Hrănirea tineretului cu lapte – se diferenţiază în două subperioade distincte:
Hrănirea viţelului in subperioada colostrală – are loc în primele 5-7 zile de la naştere, atunci când viţelul este hrănit în exclusivitate cu colostru. Colostrul reprezintă laptele matern secretat în primele 4-5 zile de la fatare şi se caracterizează printr-o valoare nutritivă şi biologica ridicată, fiind in acelaşi timp bogat în proteine, săruri minerale, vitamine şi substanţe imunogene.
In comparaţie cu laptele (tab. nr. 1), colostrul este de 2 – 4 ori mai bogat în proteine, grăsimi, săruri minerale si vitamine, dar această compoziţie se schimbă de la o zi la alta, în sensul diminuării ponderii acestor componente, astfel că trebuie administrat căt mai rapid în hrana viţeilor.
Colostrul este deosebit de bogat în anticorpi şi prin administrarea lui se transmite imunitatea pasivă de la mamă la nou născut. Această administrare trebuie făcută imediat după fatare deoarece mucoasa intestinala a noului născut permite trecerea gamaglobulinelor numai în primele 24 ore de viata fiind vital ca în această perioadă viţeii să fie hrăniţi cu colostru (în prima săptămâna de viata, administrarea colostruiui poate fi făcuta în 5 – 6 tainuri, a cate 500 -750 g fiecare tain).
De asemenea colostrul are un pronunţat efect laxativ şi contribuie la eliminarea meconiului de pe traiectul tubului digestiv.
Administrarea colostruiui se realizează după o prealabilă igienizare a ugerului şi după mulgerea separată a primelor jeturi. In cazul în care un vitei nu poate beneficia de colostru de la mamă imediat după naştere, este obligatoriu să fie hrănit cu colostru de la altă vacă fătata în acelaşi interval de timp, sau în lipsa acesteia, să i se administreze un înlocuitor de colostru.
Hrănirea viţelului în subperioada de alăptare propriu-zisă – începe din momentul încheierii subperioadei colostrale şi constă în administrarea cu preponderenţă în hrana viţeilor a laptelui, concomitent cu obişnuirea treptată cu furajele vegetale.
în funcţie de scopul pentru care sunt crescuţi, de gradul de modernizare al unităţii, de caracterul fermei, de existenta bazei furajere sau a furajelor combinate folosite ca hrana se disting 2 grupe de sisteme de hrănire a viţeilor: sisteme clasice ( tradiţionale ) şi sisteme moderne (industriale sau intensive ).
> Sistemele clasice (tradiţionale ) de hranire a viţeilor – sunt folosite din ce în ce mai rar fiind întâlnite în mod deosebit în unităţile cu un efectiv redus de animale şi cu un grad scăzut de modernizare şi mai frecvent în gospodăriile individuale.
Ele asigură o creştere mai rapida a viţeilor, dar sunt de cele mai multe ori neeconomice deoarece utilizează cantităţi mari de lapte integral, asigură o productivitate redusă a muncii şi implică un efort mare din partea utilizatorilor. La noi in tara se practica în variantele următoare:
Citeste si: Hrănirea și mulsul vacilor: Greșelile care îți pot afecta producția de lapte
• Hranirea pe baza de lapte integral: în tara noastră se practica mai mult in cadrul gospodăriilor individuale, iar in alte tari se foloseşte în exclusivitate în creşterea viţeilor aparţinând raselor de carne. Prin acest sistem, viţeii consumă lapte integral, prin supt, direct de la mamele lor pâna la înţărcare. începând cu a treia luna de viata, cantităţile zilnice de lapte se reduc obişnuind viţelul să consume nutreţuri ce vor alcătui hrana lui dupa intarcare.
Utilizând această tehnologie viţeii consumă până la înţărcare cea. 450-550 kg lapte, iar în cazul raselor de carne viţelul consumă, la discreţie, prin supt, (o perioadă de 6-7 luni) întreaga producţie de lapte a vacii.
Hranirea pe bază de lapte normalizat: în această variantă se foloseşte în hana viţeilor laptele cu un conţinut mai scăzut în grăsime ( cea. 2 – 2,5 % ). Hranirea viţelului cu lapte normalizat începe după subperioada colostrală în mod treptat, astfel ca în cea. o săptămână viţelul să se obişnuiască cu acest tip de lapte. Prezintă avantajul realizării unei economii de materie grasă de cea. 5,0-7,0 kg pe întreaga perioadă de alăptare.
Hranirea pe bază de lapte integral şi smântânit: are la bază utilizarea etapizată în hrana viţeilor a celor două sortimente de lapte. în prima lună de viata viţeii vor consuma numai lapte integral, iar în perioada următoare, până la înţărcare lapte smântânit. Laptele smântânit va fi introdus treptat, într-o perioadă de cea. 10 zile prin substituirea zilnică a unei cantităţi de 0,6-0,8 kg lapte integral cu o cantitate dublă de lapte smântânit. Cantităţile de lapte integral si smântânit variază de regula in funcţie de rasa, de sporul mediu zilnic planificat si de scopul urmărit.
în această variantă viţeii consumă cea. 160-180 kg lapte integral în perioada naştere -intarcare si cea. 450 – 600 1 lapte smântânit. Acest sistem este mai economic deoarece folosind si laptele smântânit, preţul de cost al kilogramului de spor în greutate se reduce considerabil.
Sistemele moderne ( intensive ) de hranire a viţeilor – au început să fie din ce în ce mai utilizate, deoarece conduc la reducerea considerabila a consumului de lapte integral din alimentaţia viţeilor, fara nici o repercursiune negativă asupra creşterii si stării de sănătate a acestora, în condiţiile utilizării tot mai frecvente a substituienţilor de lapte şi a nutreţurilor combinate de foarte bună calitate. în practică sunt întâlnite următoarele variante:
•Hranirea viţeilor cu substituienti de lapte: are la bază înlocuirea laptelui integral din hrana viţeilor cu un substituient de lapte. Substituirea laptelui integral are loc cel mai devreme după prima săptămână de viaţă şi cel mai târziu la vârsta de 14 zile. Cel mai folosit substituient este laptele praf de uz animal (poate avea diferite denumiri comerciale, funcţie de producător), care conţine cea. 26 – 27 % proteine, 16 – 18 % grăsime, 44 – 57 % extractive neazotate si supernucleul proteino-vitamino-mineral. înainte de utilizare substituientul de lapte se dizolvă în apă fierbinte (la cea. 45° C ), în proporţie de 1/9 şi se administrează viţeilor, la temperaturi de 37°C – 38°C, conform unei scheme de alăptare stabilită anterior.
In vederea obţinerii unor rezultate bune este necesar ca substituientul de lapte să fie de cât mai bună calitate, cu un grad de digestibilitate cât mai ridicat şi hrănirea să fie complectată cu administrarea unui nutreţ concentrat şi a unui fan de cea mai buna calitate..
Prin acest sistem de hranire, de la vârsta de 2 săptămâni şi pâna la înţărcare (vârsta de 3 luni) se vor consuma în medie cea. 30 kg substituient de lapte sub formă de praf.
• Hranirea viţeilor cu lapte integral si nutreţuri combinate tip ,,Starter”: se întâlneşte în unităţile cu efective mai mari de animale şi cu un grad ridicat de modernizare a fluxului tehnologic. Prin acest sistem viţeii vor fi hrăniţi cu lapte integral pâna la vârsta de 4 săptămâni, (perioadă în care vor consuma intre 100 1 – 160 1), concomitent administrându-li-se, în vederea complectării necesarului de hrană, şi cantităţi crescânde de nutreţ combinat tip „ starter”.
Starterul ( nutreţul combinat de pornire ) are în linii generale următoarea compoziţie chimică: proteine 22 – 25 %, grăsime 5-7 %, glucide 44 – 48 %, celuloza 5 – 8 %, calciu 1 -1,5 %, acid fosforic 1,5 – 1,8 %. Ca sortimente de furaje ce intra in componenta sa menţionam: faina de lucerna, turte de floarea soarelui, fulgi de ovaz si de porumb, glucoza, faina de peste sau carne, lapte praf degresat, premix vitamino-minerale şi antibiotice.
Având in vedere ca nutreţul combinat ( starterul ) este sărac în celuloză se va avea grijă ca încă de la vârsta de 15 – 20 zile, viţeii să fie obişnuiţi să consume fân de lucerna, trifoi sau otava. Starterul se va administra în hrana, la discreţie, pana la înţărcare, după care hrănirea se va continua cu un alt nutreţ combinat de creştere, care are o compoziţie asemănătoare amestecurilor obişnuite de concentrate.
Sisteme de alăptare a viţeilor
Administrarea laptelui în hrana viţeilor ridică o serie de probleme practice deosebit de importante legate de: timpul de administrare, efortul fizic depus de îngrijitori, productivitatea muncii, precum şi o serie de probleme atât de ordin sanitar – veterinar cât şi de ordin economic. In practică se întâlnesc următoarele sisteme de alăptare: alăptarea naturala şi alăptarea artificiala.
Alăptarea naturala; este cel mai vechi sistem şi se întâlneşte din ce în ce mai rar, cu precădere, în exploataţiile foarte mici, în gospodăriile individuale şi în creşterea raselor de taurine de carne. Prin acest sistem, viţelul consumă singur întreaga cantitate de lapte direct de la mama prin supt. Prezintă avantajul unei dezvoltări mai rapide a tineretului, influenţează favorabil starea de sănătate a viţeilor, dar prezintă o serie de dezavantaje de ordin organizatoric, tehnic şi economic ceea ce conduce la restrângerea ariei sale de utilizare. Se practica în două variante : alăptarea la vaci mame si alăptarea la vaci doici.
Alăptarea la vaci mame: prezintă următoarele neajunsuri: nu se cunoaşte întreaga cantitate de lapte produsă de vacă, nu poate fi cunoscută cu precizie cantitatea de lapte consumată de viţel, viţeii sunt înţărcaţi mai greu, vacile da mai puţin lapte dupa fatare, iar unele vaci obişnuite sa fie mulse în prezenta viţelului reţin o cantitate mai mare de lapte rezidual, viţeii consumă până la înţărcare numai lapte integral, implică un efort fizic deosebit din partea îngrijitorilor, etc.
Alăptarea la vaci doici: constituie tot o varianta de alăptare naturală, viţeii primindu-şi laptele necesar tot prin supt, de data aceasta însa de la alte vaci numite „vaci doici”. Se practica numai în situaţii rare (îmbolnăvirea sau moartea mamei), de regulă fiind utilizate drept „doici” animalele primipare, care nu au ugerul foarte bine format, gimnastica funcţională realizată prin supt, definitivând formarea acestuia.
Alăptarea artificiala a viţeilor: se deosebeşte de sistemul precedent prin faptul ca laptele este întâi muls şi apoi administrat în hrana viţeilor prin diferite metode, în funcţie de vârstă, greutate şi destinaţia viitoare. Reprezintă un sistem modern, uşor de aplicat, care. datorită multiplelor avantaje de ordin tehnologic şi sanitar-veterinar, se întâlneşte în majoritatea unităţilor de creştere a vacilor de lapte.
Utilizarea alăptării artificiale impune respectarea unor reguli de bază:
- menţinerea vaselor în care se administrează laptele, într-o perfectă stare de igiena şi spălarea lor cu detergenţi speciali dupa fiecare utilizare;
- pe timp de vara, laptele se va administra imediat după muls, iar în celelate anotimpuri după o prealabilă încălzire la temperatura de 37° C – 38° C;
- respectarea cu stricteţe a orelor de alăptare si a numărului acestora în vederea evitării tulburărilor de natura gastro-intestinala;
- pentru a evita ” viciul suptului ” este indicat ca peretele boxei dinspre iesle să fie prevăzut cu grilaje autoblocante şi dupa fiecare alăptare botul viţelului să fie şters cu un prosop uscat si curat;
Acest sistem de alăptare poate fi practicat în trei variante:
Alăptarea la găleată: este destul de frecvent folosită, dar prezintă o serie de neajunsuri de ordin sanitar-veterinar (viţelul flămând consumă de circa 3 – 4 ori mai repede laptele decât prin supt, ceea ce îl expune la aerofagie şi frecvente tulburări gastro-intestinale) şi tehnologic. Spre a evita toate neajunsurile acestei variante se recomandă ca fiecare tain să fie împărţit in 2 sau 3 parti şi administrat în reprize.
Alăptarea la biberon: reprezintă o varianta superioara celei precedente, deoarece imită suptul natural, laptele fiind consumat încet de către viţel şi digerat în condiţii normale. Se impune ca biberoanele şi tetinele să fie menţinute într-o perfectă stare de igiena.
Alăptarea la instalaţii mecanice: reprezintă cea mai modernă variantă de alăptare, asigură o productivitate foarte mare a muncii, elimină efortul depus de îngrijitori şi este utilizată, cu precădere, în special în fermele cu un grad sporit de mecanizare şi automatizare, care cresc efective mari de viţei.
Prin această variantă viţeii sunt alăptaţi în grup, la mai multe biberoane fixate la o instalaţie mecanica. Instalaţiile de alăptare pot fi mai simple sau mai complexe (funcţie de firma constructivă), dar prezintă câteva părţi comune: recipientul în care se depozitează lapte sau substituient dotat cu un agitator pentru omogenizare, un termostat pentru încălzire şi menţinerea temperaturii dorite şi compartimentat în vederea administrării simultane a mai multor reţete de substituient, medicamente, etc; sistemul de dozare a laptelui (care la instalaţiile automatizate poate fi reprezentat de un calculator), conductele de distribuire şi recipienţii individuali cu biberon.
Hranirea viţeilor cu nutreţuri vegetale.
Pe măsura creşterii, are loc dezvoltarea şi activarea funcţională a compartimentelor gastrice şi creşterea nevoilor nutriţionale ale viţeilor, nevoi ce reclamă suplimentarea hrănirii cu furaje vegetale ce vor fi consumate de către animale la vârsta adultă.
Practica arată că obişnuirea viţeilor să consume astfel de nutreţuri la o vârstă cât mai timpurie, contribuie la o mai buna şi rapida dezvoltare a prestomacelor acestora, la o utilizare superioară a nutreţurilor concentrate si grosiere, precum şi la o mai bună creştere şi dezvoltare ulterioară a tineretului. Tipul furajelor şi ordinea introducerii acestora în furajarea tineretului este următoarea:
Concentratele sunt introduse în hrana viţeilor începând de la vârsta de cea. 14 zile, primul nutreţ concentrat fiind faina cernuta de ovăz, apoi după vârsta de 18 zile se pot introduce taratele de grau, sroturile de soia si in, de floarea-soarelui, etc. Se recomandă ca după vârsta de 20 zile uruielile sa fie mai mari, deoarece viţeii le digera mult mai bine dacat pe cele sub forma de faina. De regulă concentratele sunt administrate în hrana viţeilor la discreţie până la înţărcare.
Fibroasele se pot introduce în hrana viţeilor după vârsta de trei săptămâni, fiind reprezentate în special de fânurile de leguminoase ( fan de lucerna şi trifoi) sau otava de calitatea cea mai buna. Pentru o obişnuire mai rapidă a viţeilor fibroasele pot fi administrate şi sub forma măcinata ( faina de fân) în amestec cu concentratele (la sfârşitul primei luni fibroasele reprezentând cea. 25 % din amestec, în luna a doua cea. 40 % , iar în luna a treia peste 50 %). Rezultate foarte bune au fost obţinute prin administrarea lucernei sub formă granulata.
Suculentele se introduc in hrana viţeilor diferenţiat în funcţie de sezon. Astfel, vara primul suculent introdus în hrana viţeilor este reprezentat de masa verde ce poate fi consumată după vârsta de cea. 14 zile, iniţial sub formă cosită, iar după vârsta de o lună prin păşunat direct.
In perioada de stabulaţie primul nutreţ suculent este reprezentat de morcovi ce sunt introduşi în furajare de la vârsta de cea. 4 săptămâni, la sfârşitul celei de-a doua luni poate fi introdusă sfecla furajeră sub formă tocată, iar după patru luni porumbul siloz (numai dacă este de foarte bună calitate).
Sărurile minerale sunt administrate simultan cu nutreţul combinat. Atunci cănd se administrează amestec de fermă mineralele pot fi introduse în acest amestec de la vârsta de cea. 6 săptămâni sub forma unui complex proteino-vitamino-mineral. Cantitatea de săruri minerale administrată creste, de regula cu vârsta, ajungând la 30 g amestec mineral pe la vârsta de 6 luni.
Vitaminele se vor da viţeilor in special iarna, cand de obicei hrana mamelor este carentata in vitamine. Se vor administra cate 150 – 500 U.I. vitamina A si 25 – 50 U.I. vitamina D / kg / greutate vie.
Apa de baut se va administra viţeilor dupa prima săptămâna de viata. La început este bine ca apa să se dea fiarta şi apoi răcită, iar dupa circa o luna de viaţă, va fi administrată la temperatura de 14 – 16° C .
Inţărcarea viţeilor
Reprezintă un proces foarte important în creşterea viţeilor, care are drept finalitate eliminarea totală a laptelui din hrana acestora şi înlocuirea lui cu nutreţuri vegetale. Pentru obţinerea unor rezultate foarte bune şi pentru diminuarea stresului animalelor este necesară o pregătire corespunzătoare, în sensul obişnuirii acestora de timpuriu cu consumul de nutreţuri vegetale.
Astfel, se consideră că un viţel este bine pregătit pentru înţărcare atunci când poate consuma zilnic cea. 1,5 -2,0 kg fibroase de bună calitate, cea. 3-5 kg suculente şi cea. 1-2 kg nutreţuri concentrate.
Din punct de vedere al vârstei viţeilor, momentul înţărcării este diferit şi se află într-o corelaţie directă cu o serie de factori: direcţia de exploatare a vacilor, destinaţia viţeilor, gradul de modernizare al fermei, tehnologia de creştere utilizată, etc. In practică întâlnim următoarele variante de înţărcare:
înţărcarea timpurie – este o variantă de înţărcare folosită în fermele modernizate ce dispun de condiţii foarte bune de hrănire şi întreţinere, practică o tehnologie optimă de exploatare şi au ca rezultantă directă a procesului de producţie laptele. Se poate realiza la vârste cuprinse intre 30-60 de zile, rezultatele fiind condiţionate de tehnologia de creştere şi hrănire utilizată.
înţărcarea normală – este metoda cea mai utilizată în fermele de vaci de lapte şi se realizează la vârsta de 80-100 de zile, cel mai frecvent la 90 de zile. Are avantajul unei bune pregătiri a viţeilor pentru înţărcare şi a unei dezvoltări ulterioare optime a acestora.
înţărcarea tardivă – se foloseşte cu predilecţie în cazul unităţilor gospodăreşti, în creşterea raselor exploatate exclusiv pentru producţia de carne, la viţeii de mare valoare folosiţi la reproducţie,etc. şi are loc Ia vârsta de 5-7 luni.
După înţărcare viţeii sunt separaţi pe sexe şi sunt afluiţi corespunzător fluxului tehnologic adoptat, fiind crescuţi în adăposturi separate.
