Casele vechi de la țară, ridicate din lemn, piatră, pământ și var, au fost privite mult timp ca locuințe simple, modeste, făcute „ca pe vremuri”. Cutremurele din ultimii ani au readus însă în discuție o întrebare serioasă: de ce unele case bătrânești au trecut prin seisme mari, ploi, ierni grele și alunecări de teren, în timp ce unele construcții moderne crapă după câțiva ani sau se comportă slab la mișcări seismice?
Răspunsul nu este romantic. Nu orice casă veche este sigură și nu orice casă nouă este proastă. Dar acolo unde casa tradițională a fost făcută de meșteri pricepuți, cu lemn bun, îmbinări corecte și proporții sănătoase, ea poate avea o comportare surprinzător de bună la cutremur. Specialiștii citați într-un reportaj despre Muzeul ASTRA din Sibiu au dat exemplul unor construcții tradiționale care au rezistat la cutremurele din ultimii 200 de ani, inclusiv case din zona Gorjului, unde s-au produs seisme importante în 2023.
Secretul acestor case nu este betonul, nici fierul, nici grosimea exagerată a pereților. Este felul în care lucrează structura. O casă tradițională din lemn nu se comportă ca un bloc rigid. Ea are bârne, stâlpi, grinzi, cheutori, îmbinări și o anumită libertate de mișcare. La un cutremur, nu luptă cu pământul prin rigiditate totală, ci preia mișcarea, o distribuie și o consumă treptat.
Directorul Muzeului în aer liber din Sibiu, Lucian Robu, explica faptul că bârnele îmbinate în cheutori permit elementelor structurale „să se balanseze ușor” și să nu stea într-o structură rigidă. În aceeași descriere apar detalii importante: stejar bine ales, bârne cioplite, acoperiș din șindrilă, pereți tencuiți cu pământ galben și var, soclu de piatră și o greutate a acoperișului transmisă prin stâlpi și grinzi într-un echilibru propriu.
Această flexibilitate contează enorm. La cutremur, o construcție foarte rigidă, prost legată sau prost armată, poate crăpa brusc. O construcție ușoară, cu îmbinări elastice și traseu clar al forțelor, are șanse mai bune să rămână în picioare. Nu pentru că „lemnul e magic”, ci pentru că este mai ușor decât betonul, lucrează diferit și poate disipa energia mișcării seismice.
Cercetările confirmă această observație. Un studiu publicat în revista Engineering Structures, dedicat clădirilor tradiționale românești cu schelet de lemn și umplutură din zidărie de pământ, arată că România are un potențial seismic important, mai ales prin sursa Vrancea, iar cutremurele mari din 1940 și 1977 au scos la iveală vulnerabilitatea multor construcții. În același timp, investigațiile după aceste seisme au arătat că unele clădiri tradiționale nu au suferit avarii importante sau au avut o comportare particulară, mai bună decât s-ar fi crezut.
Asta explică de ce multe case vechi par să „țină” mai bine decât unele construcții recente. Casa bătrânească era, de regulă, joasă. Un nivel sau două. Avea plan simplu, fără console mari, fără deschideri inutile, fără etaje grele puse peste parter slăbit. Avea acoperiș ușor, pereți care respirau, lemn ales din zona respectivă și fundație adaptată terenului. Meșterul nu lucra după randări pe telefon, ci după experiență transmisă din șantier în șantier.
La multe construcții moderne problema nu este modernitatea, ci execuția. Betonul armat, proiectat și pus în operă corect, este foarte bun. Codurile seismice moderne sunt mult peste regulile de acum 100 de ani. Dar când se economisește la fier, când betonul e slab, când proiectul se modifică pe șantier, când se elimină pereți, când se sapă sub fundații sau când se ridică etaje fără expertiză, casa nouă poate deveni mai vulnerabilă decât una veche, făcută simplu și cinstit.
World Housing Encyclopedia notează, pentru anumite tipuri de construcții din România, că avariile au fost legate de densitate insuficientă a pereților, armare necorespunzătoare, lipsa confinării laterale și calitatea slabă a betonului. Aceste observații arată că materialul modern nu garantează singur siguranța. Contează proiectul, detaliile și execuția.
Un alt avantaj al caselor tradiționale este greutatea redusă. La cutremur, forțele care acționează asupra clădirii cresc odată cu masa ei. O casă grea, cu planșee masive, pereți încărcați și elemente rigide prost legate, primește solicitări mai mari. O casă ușoară din lemn are, în multe situații, o solicitare mai mică. Dacă îmbinările sunt bune, ea poate prelua mișcarea fără să intre imediat în colaps.
Trebuie spus însă clar: nu toate casele vechi sunt sigure. Unele au fundații spălate de ape, lemn putrezit, atac de carii, acoperișuri grele schimbate greșit, pereți desprinși, intervenții făcute fără pricepere sau tencuieli moderne care țin umezeala în lemn și pământ. O casă veche poate fi valoroasă, dar poate fi și periculoasă dacă a fost abandonată sau „renovată” prost.
Multe greșeli apar când proprietarii încearcă să transforme o casă tradițională într-o casă modernă, fără să înțeleagă cum funcționează. Scot bârne, taie stâlpi, schimbă șindrila cu materiale mult mai grele, toarnă beton unde nu trebuie, închid pereții cu materiale care nu lasă umezeala să iasă, pun termopane fără ventilație și schimbă echilibrul inițial al construcției. Casa nu mai lucrează cum a fost gândită. Devine o combinație nesigură între vechi și nou.
România are oricum o problemă serioasă cu fondul construit. Banca Mondială arată, într-un document privind reziliența seismică a Bucureștiului, că aproape două treimi dintre clădirile rezidențiale din Capitală au fost construite înainte de aplicarea codurilor seismice din 1978, adoptate după cutremurul devastator din 1977. Documentul subliniază că nu cutremurele ucid direct, ci clădirile care nu rezistă mișcărilor seismice.
Aici este cheia discuției. Nu vârsta decide singură siguranța. Avem case vechi foarte bune și case vechi foarte slabe. Avem case noi excelente și case noi făcute prost. Diferența o dau structura, materialele, îmbinările, terenul, întreținerea și respectarea proiectului.
Casele bunicilor care au rezistat 100 sau 200 de ani au avut câteva lucruri în comun. Au fost ridicate cu materiale locale, potrivite locului. Lemnul era ales cu grijă, tăiat și uscat corect. Îmbinările nu erau tratate ca detalii decorative, ci ca elemente de rezistență. Casa era joasă și bine proporționată. Pereții erau legați între ei. Acoperișul apăsa structura într-un mod previzibil. Iar meșterul știa că o casă nu trebuie doar să arate bine la final, ci să se așeze bine pe pământ.
În construcțiile moderne, exact aceste reguli simple sunt uneori ignorate. Se construiește repede, se lucrează cu echipe schimbate, se reduce costul la materiale ascunse, se modifică proiectul după gustul proprietarului și se tratează structura ca un detaliu tehnic, nu ca scheletul casei. O casă frumoasă la exterior poate ascunde greșeli grave în stâlpi, grinzi, fundație sau armătură.
Un alt element important este întreținerea. Casa tradițională nu era lăsată de izbeliște. Se văruia, se repara acoperișul, se schimbau bucățile afectate, se aerisea, se ținea apa departe de temelie. Varul nu era doar pentru aspect. Lăsa peretele să respire și proteja suprafețele. Pământul galben, lemnul și piatra funcționau împreună, nu fiecare împotriva celuilalt.
De aceea, când vorbim despre casele bunicilor, nu vorbim doar despre nostalgie. Vorbim despre o logică de construcție. Materiale mai ușoare. Plan simplu. Flexibilitate. Îmbinări bune. Meșteri care știau terenul și lemnul. Intervenții făcute la timp. Exact lucruri pe care ingineria modernă le exprimă astăzi în formule, normative și detalii de proiectare.
Nu trebuie trasă concluzia că soluția este să ne întoarcem toți la case din bârne și pământ. Soluția este să învățăm ce era bun acolo: respectul pentru structură, pentru material, pentru teren și pentru execuție. O casă modernă, proiectată de inginer, verificată, construită corect și întreținută, poate fi mult mai sigură decât o casă veche. Dar o casă modernă făcută „după ureche” poate pierde rușinos comparația cu o casă țărănească ridicată de meșteri acum 150 de ani.
În final, casele bunicilor nu sunt mai rezistente pentru că sunt vechi. Sunt mai rezistente, acolo unde sunt, pentru că au fost făcute cu minte. Nu au avut beton turnat în grabă, dar au avut proporție. Nu au avut proiecte spectaculoase, dar au avut logică. Nu au avut marketing, dar au avut meșteri. Iar la cutremur, pământul nu iartă reclama. Verifică structura.
Dovada – în cel mai mare muzeu în aer liber din România, cel de la Sibiu, întâlnim case care au rezistat fără nicio problemă la cutremurele din ultimii 200 de ani.
Una dintre acestea este o construcţie pe două nivele din lemn, chiar din judeţul Gorj, locul unde s-a produs marţi cel mai mare cutremur de până acum din zonă, cu o magnitudine de 5,7, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
„Casa din Târgu Cărbuneşti (…) vorbeşte despre nişte valori ale arhitecturii tradiţionale şi, dacă vreţi, poate să devină oricând un exemplu pentru ceea ce înseamnă o locuire sustenabilă. Poate să inspire oricând pe trăitorul în societatea contemporană, pe cel care vrea să îşi construiască o casă. La o simplă privire a acestui monument, aşa cum îl numim noi, a acestei case pe două nivele, pe două caturi, cum spuneau ţăranii, cum spuneau chiar meşterii care au făcut-o, spuneam că o asemenea construcţie inspiră de la materialul ales, stejarul specific zonei, folosit la structura casei, până la învelitoarea casei, acea şindrilă cum o numeau ei, realizată tot din lemn de stejar, lemn de esenţă tare, lemn cu durabilitate, lemn cu poveste. Dar ceea ce este extraordinar la această arhitectură, la aceste construcţii este tocmai conexiunea lor (…) extraordinară cu natura”, a declarat directorul Muzeului în aer liber, Lucian Robu, pentru Agerpres.
Lemnul bine ales, de stejar, meşteri care ştiu să îl cioplească şi să îl îmbine, aşa-numitele cheutori, pereţi care să nu cadă la orice cutremur, izolaţi natural, – acestea sunt secretele duplexului de gospodării care alcătuiesc complexul arhitectural din Stolojani – Cărbuneşti, judeţul Gorj, care a fost demontat şi refăcut în Muzeul în aer liber din Sibiu, cel mai mare de acest fel din Europa.
Casa din Târgu Cărbuneşti (judeţul Gorj), construită în secolul XIX, a fost ulterior demontată şi refăcută în muzeul de la Sibiu, în 1980. Casa are un soclu de piatră. Primul nivel este construit din bârnă rotundă de stejar, încheiat în cheutoare dreaptă şi rotundă. Una dintre încăperi era cămara, cealaltă era folosită pentru adăpostirea animalelor. La etaj se pot vedea doar bârne de stejar, dar cioplite în patru feţe încheiate în cheutoare rotundă, cu pereţii tencuiţi cu pământ galben şi totul este zugrăvit cu var alb la exterior şi interior. La etaj, locuinţa are două încăperi: camera de zi, cu vatră, unde se prepara hrana şi camera bună, cu sobă de încălzit alimentată cu lemne. Prispa este parţial închisă la etaj, are şi un spaţiu tip foişor, cu stâlpi sculptaţi în tehnica specifică Gorjului. Podeaua este realizată din pământ bătut, la nivelul superior fiind susţinută de un pod din spărturi de stejar. Tavanul este lucrat în tehnica pană şi uluc, din scândură de fag. Acoperişul este în patru ape, cu învelitoare din şindrilă de stejar.
Arhitectura unei asemenea case impresionează specialiştii de pretutindeni. Meşterii ştiau să aleagă bine stejarul care trebuia tăiat şi prelucrat pentru a construi o casă rezistentă sute de ani. Cheutorile reprezintă doar unul dintre secretele caselor de lemn ale bunicilor.
„Tocmai asta îi uimeşte şi pe cei care sunt acum – arhitecţii contemporani, specialişti, cei care fac analize pe arhitectură, încearcă să salveze, fac eforturi extraordinare pentru a prezerva această arhitectură zonală, îi uimeşte modul în care oamenii aceştia, de multe ori fără nicio clasă, cu nişte cunoştinţe empirice care au devenit tezaure, reuşeau să aleagă lemnul, să-l recolteze în luna care trebuia recoltat, să-l făţuiască, să-i dea două feţe, să-i dea patru feţe, să aleagă şi să folosească unealta potrivită, să îi cunoască comportamentul. Dacă vorbim de cutremure, cum s-a întâmplat recent la noi, chiar în Gorj, putem spune despre rezistenţa acestor construcţii”, a precizat Lucian Robu.
Bârne de stejar, cu pricepere cioplite la capete, aşezate unele peste altele, care se îmbină perfect, aşa-numitele cheutori, reprezintă un alt detaliu care face ca această construcţie să reziste mai bine la un cutremur.
https://googleads.g.doubleclick.net/pagead/ads?gdpr=1&gdpr_consent=CQceRsAQceRsAEsACBROCJFoAP_gAEPgACJwK1IB_C7EbCFCiDJ3IKMEMAhHABBAYsAwAAYBAwAADBIQIAQCgkEYBASAFCACCAAAKASBAAAgCAAAAUAAIAAFAABAAAwAIBAIIAAAgAAAAEAIAAAACIAAEQCAAAAEAEAAkAgAAAIASAAAAAAAAACBAAAAAAAAAAAAAAAABAAAAQAAQAAAAAAAiAAAAAAAABAIAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAgAAAAAAAAAABAAAAAAAQR2QD-F2I2EKFEGCuQUYIYBCuACAAxYBgAAwCBgAAGCQgQAgFJIIkCAEAIEAAEAAAQAgCAABQEBAAAIAAAAAqAACAABgAQCAQQIABAAAAgIAAAAAAEQAAIgEAAAAIAIABABAAAAQAkAAAAAAAAAECAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAEABgAAAAAABEAAAAAAAACAQIAAA.b_gAAAAAAAA&addtl_consent=2~61.89.122.161.184.196.230.314.442.445.494.550.576.827.1029.1033.1046.1047.1051.1097.1126.1166.1301.1342.1415.1725.1765.1942.1958.1987.2068.2072.2074.2107.2213.2219.2223.2224.2328.2331.2387.2416.2501.2567.2568.2575.2657.2686.2778.2869.2878.2908.2920.2963.3005.3023.3100.3126.3219.3234.3235.3253.3309.3731.6931.8931.13731.15731.33931~dv.&client=ca-pub-8088719216079767&output=html&h=280&num_ads=1&adk=3593875453&adf=821960574&w=750&fwrn=4&fwrnh=100&lmt=1779432473&rafmt=1&armr=3&sem=mc&pwprc=4937513887&ad_type=text_image&format=750×280&url=https%3A%2F%2Fstirileromanilor.ro%2Fde-ce-casele-bunicilor-sunt-mai-rezistente-la-cutremure-decat-unele-constructii-moderne-rezista-fara-probleme-de-200-de-ani%2F&host=ca-host-pub-2644536267352236&fwr=0&pra=3&rh=188&rw=750&rpe=1&resp_fmts=3&asro=0&aiactd=0&aicctd=0&ailctd=0&aimartd=4&aieuf=1&aicrs=1&fa=27&uach=WyJXaW5kb3dzIiwiMTkuMC4wIiwieDg2IiwiIiwiMTQ4LjAuNzc3OC4xNjgiLG51bGwsMCxudWxsLCI2NCIsW1siQ2hyb21pdW0iLCIxNDguMC43Nzc4LjE2OCJdLFsiR29vZ2xlIENocm9tZSIsIjE0OC4wLjc3NzguMTY4Il0sWyJOb3QvQSlCcmFuZCIsIjk5LjAuMC4wIl1dLDBd&abgtt=7&dt=1779432472282&bpp=1&bdt=2461&idt=1&shv=r20260519&mjsv=m202605200101&ptt=9&saldr=aa&abxe=1&cookie=ID%3D948e5578fe0e7fde%3AT%3D1753794309%3ART%3D1779432471%3AS%3DALNI_Mb8nQHJW9U4HSACPwDhNj0gruS7sg&gpic=UID%3D000012350ceec980%3AT%3D1753794309%3ART%3D1779432471%3AS%3DALNI_MY-gZqis5iptoPA3MGzQuev4fkTrw&eo_id_str=ID%3D08ec27fde19d3cc2%3AT%3D1769501138%3ART%3D1779432471%3AS%3DAA-AfjZvDHC83FetBsFKoLZWIkMQ&prev_fmts=0x0%2C1190x280%2C750x280%2C750x280%2C750x280%2C1901x869&nras=5&correlator=3475056195032&frm=20&pv=1&u_tz=180&u_his=2&u_h=864&u_w=1536&u_ah=816&u_aw=1536&u_cd=32&u_sd=1&dmc=16&adx=576&ady=4155&biw=1901&bih=869&scr_x=0&scr_y=730&eid=31098744%2C95390277%2C95386194&oid=2&psts=AOrYGslEZkQ8THzVS_1vSxuXDhrdTpwKlBDUMp4L6KLbRw_RK4m3Hcdsc_zfiC1u8R7Nv7ecOAzE2zf9Zb0hxU0E3gJ955NgMF0OcPw%2CAOrYGsm3jK8oupnSI7ekZy_usiigirT8YjpDte6WuRMZwEuWnOkO9e2PJVgLOvPNcCHLZFBfnCACFmbxiFcCQUzms4dCbW6j16aqeJEE%2CAOrYGsmSVP4PzcbinSKk-3G8Eg519_K8ZcDbVawu9hqkUMc39ID3ky0tUS4qT-3PewG6hAt00Lb71L8jjSu8Ik09ojTROb_GqCU6ei7WZ6bHt2cFCNs%2CAOrYGslYnRuc3wcZJdUqfIj2JyP9d2iVJQ9s4JupUZTqJX8RqvSITe5f4jJNxNKuzpHB3ixn7hclEwEnRTQYzpXf8jTG2ydzfGfs11GJzvLvAyhjOQ&pvsid=8519469498797725&tmod=239249536&uas=0&nvt=1&ref=https%3A%2F%2Fstirileromanilor.ro%2Fwp-admin%2Fedit.php%3Fs%26post_status%3Dall%26post_type%3Dpost%26action%3D-1%26m%3D0%26cat%3D0%26seo_filter%26readability_filter%26paged%3D9%26action2%3D-1&fc=1408&brdim=0%2C0%2C0%2C0%2C1536%2C0%2C1536%2C816%2C1920%2C869&vis=1&rsz=%7C%7Cs%7C&abl=NS&fu=128&bc=31&bz=0.8&pgls=CAEaBTYuOS40~CAEQBBoHMS4xNzkuMA..&ifi=7&uci=a!7&btvi=4&fsb=1&dtd=1522
„Aceste bârne care ies le denumim noi cheutori sau juxtapuneri, care sunt practic îmbinate una în alta, nişte crestături, nişte cioplituri, meşterii le spuneau crestături, asta permite casei ca la momentul în care sunt aceste cutremure sau sunt chiar alunecări de teren, mişcări de falii, practic cheutorile acestea permit elementelor structurale să se balanseze uşor, să se mişte, nu stau într-o structură rigidă. Lemnul, la rândul lui, cum spuneam, bine ales, bine făţuit, e durabil, e rezistent, îşi creează propria lui durabilitate, forţă. Practic, modul în care grinzile susţin tavanul, modul în care greutatea acoperişului se lasă pe stâlpi, asta face ca această casă să intre într-o proprie tensiune şi echilibru”, a explicat directorul Lucian Robu.
Potrivit lui Lucian Robu, aceste case cu estetica lor l-au inspirat pe Brâncuşi. Mai mult decât atât, aceste locuinţe au o aerisire foarte bună, pereţii fiind daţi cu var, deci respiră. Cei care locuiesc vara într-o asemenea casă au răcoarea asigurată de pereţi, iar iarna căldura nu se pierde datorită lemnului şi izolării cu pământ galben.
Tocmai pentru că sunt modele pentru construcţii durabile, aceste case sunt conservate şi promovate de muzeul sibian. „Putem să devenim sustenabili învăţând de la natură, învăţând de la aceste modele, învăţând de la cei de acum o sută de ani”, spune Lucian Robu.
Construcţiile în armonie cu natura, meşterii care mai ştiu tehnicile care s-au dovedit, în sute de ani, durabile, pereţii şi tavanele construite din lemn şi eventual izolate cu pământ, folosirea inclusiv a unor cuie din lemn de esenţă tare – toate acestea fac ca acele case bătrâneşti să fie rezistente şi să nu se prăbuşească la cutremure.
„Acesta este secretul: meşterii, cu practicile şi instrumentarul de acolo (locul de unde provine o casă – n.r.), folosind acelaşi tip de lemn”, adaugă Lucian Robu.
