Sunătoarea este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale din Europa. În multe sate din România era culeasă în mijlocul verii, când câmpurile se umpleau de florile galbene. Bătrânii spuneau despre ea că este „planta pentru o sută de boli”, iar florile erau puse la uscat în pod sau pe verandă pentru a fi folosite peste iarnă.
Planta poartă numele științific Hypericum perforatum și este studiată de mult timp pentru efectele sale asupra sistemului nervos, digestiei și pielii. Ceaiul, tinctura sau uleiul obținut din flori au fost folosite în medicina populară pentru diverse afecțiuni. În prezent, o parte dintre aceste utilizări sunt confirmate parțial și de cercetări moderne.
Ce conține sunătoarea
Sunătoarea este bogată în compuși bioactivi. Printre cei mai importanți se numără hipericina și hiperforina, două substanțe care influențează sistemul nervos. Planta mai conține flavonoide, taninuri, uleiuri volatile, acizi organici și vitamine.
Această combinație explică de ce sunătoarea a fost folosită atât pentru stări de oboseală, cât și pentru inflamații sau probleme ale pielii.
Efecte asupra sistemului nervos
Cea mai cunoscută utilizare a sunătoarei este legată de stările de anxietate și de depresie ușoară. Extractele standardizate din plantă sunt folosite în multe țări europene pentru aceste probleme.
Unele studii au arătat că substanțele din sunătoare pot influența nivelul serotoninei, dopaminei și altor neurotransmițători implicați în reglarea stării de spirit. De aceea, ceaiul sau extractele sunt uneori folosite pentru relaxare, somn mai bun și reducerea stresului.
Totuși, planta poate interacționa cu unele medicamente, motiv pentru care utilizarea ei regulată trebuie discutată cu medicul.
Ajutor pentru digestie
În medicina populară, sunătoarea era folosită pentru dureri de stomac, balonare sau digestie lentă. Ceaiul cald băut după masă poate stimula secreția de sucuri digestive și poate reduce spasmele intestinale.
Flavonoidele și taninurile din plantă au efect antiinflamator ușor, ceea ce explică de ce era folosită în cazuri de gastrită sau iritații digestive.
Uleiul de sunătoare
Una dintre cele mai cunoscute preparări tradiționale este uleiul de sunătoare. Florile proaspete se pun într-un borcan cu ulei vegetal și se lasă la soare câteva săptămâni. În acest timp lichidul capătă o culoare roșie intensă.
Uleiul era folosit pentru masaje în caz de dureri musculare, vânătăi sau arsuri ușoare. Astăzi este folosit și în produse cosmetice datorită efectului calmant asupra pielii.
Utilizări pentru piele
Infuziile și extractele de sunătoare au proprietăți antimicrobiene și antiinflamatoare. Din acest motiv sunt folosite în unele loțiuni sau creme pentru iritații, răni superficiale sau piele sensibilă.
În medicina tradițională, compresele cu ceai de sunătoare erau aplicate pe răni mici pentru a accelera vindecarea.
Posibile efecte asupra circulației
Unele studii sugerează că flavonoidele din sunătoare pot avea efect protector asupra vaselor de sânge. Acest lucru ar putea explica utilizarea plantei în unele remedii populare pentru oboseală sau circulație slabă.
Totuși, aceste efecte sunt încă studiate, iar ceaiul nu trebuie considerat tratament medical.
Cum se prepară ceaiul de sunătoare
Infuzia este cea mai simplă formă de utilizare. O linguriță de flori uscate se adaugă într-o cană de apă clocotită. Se lasă acoperită aproximativ 10 minute, apoi se strecoară.
Ceaiul are un gust ușor amar și o aromă vegetală. În unele zone se adaugă puțină miere sau mentă pentru a-l face mai plăcut.
Recoltarea și uscarea plantei
Sunătoarea se culege de obicei în lunile iunie și iulie, când planta este în plină înflorire. Florile și partea superioară a tulpinii sunt cele mai valoroase.
După recoltare, plantele se leagă în buchete și se usucă la umbră, într-un loc aerisit. După uscare se păstrează în pungi de hârtie sau borcane, ferite de lumină și umezeală.
Florile bine uscate își pot păstra proprietățile timp de câțiva ani.
Atenționări importante
Deși este o plantă naturală, sunătoarea nu este lipsită de riscuri. Extractele din plantă pot interacționa cu anumite medicamente, inclusiv anticoncepționale, anticoagulante sau antidepresive.
De asemenea, consumul în cantități mari poate crește sensibilitatea pielii la soare.
Din acest motiv, utilizarea regulată trebuie făcută cu prudență și, ideal, după consultarea unui specialist.
Sunătoarea: informații utile și rețete simple, pas cu pas
Sunătoarea este una dintre plantele medicinale care a fost folosită cel mai mult în gospodăriile de la țară. Dincolo de ceaiul obișnuit, planta are mai multe moduri de utilizare. În multe locuri se făceau uleiuri, tincturi, siropuri sau băi din flori de sunătoare.
Mai jos sunt câteva preparate tradiționale, cu pași clari.
1. Ceai de sunătoare pentru calm și digestie
Ingrediente
– 1 linguriță flori uscate de sunătoare
– 250 ml apă
Preparare
Apa se aduce la punctul de fierbere.
Se toarnă peste plantă și se acoperă cana.
Se lasă la infuzat 10 minute.
Se strecoară și se bea caldă.
Cum se consumă
De obicei se beau una sau două căni pe zi. În gospodării era băut mai ales seara sau după masă.
2. Ulei de sunătoare pentru piele
Este una dintre cele mai cunoscute preparări tradiționale.
Ingrediente
– flori proaspete de sunătoare
– ulei de floarea-soarelui sau de măsline
– un borcan de sticlă
Preparare
Florile se culeg pe vreme uscată.
Se pun într-un borcan fără a le presa foarte tare.
Se toarnă ulei până sunt acoperite complet.
Borcanul se închide și se lasă la soare 3–4 săptămâni.
În timp, uleiul capătă o culoare roșu închis.
Se strecoară și se păstrează în sticle închise la culoare.
Utilizare
Se folosește pentru masaj în cazul durerilor musculare, pentru piele uscată sau pentru iritații.
3. Tinctură de sunătoare
Această variantă se păstrează mai mult timp.
Ingrediente
– 50 g flori uscate
– 500 ml alcool alimentar sau vodcă
– un borcan
Preparare
Florile se pun în borcan.
Se adaugă alcoolul.
Recipientul se închide și se ține într-un loc întunecat 10–14 zile.
Se agită zilnic.
După aceea se strecoară și se păstrează în sticle mici.
Administrare tradițională
Se folosesc câteva picături diluate în apă.
4. Sirop de sunătoare
În unele zone se prepara și un sirop dulce.
Ingrediente
– 2 mâini de flori proaspete
– 1 litru apă
– 500 g miere sau zahăr
– sucul unei lămâi
Preparare
Florile se pun în apă și se lasă peste noapte.
A doua zi lichidul se strecoară.
Se adaugă mierea sau zahărul și se încălzește ușor până se dizolvă.
La final se adaugă sucul de lămâie.
Se păstrează în sticle la frigider.
5. Baie cu sunătoare
Această metodă era folosită pentru relaxare.
Preparare
Se fierb două mâini de flori uscate în aproximativ doi litri de apă timp de 10 minute.
Lichidul se strecoară și se adaugă în apa de baie.
Băile se făceau de obicei seara.
6. Oțet aromat cu sunătoare
Se poate folosi în salate sau în cure de primăvară.
Ingrediente
– flori proaspete
– oțet de mere
Preparare
Florile se pun într-un borcan.
Se acoperă cu oțet.
Se lasă 2–3 săptămâni într-un loc întunecat.
Se strecoară și se păstrează în sticlă.
Când se culege sunătoarea
Planta se recoltează de obicei între iunie și august, când florile sunt complet deschise. Se culege dimineața, după ce se ridică roua, dar înainte de arșița puternică.
Florile se usucă la umbră, în loc aerisit. Dacă sunt uscate corect, își pot păstra proprietățile chiar și doi sau trei ani.
Un detaliu interesant
Dacă striviți o floare de sunătoare între degete, apare un lichid roșiatic. Acesta este pigmentul natural care dă culoarea uleiului de sunătoare și conține o parte din substanțele active ale plantei.
Un lucru important
Sunătoarea poate interacționa cu unele medicamente, iar consumul excesiv poate crește sensibilitatea pielii la soare. Din acest motiv, utilizarea regulată trebuie discutată cu medicul, mai ales dacă există tratamente în curs.
O plantă veche, încă studiată
Sunătoarea rămâne una dintre cele mai cunoscute plante medicinale europene. De la ceaiul simplu băut în gospodăriile de la sat până la extractele studiate în laboratoare, planta continuă să atragă interesul cercetătorilor.
Pentru mulți oameni, ceaiul de sunătoare rămâne mai ales o băutură liniștitoare, asociată cu serile de vară și cu obiceiurile simple din gospodăriile de altădată.
