Mana reprezintă o denumire generică pentru mai multe afecţiuni fungice manifestate la diferite plante de cultură. Mana tomatelor, ca şi mana cartofului, este produsă de ciuperca phytophthora infestans. Sporii acesteia sunt uşor împrăştiaţi de vânt, chiar la distanţe de mai mulţi kilometri. Când găsesc condiţii favorabile (temperaturi cuprinse între 10-25 grade Celsius, umezeală crescută, 90%, datorită ploilor frecvente, depunerilor de rouă, ceţei, solului îmbibat în exces cu apă) atacă plantele (tomate roşii sau cartofi) care-i stau în cale. La început se inegresc câteva frunzuliţe, apoi ramuri sau tulpini, codiţele fructelor, în final sunt atacate fructele care se împut şi cad. Când boala afectează ramurile sau tulpinile în profunzime, acestea se rup şi cad. În final întreaga plantă moare.
Plante din mai multe soiuri, unele obţinute din răsad, altele prin semănare directă în grădină, speranţe multe. Până atunci nu le stropisesem cu nimic, avuseseră parte de doar două udări săptămânale, vremea destul de ploioasă nu impunea aceasta. Din păcate nu am stropit niciodată cultura, nici cu produse de sinteză, nici cu ceaiurile specifice grădinăritului organic. Iată că, în timp ce legam, a treia oară, plantele, găseam câte o frunzuliţă uscată, dar nu am dat atenţie acestui aspect. Când am ajuns pe rândul de plante din soiul San Marzano cu creştere nedeterminată, obţinute prin semănare directă, am găsit o plantă cu simptome clare de mană.
Pe lângă frunzele uscate planta prezenta şi porţiuni înegrite de tulpină. În plus, am găsit şi codiţe de roşii afectate:
Fructe afectate nu au fost. Plantele din jur prezentau, în mai mică măsură simptome de mană. De urgenţă am acţionat cu singurul mijloc avut, în acel moment, la îndemână: stropirea cu lapte pasteurizat, diluat (33% lapte, 67% apă). Nici acesta nu mi-a ajuns decât pentru cca. 90% dintre plante.
În cursul săptămânii, frecventând eu blogurile româneşti de grădinărit, aflu că flagelul a lovit în diverse colţuri din ţară. Stropesc de urgenţă plantele din grădina de la oraş cu aceeaşi soluţie de lapte pasteurizat, apoi prepar un decoct din coada calului: 200 grame de plantă uscată, de anul trecut (doar din luna iulie planta acumulează principiile active aşa că, anul acesta, nu am fost încă la adunat coada calului) peste care am turnat 10 litri de apă şi am lăsat compoziţia la înmuiat, până a doua zi. A doua zi am fiert cca. o oră, la foc mic, amestecul. Apoi am lăsat oala, acoperită cu capac, până a doua zi. Atunci am filtrat prin ciorap de nylon, am amestecat 1/3 decoct cu 2/3 apă şi am stropit cu insistenţă roşiile, ardeii, celelalte solanacee, fasolea şi fasoliţa din grădina de la oraş. După prima ploaie, am repetat stropirea, folosind ceaiul rămas.
Am toaletat toate plantele şi le-am stropit cu decoctul de coada calului.
O reţetă minune, cu efect preventiv şi curativ, contra manei şi a altor afecţiuni fungice, la tomate şi la alte legume. Autorul, Pascal Clerc, spune că are şi efect insecticid. Iată reţeta: Se curăţă de pieliţă 15 căţei de usturoi de mărime mijlocie (cca. 2 căpăţâni), se taie bucăţi şi se toarnă, peste aceştia, 5 litri de apă fierbinte (50-90 grade Celsius). Se ţine vasul acoperit cu capac, până la răcire. Se mută compoziţia într-un bidon de plastic de 5 litri închis etanş şi se ţine la soare, 5 zile, pentru macerare. Zilnic se slăbeşte dopul bidonului, pentru eliberarea gazelor formate. În a 4-a zi se prepară o infuzie din 50 grame de frunze verzi de dafin şi 2 litri de apă fierbinte. În a cincea zi se filtrează ceaiurile, se amestecă şi se stropesc, bine-bine, plantele, cu amestecul nediluat. În scop preventiv se stropeşte odată la 3 săptămâni, sau după ploaie, iar în scop curativ, tot la 3 zile. Toţi utilizatorii forumului, care au folosit reţeta, îi laudă virtuţile. Se pare că funcţionează şi fără frunze de dafin, care au doar un rol de cicatrizant.
Anul trecut, după o noapte cu ploaie, stropeam plantele din grădina urbană cu macerat de usturoi și infuzie de coada calului. Din păcate, la scurt timp, o ploaie torențială spăla tratamentele, iar rezervele mele de soluții naturale se epuizau rapid. Singura soluție disponibilă rămânea un macerat de usturoi pregătit pentru roșiile afectate de mană din grădina de la țară. Așa că puneam la înmuiat o nouă tură de coada calului pentru decoct, pe care îl fierbeam a doua zi și îl utilizam după alte 24 de ore. Totuși, vremea continua să fie ploioasă, ceea ce îngreuna orice măsură de protecție.
După o săptămână de ploi și temperaturi scăzute, reveneam în grădina de la țară și descopeream că roșiile nu se deterioraseră mai mult decât le lăsasem. Noi frunze negre apăreau, câteva fructe erau afectate, iar unele ramuri se rupeau sub greutatea umezelii. În schimb, o plantă grav afectată cu două săptămâni în urmă își revenea vizibil, chiar dacă o furtună puternică mă obliga să o leg din nou. Observam și evoluția roșiilor San Marzano, una dintre ele având inițial codița înnegrită, dar fără să prezinte semne de putrezire.
Ploile frecvente mă împiedicau să stropesc regulat. Dimineața ploua torențial, iar seara prognoza anunța alte precipitații, ceea ce mă făcea să amân tratamentele. În cele din urmă, foloseam cei 15 litri de macerat de usturoi rămași, sperând să încetinesc răspândirea manei.
Cartofii erau primii afectați. După ce vrejurile lor se uscaseră complet, începeam să scot câteva cuiburi. Spre surprinderea mea, tuberculii arătau bine, deși mă temeam că sporii de mană ajunseseră deja în sol și îi puteau afecta ulterior. Pentru a reduce riscul, adoptam o strategie de compromis: scoteam 10% din cuiburi în fiecare săptămână, evitând să intervin pe solul prea moale după ploi abundente.
Într-un alt colț al satului, verii mei aveau roșii aparent sănătoase, dar cu o producție foarte slabă. Ei foloseau tratamente chimice preventive, care păreau să protejeze plantele de mană, dar afectau dezvoltarea fructelor.
Mana continua să fie o provocare. Ploile zilnice și temperaturile moderate favorizau răspândirea fungilor, iar tratamentele naturale păreau ineficiente în fața umidității persistente. În grădina urbană, începeam să observ simptomele manei și pe alte plante. Încercam să combat boala prin toaletarea regulată a culturilor și aplicarea decoctului de coada calului, dar ploaia spăla rapid soluția. Singura speranță era o perioadă mai lungă de vreme caldă și uscată.
Căutând alternative, citeam despre efectul antifungic al iodului. Se spunea că o soluție obținută prin diluarea a zece picături de tinctură de iod într-un litru de apă ar putea funcționa. Pe lângă aceasta, se recomandau și alte remedii naturale: lapte sau zer, macerat de usturoi, decoct de coada calului, extract de ferigă, soluție de bicarbonat de sodiu cu săpun bio. Încercam diverse metode, însă vremea ploioasă făcea ca rezultatele să fie incerte.
Așa a fost anul trecut: o luptă continuă cu mana, între tratamente naturale, vreme nefavorabilă și speranța că roșiile și cartofii vor rezista până la recoltare.
