, deoarece permite mecanizarea fluxului tehnologic şi măreşte gradul de consumabilitate al furajelor.
> în perioada de stabulaţie raţia furajeră administrată în hrana animalelor este compusă din nutreţuri conservate, cele mai frecvent utilizate fiind:
fibroasele – sunt reprezentate de fânuri de bună calitate de leguminoase sau graminee în cantităţi de 1,0-1,5 kg/100 kg greutate vie. Ele au rolul de a asigura o mare parte din necesarul de săruri minerale şi vitamine, precum şi dezvoltarea microflorei şi microfaunei ruminale;
suculentele – sunt reprezentate în această perioadă de porumbul siloz datorită efectului său lactogen deosebit, producţiilor mari realizate şi posibilităţilor ridicate de conservare şi depozitare. Se administrează în hrana vacilor de lapte în cantităţi cuprinse între 3,0-5,0 kg/100 kg greutate vie. Tot în această categorie intră şi subprodusele industriale borhotul de bere şi tăieţeii de sfeclă ce se administrează în cantităţi de cea. 2,0 kg/100 kg greutate vie;
concentratele – sunt utilizate sub forma amestecului de fermă şi sunt administrate în complectarea raţiei de bază, în cantităţi variabile funcţie de producţia de lapte.
In funcţie de calitatea nutreţurilor de volum ce alcătuiesc raţia de bază cantităţile administrate pot varia între 250-450 g/ kg/lapte.
Raţia de hrana a vacilor va fi administrata in 2 – 3 tainuri zilnice. Administrarea nutreţurilor va trebui sa fie făcută intotdeauna intr-o anumita ordine pentru a facilita digestia, dimineaţa la primul tain se administrează fânul, urmează primul tain de concentrate şi apoi suculentele, după care ordinea se repetă.
Tehnologia de hranire din stoc – se foloseşte în unităţile mari cu un grad ridicat de modernizare ce utilizează sistemul intensiv de exploatare. Are caracteristic utilizarea nutreţurilor conservate în hrana animalelor pe toată durata anului şi prezintă următoarele avantaje majore: obţinerea unei constante a raţiei pe toată durata anului şi posibilitatea mecanizării recoltării şi administrării furajelor.
în funcţie de numărul furajelor folosite se poate întâlni sub două forme polidieta şi monodieta.
Tehnologia mulgerii vacilor de lapte
Mulsul constituie o operaţie de foarte mare importanta practica deoarece de modul cum este organizat si aplicat depinde in mare măsura nivelul cantitativ şi calitativ al producţiei de lapte, dezvoltarea si buna funcţionare a glandei mamare, obţinerea unui lapte igienic etc.
în realizarea cu succes a acestei operaţiuni trebuie respectate o serie de principii: realizarea unui muls complet, obţinerea unui lapte cu calităţi igienice superioare, prevenirea rănirii ugerului, folosirea eficientă a forţei de muncă, etc.
Atât in tara noastră cât şi în alte ţări, în practica creşterii şi exploatării vacilor de lapte sunt utilizate două sisteme de muls si anume: mulsul manual şi mulsul mecanic.
Sistemul de muls manual – constituie un sistem întâlnit din ce în ce mai rar şi folosit mai mult în exploataţiile cu efective foarte reduse şi în mod deosebit în gospodăriile particulare datorită dezavantajelor pe care le prezintă legate de calitatea laptelui, productivitatea muncii, efortul depus de îngrijitori, etc.
Mulsul propriu-zis impune parcurgerea mai multor etape: pregătirea locului de muls (curăţirea zonei de odihnă şi aerisirea adăpostului); pregătirea mulgătorului (spălarea mâinilor şi îmbrăcarea unui echpament adecvat); pregătirea vaselor în care se va realiza şi depozita laptele (spălarea şi clătirea acestora); pregătirea animalului ( perierea trenului posterior al acestuia, legarea cozii, spălarea şi ştergerea ugerului, efectuarea masajului iniţial). Se poate practica în trei variante:
Mulgerea cu mâna plină – constă din prinderea mamelonului cu mana de jur împrejur, încât vârful mamelonului să rămână liber sub degetul cel mic. Reprezintă cea mai buna metoda, deoarece nu răneşte şi nici nu jenează mameloanele. Se foloseşte la animalele adulte, care au o viteză bună de cedare a laptelui.
Mulgerea cu nod – are caracteristic prinderea mamelonului de maniera încât degetul cel mare îndoit sa alunece pe lungimea sa. Sistemul se foloseşte cu bune rezultate, în special în cazul vacilor care au fie mameloanele prea groase (cărnoase), fie au o viteză mică de cedare a lptelui. Metoda conţine o doza de brutalitate asupra mamelonului producând adesea traumatizarea, iritarea si chiar lezarea acestuia.
Mulgerea cu două degete – consta din prinderea mamelonului cu degetul mare si cel arătător. Se foloseşte cu bune rezultate în cazul vacilor primipare care au mameloanele prea scurte.
Sistemul de muls mecanic – reprezintă un sistem modern de muls ce cunoaşte o răspândire din ce în ce mai mare datorită multiplelor avantaje pe care le prezintă: eficienţă economică sporită, productivitatea muncii ridicată, reducerea efortului fizic, obţinerea unei producţii cantitative şi calitative sporite de lapte şi, în mod deosebit, obţinerea unui lapte cu o calitate igienică deosebită.
în vederea implementării cu rezultate bune a acestui sistem de muls, fermele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: exsistenţa unor efective mari de vaci. exploatarea unor animale cu un grad mare de ameliorare ce se pretează la mulsul mecanic, practicarea unui sistem intensiv şi a unei tehnologii optimizate de exploatare, prezenţa unor muncitori cu un grad înalt de calificare, etc.
Sistemul de muls mecanic adoptat într-o unitate de exploatare se găseşte într-o corelaţie directă cu sistemul de exploatare folosit, mai precis cu modalitatea de întreţinere.
In varianta întreţinerii animalelor în stabulaţie legată mulsul mecanic poate fi realizat în trei variante:
•Mulsul cu IMMB (instalaţia de muls mecanic la bidon) presupune colectarea laptelui la bidon în interiorul grajdului şi transportul lui într-un bazin mare de colectare la unul din capetele adăpostului. Instalaţia de muls poate fi dotată cu mai multe posturi de muls pentru fiecare mulgător, necesită investiţii relativ reduse pentru implementare, nu necesită construcţii suplimentare, dar are o productivitate redusă a muncii şi datorită obţinerii unui lapte cu calităţi igienice mai reduse aria lui de răspândire se reduce din ce în ce mai mult;
•Mulsul cu IMMC – 2 (instalaţia de muls ce asigură colectarea şi transportul centralizat al laptelui). Prezintă avantajul obţinerii unui lapte igienic deoarece acesta nu mai ia contact cu aerul din adăpost sau cu mâna mulgătorului. Din momentul extragerii lui, prin intermediul furtunului de lapte şi al conductei de lapte, laptele este condus direct în tancurile izoterme de colectare.
Asigură o productivitate a muncii mai mare decât varianta precedentă, reduce efortul depus de mulgători, dar necesită investiţii mai mari la achiziţie şi implementare.
•Mulsul cu G.I.M- 2 (grupul individual de muls) reprezintă o variantă folosită în mod deosebit în fermele cu efective reduse, în gospodăriile populaţiei sau în maternităţile fermelor mari. Este o instalaţie de muls în care toate componentele (motor electric, pompa de vacuum, aparatul de muls şi toate celelalte componente) sunt montate pe un cărucior ce este deplasat de la un animal la altul.
în varianta întreţinerii animalelor în stabulaţie liberă mulsul se realizează în săli de muls amplasate în construcţii speciale prevăzute în mod obligatoriu cu următoarele compartimente: sala de muls propriu-zisă, sala de aşteptare, camera de colectare şi răcire a laptelui, camera în care se găseşte generatorul de vacuum, instalaţiile de spălare, etc.
Avantajele acestei variante de muls sunt multiple: productivitate foarte mare a muncii, mulgerea animalelor în condiţii deosebite de igienă, posibilitatea dotării sălii de muls cu o serie de echipamente ce permit înregistrarea automată a cantităţii de lapte produsă de fiecare animal, realizarea unei hrăniri diferenţiate a animalelor în funcţie de producţia de lapte, etc. Dezavantajul major al acestei metode de muls îl constituie investiţiile mari de achiziţionare şi punere în funcţiune a instalaţiei. Dintre cele mai utilizate tipuri de săli de muls amintim:
sala de muls tip ,,Tandem”cu capacităţi diferite – are locurile de muls dispuse pe două rânduri simetrice, animalele având o poziţie simetrică cu aleea mulgătorilor. Prezintă avantajul tratării individuale a animalelor la muls, dar induce o productivitate mai redusă a muncii datorită distanţei parcursă de mulgător pe aleea de serviciu de la un animal la altul.
sala de muls tip ,,Brăduleţ” – se deosebeşte de precedenta prin modul de dispunere al animalelor. Vacile sunt dispuse pe două rânduri simetric şi oblic faţă de aleea mulgătorului. Prezintă avantajul unei productivităţi mai mari cu cea. 25-30 % decât sala tip „Tandem” (mulgându-se cea. 35 -38 vaci/oră şi pe mulgător), dar prezintă dezavantajul unui tratament de grup aplicat animalelor ceea ce impune practicarea unei lotizări a animalelor după nivelul productiv;
• sala de muls tip „Rotolactor ” – are capacităţi mari şi se utilizează cu precădere în unităţile cu efective mari de animale. Prezintă o platformă de muls circulară compartimentată în standuri individuale, care are un angrenaj propriu de rotire, durata unei rotaţii complete fiind corelată cu producţia de lapte a animalelor.
Mulgătorii au o platformă de muls plasată la mijlocul sălii de muls, iar vacile au acces pe platformă printr-o uşă automată după ce în prealabil ugerul a fost spălat şi uscat la trcerea printr-un culoar de acces. Asigură cea mai mare productivitate a muncii (60-80 vaci/oră/mulgător, dar implică costuri mari la implementare.
Mulsul vacilor în săli speciale impune parcurgerea următoarelor etape: aducerea vacilor din adăpost în sala de aşteptare, punerea în funcţiune a instalaţiei de muls, introducerea vacilor în sala de muls, pregătirea ugerului animalelor, ataşarea paharelor de muls, supravegherea mulsului, detaşarea paharelor de muls la încheierea mulsului, dezinfecţia mameloanelor şi dirijarea animalelor către adăpost.
