Se întâmplă des în grădină, mai ales după plantarea răsadurilor. Omul vede roșiile tinere, vrea să le ajute să pornească bine și începe să le hrănească. Pune gunoi de grajd, compost, mraniță, apoi mai vine cu azotat, macerat de găinaț, urzică fermentată sau îngrășăminte complexe. La început pare că totul merge perfect. Tufele se fac mari, verzi, groase, frumoase.
Doar că trece timpul și florile întârzie. Sau apar puține. Sau cad. Planta arată ca un pom mic, plin de frunze, dar fără roșii. Atunci grădinarii spun că tomatele „îngrașă”.
Nu este vorba despre grăsime, firește. Este o creștere exagerată a părții verzi. Planta intră prea puternic în vegetație: frunze, tulpini, copili, vârfuri. În loc să treacă spre înflorire și fructificare, ea continuă să producă masă verde. Arată bine la ochi, dar nu dă recolta așteptată.
Primele semne sunt destul de clare. Tulpinile sunt groase, frunzele sunt mari, închise la culoare, iar vârfurile se pot răsuci. Copilii cresc repede și se fac viguroși. Planta pare sănătoasă, chiar prea sănătoasă, dar formează greu ciorchini florali. Dacă ai hrănit-o bine cu azot în mai și iunie, iar acum vezi multe frunze și puține flori, acesta este primul lucru la care trebuie să te gândești.
Cauza principală este excesul de azot. Azotul împinge planta să crească verde. Este bun la început, când răsadul trebuie să se prindă și să se dezvolte. Dar, în exces, întârzie florile și fructele. Tomata se simte „prea bine”: are hrană, are apă, are căldură, are umiditate. Nu se grăbește să facă rod.
Mai există și soiuri care cresc natural mai puternic. Unele tomate au genetic tulpini groase, frunze mari și port viguros. Asta nu înseamnă automat că „îngrașă”. Diferența se vede la flori. Dacă planta este viguroasă, dar face ciorchini și leagă fructe, nu este o problemă. Dacă face doar frunze și copili, trebuie intervenit.
Primul pas este oprirea azotului. Nu mai pui azotat, nu mai pui macerat de găinaț, nu mai pui urzică fermentată, nu mai folosești îngrășăminte complexe cu mult azot. Aici greșesc mulți. Văd că planta nu face rod și mai pun hrană. Dacă hrana este tot pe bază de azot, problema se agravează.
Dacă ai pus deja prea mult azot, poți încerca să speli parțial solul printr-o udare mai abundentă. Dar aici trebuie judecat după pământ. Pe sol nisipos sau ușor, apa trece repede și poate duce o parte din azot mai jos. Pe sol greu, argilos, multă apă poate face rău, pentru că ține rădăcinile în umezeală și favorizează putrezirea. Nu se udă orbește. Se udă doar după ce solul s-a mai zvântat.
Al doilea pas este schimbarea regimului de udare. Roșiile care „îngrașă” nu trebuie răsfățate zilnic cu porții mici de apă. Udarea deseori, câte puțin, menține planta într-un confort continuu. Mai bine se udă mai rar, dar temeinic, la rădăcină. Solul trebuie să primească apă în adâncime, apoi să aibă timp să se zvânte ușor la suprafață.
Atenție însă la extreme. Nu lași planta să sufere zile întregi de sete în perioada de înflorire, pentru că poate pierde bobocii și florile. Stresul trebuie să fie controlat, nu bătaie de joc. Tomata trebuie împinsă ușor spre rodire, nu chinuită.
Un ajutor în perioada de înflorire poate fi borul, folosit corect. Pentru stropire foliară, se poate folosi acid boric în concentrație slabă, de 5 grame la 10 litri de apă. Se aplică fin pe frunze și flori, dimineața devreme sau seara, nu în arșiță. Borul ajută procesul de înflorire și legare, dar nu trebuie folosit în exces.
Al treilea pas este copilitul. La tomatele care au crescut prea mult în frunze, copilii consumă multă energie. Se îndepărtează lăstarii laterali care îngroașă tufa și opresc aerul să circule. La soiurile înalte se pot lăsa una sau două tulpini principale, în funcție de spațiu și de cât de puternică este planta. La soiurile joase se elimină mai ales copilii de jos, slabi sau prost luminați.
Nu trebuie rupt totul deodată. Dacă tai masiv într-o singură zi, planta intră în șoc. Mai bine lucrezi treptat. Îndepărtezi câțiva copili mari, apoi revii după câteva zile. Lucrarea se face pe vreme uscată, de preferat dimineața, cu mâna curată sau cu foarfecă dezinfectată. Rănile trebuie să se usuce repede.
Frunzele de jos se pot îndepărta treptat, mai ales cele care ating solul sau împiedică aerisirea. Ele sunt primele care se stropesc cu noroi la ploi sau udări și pot aduce boli în tufă. Dar nu dezgolești planta complet. Frunzele hrănesc roșiile. Dacă tai prea mult, fructele pot rămâne expuse la soare și pot apărea arsuri.
Al patrulea pas este trecerea pe potasiu și fosfor. Când tomata a crescut prea mult în frunză, are nevoie să fie împinsă spre flori și fructe. Potasiul ajută la transportul substanțelor din frunze spre fructe și susține coacerea. Fosforul ajută rădăcina și procesele de înflorire.
Se pot folosi îngrășăminte de tip monofosfat de potasiu sau sulfat de potasiu, respectând dozele de pe ambalaj. O schemă folosită des este 10 grame de monofosfat de potasiu la 10 litri de apă sau 15-20 de grame de sulfat de potasiu la 10 litri de apă, cu aproximativ un litru de soluție la fiecare tufă. Nu se aplică pe sol uscat. Mai întâi se udă normal, apoi se fertilizează.
Cenușa poate fi și ea utilă, pentru că nu conține azot și aduce potasiu, calciu și alte elemente. Dar trebuie folosită cu măsură. Cenușa poate alcaliniza solul dacă este pusă des și în cantitate mare. Nu se aruncă la întâmplare cu lopata printre roșii. Se poate folosi ca infuzie slabă sau se presară puțin, apoi se încorporează ușor în sol.
O variantă practică este infuzia de cenușă. Se pune o cană de cenușă cernută în 10 litri de apă, se lasă câteva ore sau peste noapte, apoi se amestecă și se udă la rădăcină. Nu se folosește cenușă de la lemn tratat, PAL, carton colorat sau materiale arse cu chimicale. Doar cenușă curată, de lemn netratat.
În unele rețete se adaugă oțet în infuzia de cenușă, pentru a face calciul mai disponibil plantelor. Metoda există în practică, dar trebuie făcută prudent. Oțetul nu se toarnă direct la rădăcină și nu se folosește în exces. Dacă nu ești sigur, mai bine rămâi la cenușă folosită moderat sau la un îngrășământ pentru tomate cu potasiu și calciu, dozat corect.
Al cincilea pas este afânarea solului. Când solul este bătătorit, rădăcina respiră greu, iar apa stagnează la suprafață. Afânarea ușoară în jurul plantelor ajută aerul să intre în sol și poate tempera creșterea exagerată. Se lucrează superficial, fără să rupi rădăcinile mari. Roșiile au rădăcini aproape de suprafață, iar o sapă adâncă poate face pagube.
După afânare, mulcirea ajută mult. Se poate folosi iarbă uscată netratată, paie, frunze uscate sau compost bine descompus. Mulciul păstrează umiditatea mai constantă și reduce stropirea frunzelor cu pământ. Totuși, dacă ai deja sol prea umed și plante care cresc excesiv, nu îngropa baza tulpinii în strat gros și ud. Lasă aer la colet.
În solar sau seră, aerisirea este esențială. Roșiile care „îngrașă” într-un spațiu închis, cald și umed sunt mai expuse la boli. Umezeala mare, frunzele dese și aerul nemișcat creează condiții bune pentru mană, pătări și putregaiuri. Solarul trebuie aerisit zi și noapte, cât permite vremea. Chiar și în nopțile mai răcoroase, o circulație minimă a aerului ajută.
Diferența dintre temperatura de zi și cea de noapte poate tempera creșterea vegetativă. Dacă solarul stă închis non-stop, cu umezeală și căldură constantă, tomata continuă să producă frunze. Aerisirea nu este un moft. Este una dintre cele mai simple metode de a ține planta echilibrată și de a preveni bolile.
Trebuie urmărit și echilibrul dintre frunze și rod. O tufă de roșii nu trebuie să fie nici junglă, nici schelet. Dacă are prea multe frunze, florile apar greu și bolile se instalează ușor. Dacă are prea puține frunze, fructele nu se hrănesc bine și se pot arde la soare. Scopul este o tufă aerisită, cu frunze sănătoase, ciorchini vizibili și lumină suficientă.
Ce nu trebuie făcut? Nu mai pune îngrășământ „ca să își revină”, dacă nu știi ce conține. Nu folosi găinaț sau urzică fermentată pe o plantă deja prea verde. Nu rupe toate frunzele într-o zi. Nu uda zilnic câte puțin, doar ca solul să fie mereu umed la suprafață. Nu închide solarul ca să „țină cald”, dacă în interior se face umezeală mare.
Un plan simplu arată așa: oprești azotul, rărești udările, copilești treptat, scoți frunzele de jos, aerisești bine și vii cu potasiu sau potasiu plus fosfor. După o săptămână-două, planta ar trebui să înceapă să își schimbe ritmul. Vârfurile nu mai cresc la fel de agresiv, apar ciorchini florali, iar rodul începe să se lege mai bine.
Roșiile trebuie conduse, nu doar hrănite. O plantă poate fi frumoasă și totuși neroditoare. Degeaba ai tulpini groase și frunze de un verde închis, dacă la final nu culegi roșii. În grădină, excesul de grijă face uneori la fel de mult rău ca lipsa de grijă.
Când tomatele „îngrașă”, nu te grăbi să cauți soluții complicate. De cele mai multe ori, problema vine din prea mult azot, prea mult confort și prea puțină aerisire. Corectezi hrănirea, reduci masa verde, schimbi udarea și ajuți planta să treacă de la frunze la flori. Acolo începe, de fapt, recolta.
