Se diferenţiază trei categorii:
–creşterea pentru carne
–creşterea pentru carne-grăsime
–creşterea pentru grăsime
A. Creşterea pentru carne
1. Creşterea timpurie
Depunerea de proteină are loc până la greutatea vie de 100-110 kg. Depunerea de grăsime începe la GV de 50 kg şi accentuează cu cât greutatea corporală este mai mare.
Îngrăşarea se face în două faze:
–faza I – 25-50 kg
–faza II – 51-110 kg
Dirijarea calităţii sporului se va realiza prin calitatea nutreţurilor, prin raportul dintre diferite substanţe nutritive din furaje.
Cel mai important raport care trebuie respectat este raportul energo-proteic. La un nivel redus de proteină se depozitează o cantitate mare de grăsime în organism, iar la un nivel ridicat al proteinei este favorizată depunerea acesteia în muşchi şi creşterea ochiului muşchiului. Proporţia maximă de carne în carcasă se obţine prin creşterea conţinutului de proteină cu 1-2% faţă de cel care asigură sporul maxim în greutate. Acelaşi efect se obţine şi prin creşterea proporţiei de lizină din raţie, dar cu dezavantajul costurilor.
Creşterea conţinutului de Cu din raţie măreşte activitatea tripsinei (deci îmbunătăţeşte digestia proteinelor) şi creşte ingestia de furaje.
Structura amestecurilor furajere este specifică pentru cele două faze sau, în unele sisteme, pentru cele trei faze (25-50 kg, 51-80 kg, 81-110 kg).
În amestec, ponderea cea mai mare o au cerealele (porumb, orz), apoi proteicele vegetale, animale, premixurile.
Tărâţele, făina de fân, nutreţurile verzi reduc nivelul energetic al raţiilor şi conduc la scăderea proporţiei de grăsime din carcasă.
Furajarea uscată şi la discreţie influenţează negativ utilizarea hranei şi calitatea carcasei. Administrarea de tainuri mai frecvente, fără a se reduce cantitatea de furaje, conduce la îmbunătăţirea calităţii carcasei.
Hrănirea la discreţie se poate practica:
–sub formă uscată, până la G de 50 kg
–sub formă umedă, de la 51 la 110 kg
Totuşi, alimentaţia restricţionată duce la o mai bună valorificarea a furajelor, reduce risipa şi conduce la obţinerea unor carcase superioare calitativ.
Conversia mai bună a hranei are loc la masculii castraţi; scroafele, deşi au ingesta zilnică mai mică, valorifică hrana cu 5% mai bine decât masculii castraţi.
Faza I – nutreţ combinat cu 15-16% PB şi 3150 kcal EM/kg furaj
Faza II – nutreţ combinat cu 13-14% PB şi 3300 kcal EM/kg furaj
Consumul specific este de 3,6-3,9 kg/animal/zi.
În sistemul gospodăresc se utilizează nutreţurile verzi, suculentele de iarnă, concentratele, subprodusele lactate, resturi menajere (trebuie sterilizate prin fierbere).
În cazul în care se utilizează trifoiul şi lucerna raţia este echilibrată în proteine şi se economisesc concentratele; se administrează:
–4-8 kg suculente de iarnă sau 4-12 kg de resturi de la cantină şi 1-2 kg concentrate
–sau 1,5-2,5 kg concentrate şi subproduse lactate
SMZ este de 500-550 g, cu un consum specific de 4,5-5,5 UN/kg SMZ
2. Îngrăşare pentru bacon
Pentru acest sistem de îngrăşare se foloseşte o anumită tehnologie de creştere, animalele se sacrifică la 80-90 kg şi stratul de slănină este mai subţire se 2,5 cm.
Se obţine carnea care este cea mai solicitată, iar reuşita creşterii depinde de rasă (se preferă Landrace), vârstă şi alimentaţia animalelor pe perioada de creştere.
Principalele nutreţuri care intră în raţie sunt:
–orzul, secara, grâul
–rădăcinoasele
–făina de fân, făinurile de origine animală
–nutreţurile verzi
–laptele smântânit
Nu se administrează porumbul şi şroturile. Doar în mod excepţional se administrează în faza I porumb maxim 20% şi şroturi 10-15% din amestec.
În sistemul intensiv:
–în faza I – nutreţ combinat cu 2900 kcal EM/kg furaj, 16% PB şi 0,8% lizină
–în faza II – nutreţ combinat cu 2900 kcal EM/kg furaj, 15% PB şi 0,7% lizină
Consumul specific este de 3,3 kg nutreţ pentru 1 kg spor.
În sistemul gospodăresc:
–iarna: 2-5 kg suculente de iarnă, 1,5-2,5 kg concentrate
–vara: 4-5 kg masă verde şi 1,5-3,5 concentrate
Se administrează în 4 tainuri, de preferat a se da sub formă de terciuri preparate cu subproduse de lapte. Consumul specific este de 3,5-4 UN/kg spor.
B. Creşterea pentru carne-grăsime
Se continuă îngrăşarea de la 110 kg la 150 kg folosindu-se aceeaşi raţie din faza a II-a.
Se administrează concentrate, suculente: 5-8 kg de suculente sau nutreţuri verzi şi 1-2 kg de cereale. Proporţia de cereale creşte treptat până la 3-4 kg/animal/zi în faza finală. Nivelul proteic al raţiilor este mai redus pentru că sporul în greutate este mai ales pe seama grăsimii.
C. Creşterea pentru grăsime (recondiţionarea animalelor)
Se adresează animalelor adulte, după încheierea ciclului de producţie.
Durata recondiţionării depinde de starea animalelor, scoaterea lor din circuitul reproducător pe motiv de supraîngrăşare reclamând o perioadă mai scurtă de recondiţionare.
Durata este de 2-5 luni şi se desfăşoară în două faze:
–de pregătire (1-2 luni) – 6 kg suculente de iarnă sau 12 kg masă verde şi 2-2,5 kg concentrate
–de finisare (2-3 luni) – 3-4 kg nutreţ de volum (suculente sau masă verde) şi 3-4 kg concentrate.
În amestecul de concentrate este bine să predomine orzul (influenţează pozitiv calitatea slăninii).
Se pot administra 3-4 tainuri pe zi sub formă de terciuri dense. Adăpare la discreţie.
Consumul specific este de 8-10 UN/kg spor de masă corporală.
Furaje concentrate pentru porci înainte de sacrificare În această categorie intră furajele care înglobează într-un volum redus o valoare nutritivă ridicată şi care corespund cel mai bine cerinţelor specifice ale suinelor. Cerealele şi leguminoasele cultivate deţin ponderea.
1. Porumbul are ponderea cea mai mare dintre cereale în alimentaţia speciei suine (40-60% din raţia zilnică). ”Porumbul se utilizează sub formă măcinată, granulaţia trebuind să fie medie, cu excepţia purceilor sugari, unde trebuie să fie fină spre medie. Făina de porumb este componentul principal energetic pentru fabricarea nutreţurilor combinate la porcine. La categoriile adulte, se pot utiliza şi ştiuleţi de porumb depănuşaţi şi măcinaţi, în anumite proporţii. Utilizarea făinii de porumb în exces, la finisarea îngrăşării, determină obţinerea unor carcase mai grase, cu slănină “moale” sau lipsită de consistenţă, pe lângă valorificarea mai slabă a hranei”, arăta Benone Păsărin.
2. Orzul este considerat furajul cel mai adecvat pentru hrănirea porcilor (30-40%). Se administrează numai sub formă măcinată, cu granulaţia medie. ”Porcii hrăniţi cu orz produc carne şi grăsime cu calităţi foarte bune şi cu conservabilitate ridicată. Utilizarea de raţii pe bază de orz şi zer produce o carne de calitate superioară, o slănină albă şi consistentă, specifice pentru producţia de şunci de bună calitate. Făina de orz, în combinaţie cu cartofii fierţi şi terciuiţi utilizaţi în hrana porcinelor, asigură producerea de carne şi grăsime de calitate. Atenţie! Orzul nu se introduce în raţie în primele 2-3 săptămâni de la recoltare, din cauza conţinutului ridicat în hordeină. Totuşi, hrănirea suinelor cu proporţii ridicate de orz poate produce ulcere gastrice, mai ales când granulaţia făinii este mare.
3. Grâul se administrează în hrana suinelor numai sub formă măcinată, cu granulaţie medie spre mare, în combinaţie cu alte cereale din componenţa nutreţurilor combinate. Soiul triticale (încrucişarea dintre grâu şi secară) corespunde mai mult hrănirii suinelor, putând substitui parţial porumbul din raţie. Îngrăşarea suinelor cu raţii pe bază de grâu determină carcase de calitate bună.
4. Secara. Proporţiile de secară din reţete nu trebuie să depăşească 25-30%, deoarece pot provoca accidente, cum sunt deranjamente respiratorii şi nervoase, stări de diaree şi unele eczeme.
5. Sorgul poate înlocui parţial porumbul din raţiile de hrană, însă numai pentru suinele adulte şi cele la îngrăşare. ”Boabele de sorg trebuie să fie bine maturate în momentul preluării lor şi numai după aceea să fie introduse în reţetele de fabricaţie a nutreţurilor combinate”, puncta Benone Păsărin.
6. Soia. Boabele se indică a fi tratate termic înainte de introducerea în raţiile de hrană. ”Cea mai bună utilizare este sub formă de soia toastată sau expandată. Raţiile de hrană pe bază de soia determină carcase de calitate medie, însă completeză necesarul de substanţe proteice, în special la porumb. Soia sub formă de boabe măcinate (ca atare) nu trebuie să depăşească 4% din raţie, deoarece duce la scăderea sporului în creştere. Este indicat ca în procesul de măcinare soia să se amestece cu boabe de porumb, ambele bine uscate. În alimentaţia porcilor graşi, se prevăd, pentru fiecare 100 kg carne de porc obţinută, cca. 6,6 kg soia (necesară pentru completarea proteinei şi a vitaminelor din raţii).
7. Mazărea furajeră se administrează în hrana suinelor sub formă de uruială, producând carne gustoasă, dar de culoare închisă, însă grăsimea este foarte consistentă. Mazărea este considerată pentru suine ca un furaj concentrat proteic. ”Cele mai bune rezultate se înregistrează când e tratată termic sau barotermic, în proporţie de cel mult 20% din amestec in raţie”, preciza universitarul ieşean.
