La anuale – metoda principală de înmulţire o reprezintă înmulţirea prin seminţe iar înfiinţarea culturilor se face prin semănat direct în câmp sau cu răsad obţinut în spaţii protejate, Ex: Alternanthera sp., Gnaphalium lanatum, Iresine sp.
Pentru semănatul direct în câmp, la plantele care nu suportă transplantarea, se poate face şi răsad cu condiţia ca răsadul să nu se repice iar transplantarea în câmp să se facă cu pământ pe rădăcină.
Se mai pot semăna direct în câmp plantele floricole care au perioadă scurtă de vegetaţie şi ale căror seminţe au cerinţe modeste pentru germinaţie, Ex: Papaver sp., Escholtzia californica, Tropaeolum majus (conduraşi), Calendula sp., Tagetes sp., Zinnia elegans (cârciumărese).
Producerea de răsad este obligatorie la speciile anuale cu perioadă lungă de vegetaţie, se produce răsad şi la speciile mici şi foarte mici, cu pretenţii mari la condiţiile de germinaţie, Ex: Begonia semperflorens.
La bienale – tehnologia înfiinţării culturilor se face cu răsad, semănăturile se fac în iulie – august, se face un repicat, apoi în septembrie – octombrie se plantează la loc definitiv.
Plantele iernează cu rozetă de frunze iar primăvara – începutul verii înfloresc.
La perene – în cazul hemicriptofitelor, înmulţirea se poate face atât prin seminţe cât şi vegetativ, se practică foarte mult înmulţirea vegetativă, prin divizarea tufelor, butăşire.
În cazul înmulţirii prin seminţe, tehnologia poate fi similară cu cea de la anuale sau bienale, în cele mai multe situaţii plantele răsărite din seminţe nu înfloresc în primul an ci în anul al doilea.
La geofite metoda de bază de înmulţire este prin intermediul organelor subterane, înmulţirea prin seminţe este metoda secundară folosită în lucrările de ameliorare.
La geofitele rustice înfiinţarea culturilor se face toamna sau la sfârşitul verii, Ex: Paeonia officinalis (bujor), Lilium candidum (crin alb);
La geofitele semirustice organele subterane se scot toamna din câmp, se îndepărtează părţile aeriene şi se păstrează în magazii, pivniţe sau alte spaţii la temperaturi de
5 – 90C, excepţie fac tuberosele care se păstrează la temperaturi de peste 150C şi primăvara se plantează din nou.
Clasificarea plantelor floricole după caracterele morfologice şi însuşirile decorative – după acest criteriu plantele floricole se clasifică în mai multe grupe în funcţie de partea de decor:
Plante decorative prin flori, Ex: Antirrhinum majus, Callistephus chinensis (ochiul boului), Dahlia hybrida, plante cultivate la ghivece: Fuchsia hubrida, Hibiscus rosa sinensis (trandafir chinezesc), Hippeastrum vittatum (crinul roşu);
Plante decorative prin frunze, Ex: Stachys lanata, Cineraria maritima, Phalaris arundinacea, Coleus blumei, Hedera helix, Agave americana, Ficus elastica, Codiaeum variegatum, Monstera deliciosa;
Filocladii: Asparagus densiflorus, Asparagus sprengeri;
Plante decorative prin flori şi frunze – dintre plantele cultivate în câmp: Begonia semperflorens, Tropaeolum majus (năsturei, conduraşi), Hosta plantaginea, Clivia miniata, Spathiphyllum wallisi;
Plante decorative prin fructe, Ex: Capsicum annuum, citricele.
Plante care decorează prin port:
Plante volubile şi agăţătoare, Ex: Ipomoea purpurea (zorele), Cobaea scandens, Hoya carnosa (floarea de ceară), Syngonium podophyllum;
Pendente: Zebrina pendula, Saxifraga sarmentosa;
Plante decorative prin talie: plante cu talie înaltă şi foarte înaltă a căror înălţime poate depăşi 1,5 – 2 m, Ex: Ricinus communis, Helianthus annuus, Cosmos bipinnatus, Canna indica;
Plante cu talie mijlocie 1 – 1,5 m, Ex: Gladiolus sp., Chrysanthemum indicum, Callistephus chinensis (ochiul boului), Zinnia elegans (cârciumărese);
Plante cu talie mică, până în 30 – 40 cm, Ex: Salvia sp., Begonia sp., Tagetes patula (crăiţa), Gazania splendens;
Plante cu talie pitică 10 – 15 cm, Ex: Alyssum maritimum, Portulaca grandiflora.
Clasificarea plantelor floricole după modul de utilizare şi încadrarea botanică:
Plante floricole utilizate pentru flori tăiate: – acestea pot proveni din culturi neprotejate care pot fi folosite ca flori tăiate proaspete, respectiv imediat după recoltare sau după un timp relativ scurt, Ex: Callistephus chinensis (ochiul boului), Campanula medium, Lilium candidum (crinul alb).
Dintre plantele cultivate în solul serei se pot utiliza ca flori tăiate proaspete: Dianthus caryophyllus (garoafa), Chrysanthemum sp., Strelitzia reginae (pasărea paradisului), Freesia hybrida, Rosa hybrida.
Plante floricole utilizate pentru flori tăiate uscate – sunt plante floricole care decorează prin bractei membranoase, diferit colorate şi care după uscare îşi păstrează calităţile ornamentale, Ex: Ammobium alatum, Xeranthemum annuum, Limonium sinuatum;
Plante utilizate pentru decorarea spaţiilor verzi – tipuri de amenajări floricole în spaţiile verzi:
Rondurile – sunt amenajări floricole cu suprafeţe în forme geometrice regulate, de cele mai multe ori cu contur circular sau eliptic, se amplasează la intersecţia căilor de acces, aleelor, în faţa centrelor compoziţionale, a clădirilor importante.
În ronduri pot fi folosite plante floricole anuale, bienale sau perene, se poate folosi o singură specie sau un singur soi sau pot fi folosite specii diferite.
Atunci când se folosesc plante cu talii diferite, se respectă aranjarea lor după înălţime în ordin descrescător de la centru către margini iar când se folosesc plante cu colorit diferit se vor respecta principiile de armonie şi contrast ale culorilor.
Centrul rondurilor poate fi marcat şi cu vegetaţie lemnoasă sau cu plante cultivate la ghivece doar pentru sezonul cald, cum ar fi: palmierii, agavele;
Rabatele, platbandele – fâşii care însoţesc de regulă căile de acces, ele pot avea lăţimi până la 1,5 m, în realizarea acestora se folosesc de asemenea plante floricole anuale, bienale, perene;
Bordurile – sunt amenajări floricole constituite din plante cu talie mică sau mijlocie care suporta tunderea, bordurile pot fi amplasate de-a lungul aleelor, pot delimita alte amenajări;
Mozaicurile şi arabescurile – sunt amenajări floricole costisitoare, necesită material mult şi lucrări de întreţinere speciale.
Aceste tipuri de amenajări sunt reprezentative mai ales pentru spaţiile verzi amenajate în stil geometric.
Pentru realizarea mozaicurilor şi arabescurilor se folosesc în primul rând plante tipice de mozaic, respectiv plante floricole decorative prin frunze la care se adăugă alte specii decorative prin flori care trebuie să îndeplinească câteva condiţii: să aibă talie mică sau să suporte tunderea, să aibă capacitate mare de ramificare;
Petele de culoare – sunt amenajări floricole cu contur neregulat, se folosesc specii floricole cu talie mică sau mijlocie, se amplasează pe suprafeţe gazonate.
Sunt preferate plantele care au coloritul intens al florilor sau frunzelor, uneori asocierea lor se creeze contraste puternice, se folosesc la amenajările în stil natural.
Grupurile şi masivele – sunt amenajări floricole realizate din plante cu talie mijlociu-înaltă şi foarte înaltă, de regulă sunt amplasate alături de arbuşti sau pe peluze, Ex: Rudbeckia sp., Papaver orientale, Helianthus annuus, Cosmos bipinnatus, Amaranthus caudatus.
Unele dintre aceste plante pot fi folosite şi cu statutul de exemplare izolate, Ex: Ricinus communis;
Vasele decorative – reprezintă modalitatea de a folosi plantele floricole pentru decorarea spaţiilor unde nu pot fi făcute plantari direct din sol.
Pentru decor pe verticală: plante volubile şi agăţătoare, cu tulpini pendule;
Grădinile alpine – sunt amenajări peisagistice care reprezintă zona alpină în miniatură.
Specii de plante folosite pentru stâncării, Ex: Gentiana sp., Sedum sp., Cerastium tomentosum, Lavandula angustifolia, Stachys lanata;
Zidurile înflorite – pot fi realizate prin folosirea speciilor cu tulpini pendule în nişele zidurilor sau deasupra lor, Ex: Alyssum maritimum, Alyssum saxatile, Lobelia erinus;
Plante floricole utilizate pentru terase şi balcoane – se cultivă la ghivece şi pot fi ţinute în astfel de spaţii fie tot timpul anului fie doar pe timpul sezonului de vegetaţie, Ex: Nerium oleander;
Plante floricole utilizate pentru amenajarea apelor – pentru piesele de apă din spaţiile verzi pot fi folosite diferite specii de plante care să populeze marginea apelor sau care să poată fi cultivate direct în apă, Ex: nuferii, pentru amenajarea malurilor: irişi, cale, etc.
Plante folosite pentru decor interior – sunt plante cultivate la ghivece, decorative prin flori, frunze, fructe, port.
Clasificarea plantelor floricole după locul de origine:
Zona ecuatorială – fâşia care mărgineşte Ecuatorul la aproximativ 100 latitudine nordică şi sudică, temperatura medie anuală este de aproximativ 300C şi se menţine constantă pe tot parcursul anului, precipitaţiile abundente – 1200 mm anual, zilele şi nopţile sunt egale, vegetaţia este fără repaos reprezentată de arbori mari, liane, plante epifite, plante cu rădăcini aeriene.
Din această zonă provin ferigile, orhideele, speciile din familia Araceae;
Zona tropicală – regiunea pădurilor sempervirescente cu climat umed, condiţii asemănătoare cu cele din zona ecuatorială, precipitaţii de 4000 mm anual sub formă de averse după-amiaza apoi reapare soarele, solurile sunt acide şi sărace în elemente nutritive, temperaturile medii de 20 – 300C, vegetaţia 70% arbori, subarboretul lipseşte, restul vegetaţiei fiind format din plante erbacee, umbrofile, scunde şi care sunt adaptate la lumina de vegetaţie înaltă, numeroase specii de liane care se înfăşoară pe trunchiurile arborilor.
Plante epifite: Platycerium alcicorne, specii de orhidee, specii de bromelii, specii de ficus şi alte specii erbacee: violetele africane, Saintpaulia ionantha.
Regiunea pădurilor cu frunze căzătoare şi climat periodic secetos – anual se desfăşoară o perioadă secetoasă de 1- 3 luni (decembrie – februarie), temperatura media anuală este de până la 280C dar cu amplitudini mari, circa 1000 mm precipitaţii în sezonul umed, vegetaţia este reprezentată de specii cu bulbi, rizomi, tuberculi, care asigură rezistenţa plantelor pe parcursul sezonului secetos, Ex: Begonia sp., Calla sp., Aechmea fasciata, Aloe sp., Sansevieria trifasciata;
Regiunea savanelor specifice Africii de Sud – temperaturile medii sunt cuprinse între 3 – 320C, precipitaţiile 250 – 750 mm, sezonul secetos durează 6 – 8 luni.
În sezonul secetos sunt caracteristice temperaturile excesive, vegetaţia este reprezentată de graminee perene şi de alte specii care manifestă rezistenţă la lipsa apei pe perioade mai lungi de timp, Ex: Euphorbia trigona;
Regiunea stepelor şi preeriilor – este regiunea caracteristică cu climat secetos continental, cu diferenţe termice mari ( 3 – 400C), uneori constatându-se de la zi la noapte, vegetaţia este reprezentată de specii tipic xerofite, plante perene cu organe subterane de rezistenţă, Ex: Agave sp., Yuca filamentosa, cactuşii de deşert;
Zona temperată:
Climat temperat cald – fără anotimp rece propriu-zis, cu temperaturi medii anuale de 15 – 200C, de aici provin speciile de hortensii, camelii, citrice, crizanteme, Aucuba japonica;
Climat temperat rece – cu 4 sezoane distincte, cu diferenţe mari de temperatură între vară şi iarnă, perioada de vegetaţie este de maxim 8 luni, vegetaţia este alcătuită din păduri de conifere şi foioase, subarbuşti şi arbuşti, plante erbacee, Ex: Salvia sp., Iris sp., Cineraria sp., Centaurea sp., Myosotis sp.;
Zona periferică a zonei arctice – părţile extreme ale Scandinavilor, Siberia, verile sunt scurte, fără noapte, iernile sunt foarte lungi şi reci, întunecoase, vegetaţia este de tundră şi silvostepă, Ex: Gentiana sp., Cerastium sp., Ranunculaceae rezistente.
