Utilizarea plantelor medicinale în terapie se bazează pe principiile active pe care conţin, principii care se obţin din plante, utilizându-se dizolvanţi ca: apa, alcoolul, vinul, uleiul etc. Pentru prepararea sau păstrarea produselor din plante medicinale nu se vor folosi vase metalice. Metalul poate altera calitatea acestor produse.
Infuzia, decoctul şi maceratul sunt soluţii extractive apoase (D. Laza, 1993).
Infuzia: ex. de mentă. Peste 2 linguriţe de frunze uscate, într-o cană de ceramică, de sticlă sau alt recipient nemetalic, se adaugă 300 ml apă clocotită. Se acoperă şi se lasă aprox. 2-3 minute (1/2-1 min. la m.p.v. proaspătă) după care se strecoară. Infuzia trebuie să aibă o culoare deschisă (galben sau verde deschis). Se utilizează în general la flori şi frunze.
Ceaiul: ex. de gălbenele. La 1-2 linguriţe de m.p.v. se adaugă 250 ml apă clocotită. Se lasă acoperit 10-15 min., după care se filtrează.
Extractul apos rece (macerat). Unele plante medicinale, ex. obligeana sau vâscul, n-au voie să fie opărite, pentru că şi-ar pierde efectul curativ. Cantitatea de m.p.v. indicată (ex. 6 linguriţe de amestec la 1 l de apă) se lasă în apă rece la macerat 8-12 ore, apoi maceratul se încălzeşte doar uşor (până la 15-20ºC) şi este bun de consumat.
Infuzia combinată reprezintă combinarea extractului rece cu infuzia. Este considerată cea mai bună modalitate de a valorifica principiile active din plante. Astfel, m.p.v. se lasă peste noapte în apă rece, în jumătate din apa indicată, iar dimineaţa se strecoară. Apoi plantele rămase se opăresc (ca la infuzie) cu cealaltă jumătate a cantităţii de apă necesară şi se strecoară din nou. Se amestecă extractul rece cu infuzia şi se consumă. În acest fel sunt extrase din plante atât principiile active solubile în apa rece, cât şi cele în apa fierbinte.
Raţia de ceai pentru o zi se pune într-un termos şi se bea din când în când câte o înghiţitură pe parcursul întregii zile, după indicaţii.
Decoctul se obţine prin fierberea m.p.v. (1 linguriţă/250 ml apă) la foc mic 20-30 min. Se strecoară fierbinte şi se completează cu apă fierbinte, ce s-a pierdut prin evaporare. Decoctul se obţine, de obicei, pentru obţinerea principiilor active din părţile lemnoase (rădăcini şi scoarţă).
Gargarismele. Se utilizează infuzia sau decoctul de plante sub formă de gargară, în amigdalite, afte, abcese dentare ş.a. (D. Laza, 1993).
Inhalaţia se prepară, utilizându-se plante medicinale, bogate în uleiuri volatile, sau chiar uleiuri volatile, ce se pun în vase smălţuite, de porţelan sau de Jena după care se adaugă apă clocotită. Vaporii care se degajă sunt bogaţi în uleiuri volatile, acţionând eficient în afecţiuni ale căilor respiratorii superioare.
Cataplasma (obojeala sau prişniţa), ex. la muştar (se folosesc seminţe măcinate şi amestecate cu apă călduţă, 30-37°C). Pasta se aplică pe piele, fie direct, fie între două bucăţi de pânză, tifon etc. La muştar se pot manifesta iritaţii ale pielii, de aceea se foloseşte între bucăţi de pânză pentru a calma durerile la încheieturi, pe piept, pentru vindecarea răcelilor sau a reumatismului.
Terci de plante. Se obţine prin zdrobirea m.p.v. cu un sucitor de tăiţei pe o suprafaţă dreaptă de lemn (cârpător). Terciul obţinut se întinde pe o pânză, care se aplică ca o compresă pe porţiunea bolnavă. Se leagă cu o porţiune de cârpă şi se poate ţine şi peste noapte.
Comprese cu aburi din plante. De ex. comprese cu coada calului. Se fierbe apă într-un vas, se pune deasupra lui o sită în care se introduce m.p.v. proaspătă sau uscată şi se acoperă. După 5-10 minute se iau plantele calde, muiate, se pun într-o pânză cu ţesătură rară şi se aplică pe locul suferind. Se acoperă apoi cu un postav de lână şi se strânge cu o cârpă. Nu trebuie să apară senzaţie de rece. Se lasă aşa cel puţin 2 ore (chiar şi peste noapte).
Tinctura (esenţa sau extractul alcoolic): ex. de gălbenele sau traista ciobanului. Inflorescenţele proaspăt culese se introduc într-un recipient de sticlă de circa 1 litru, peste care se toarnă alcool de secară sau de fructe de 38-40º până se acoperă florile. Vasul se aşează în apropierea unei surse de caldură sau la soare (20-25ºC) unde trebuie să stea cca. 2 săptămâni cu agitare zilnică. După aceasta se strecoară şi se stoarce bine reziduul rămas. Se foloseşte câte o linguriţă, amestecate cu ceai sau diluată cu puţină apă, de 3-4 ori pe zi, sau pentru frecţii şi/sau comprese.
Sucul proaspăt: Se poate obţine cu ajutorul storcătorului electric de uz casnic care mărunţeşte şi stoarce m.p.v. Cel mai bun suc (la care nu se distrug enzimele) se obţine prin presare directă, nu prin centrifugare, dar pentru aceasta trebuie prese speciale. Sucurile ar trebui făcute prospăt în fiecare zi, dar puse în sticluţe, bine astupate şi ţinute la frigider se pot folosi şi câteva săptămâni. Acestea se pot folosi intern, sub formă de picături, sau extern, pentru fricţiuni sau tamponarea zonelor bolnave.
Pulberea. Ex. din roiniţă, se obţine prin mǎcinarea finǎ, cu râşniţa de cafea, a m.p.v. uscate de roiniţǎ. Depozitarea pulberii obţinute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, ţinute în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum douǎ sǎptǎmâni (deoarece uleiurile volatile se evaporǎ rapid). De regulă, se administreazǎ de 3-4 ori pe zi, câte o jumǎtate de linguriţă rasǎ, pe stomacul gol. O eficacitate mare o are administrarea pulberei sublingual (sub limbă) unde se ţine 15-20 min., după care se înghite cu puţină apă. Aceasta se face de preferat înainte de mese cu cel puţin 30 min., cu excepţia situaţiilor când se iau simptomatic (de ex., un amestec antispastic se administrează la nevoie, atunci când pacientul are dureri colicative) sau specific pentru a ameliora digestia (de ex. un amestec de plante amare se administrează imediat după masă pentru a uşura digestia).
Vinul medicinal din planta bine mărunţită, macerata în vin. Exemplu, vin de roiniţǎ: într-un litru de vin natural alb se pun 20 de linguri de pulbere de roiniţǎ şi se lasǎ la macerat 2-3 săptămâni, dupǎ care se strecoarǎ şi se păstrează în sticle bine închise. Se iau câte 3 linguri, înainte sau dupǎ masǎ. Administrat înainte de masă, vinul de roiniţă stimulează digestia, combate dispersia, previne apariţia spasmelor tubului digestiv.
Oţeturile aromatice se prepară prin macerarea plantelor în oţet de vin, în proporţie de 50-100 g /l oţet. Se lasă la macerat 10-14 zile, după care se strecoară. Este utilizat pentru fricţiuni.
Maceratele glicerinate gemoterapice se prepară din părţile tinere ale plantelor (muguri, mlădiţe, radicele, uneori seva) prin extracţie hidro-glicero-alcoolică.
Uleiul medicinal: ex. din gălbenele. M.p.v. se introduce într-o sticlă sau borcan, până la gât, fără a se îndesa şi se toarnă deasupra ulei de măsline presate la rece sau de floarea soarelui de bună calitate, în aşa fel încât uleiul să acopere plantele cu un strat gros de 2 degete. Se închide ermetic şi se lasă 14 zile la soare sau la căldură (ex. în în apropierea unei sobe). Se poate folosi atât intern ca ulei alimentar pus în salate (are efect digestiv, reîntineritor), cât şi extern contra reumatismului, nevralgiilor durerilor de cap ş.a.
Alifia: ex. de gălbenele. Se înfierbântă (ca pentru prăjirea şniţelelor) 500 g de untură de porc, proaspătă, nesărată, peste care se pun aprox. 2 pumni (100-150 g) de inflorescenţe proaspete, se lasă să sfârâie la foc mic. Se amestecă încet timp de 10 minute apoi se dă vasul la o parte şi se lasă să stea aşa până a doua zi când se încălzeşte din nou amestecul şi se filtrează printr-un tifon, într-un borcan, în care se stoarce şi rezidul rezultat din prăjirea plantei. Crema astfel obţinută se pune cât este caldă în borcănele pregătite dinainte. Se aplică, în straturi subţiri, în zonele cu arsuri şi degerături.
Clismele şi spălăturile se fac în general cu extracte apoase la temperatura camerei, după o uşoară încălzire la temperatura corpului (35-37°C). În această categorie intră şi gargara.
Perna de flori: ex. de gălbenele. Se realizează foarte simplu din flori culese şi puse la uscat, la umbră timp de 24 ore, după care se introduc într-un săculeţ pe care îl aplicăm pe abdomen în cazul durerilor ulceroase, pe mijloc în cazul durerilor renale, dar mai ales pe faţă pentru revigorarea tenului marcat de diferite spasme.
Pernă cu conuri de hamei: conurile de hamei se culeg din zone nepoluate, puse într-un săculeţ de pânză de mărime mijlocie pe care se va dormi, nopţile, timp de cel puţin o săptămână.
Această pernă prin emanarea uleiului volatil (din lupulină) va avea influenţă asupra sistemului nervos având efect de calmare şi sedare şi creând un somn liniştit şi profund. Recomandabil persoanelor după 70 de ani, deoarece acest tratament are şi efect anafrodisiac.
Baia de plante, generală sau locală. Plantele recomandate se pun peste noapte la macerat în aprox 20 l apă rece. Pentru o baie este nevoie de o găleată (8-10 l) plină cu m.p.v. proaspătă sau de 200 g m.p.v. uscată. A doua zi se încălzeşte amestecul şi se toarnă în apa de baie. O altă metodă constă în punerea m.p.v. mărunţită într-un săculeţ de pânză, care se introduce direct în apa băii la temperatura de 37-40°C.
Baia va dura aprox. 20 min. Inima trebuie să stea în afara apei. După baie nu ne ştergem ci ne învelim cu un halat de baie sau cu aşternuturi, în pat, pentru a transpira timp de o oră. Pentru băi de şezut se va folosi jumătate din amestecul recomandat. Apa trebuie să ajungă până deasupra rinichilor. Pentru ambele metode se poate refolosi soluţia de baie prin reîncălzire încă de 2 ori.
Pentru a facilita calcularea cantităţii de m.p.v. necesară preparării diverselor forme farmaceutice, redăm mai jos, după D. Laza, 1993, echivalenţa aproximativă în grame, la 1 linguriţă sau 1 vârf de cuţit de pulbere din plantă:
– 1 linguriţă plină de:
frunze = 2-3 g;
flori = 3-4 g;
seminţe = 8-10 g;
rădăcină şi rizomi = 5-7 g;
scoarţă = 6-7 g;
fructe = 5-6 g;
părţi aeriene = 4-5 g;
mătase de porumb = 1 g.
– 1vârf de cuţit de pulbere din diferite părţi ale plantei = 1g.