Rolul apei pentru plante. Administrarea apei in floricultura

in Floricultura by
TRIMITE PRIETENILOR

Rolul apei pentru plante:

  • este mediul de dispersie pentru coloizii plasmatici;
  • mediul reacţiilor biochimice din plante;
  • solvent pentru substanţele minerale;
  • rol în termoreglare.

Componentele hidrice – precipitaţiile ca factor prim de răspândire a plantelor, la acestea se mai adăugă umiditatea aerului şi a solului sau a substratului.

În funcţie de exigenţe, corelate cu zona de origine a plantelor, plantele floricole sunt grupate în următorul mod:

  • plante hidrofile(acvatice): sunt plante care se dezvoltă exclusiv în apă şi prezintă o serie de adaptări caracteristice şi anume: sistem radicular slab dezvoltat, tulpinile şi frunzele submerse sunt alungite, filiforme, frunzele plutitoare sunt late şi cu limbul întreg, au de asemenea slab dezvoltat ţesutul de susţinere şi ţesuturile conducătoare, au bine dezvoltate o serie de ţesuturi cu aer care asigură plutirea plantelor;
  • plante xerofile: sunt plante care se dezvoltă în regiunile cu umiditate scăzută.

Fenofaza – cerinţe mai mari manifestă plantele în faza de germinaţie a seminţelor, în faza de creştere a răsadurilor sau în faza de plante tinere, la înrădăcinarea butaşilor, în faza de creştere şi alungire a pedunculilor florali.

Cerinţe mai mici faţă de apă o au plantele în perioada de repaos, fie că sunt seminţe fie că este vorba de material vegetativ – organele subterane, de asemenea cerinţe mai reduse faţă de apă sunt la deschiderea florilor şi maturarea seminţelor.

Modul de cultivare al plantelor şi locul de cultură

Plantele cultivate la ghivece (mai pretenţioase) sau în solul serei – anotimpuri: cerinţe mai mari în perioada de vegetaţie intensă: primăvara şi vara.

La cele cu vegetaţie continuă, în perioada de iarnă cerinţele faţă de apă sunt moderate.

Starea fitosanitară – plantele care sunt bolnave, atacate de dăunători, au capacitatea de absorbţie a apei mai redusă, li se administrează apă mai puţină.

Cerinţele faţă de apă ale plantelor sunt dependente de ceilalţi factori de mediu, temperatura, lumina sunt factori care determină cerinţele faţă de apă şi sunt corelate cu anotimpurile şi nebulozitatea.

Tipul de sol – în general solurile uşoare necesită udări mai dese, solurile grele necesită udări mai rare şi cu apă mai puţină; pentru plantele de apartament care provin din zonele tropicale se consideră că umiditatea atmosferică trebuie să fie cuprinsă între 75 – 85%, pentru cactuşi şi alte plante suculente umiditatea atmosferică trebuie să fie de 40 – 50%, pentru majoritatea speciilor 60 – 70%.

Administrarea apei:

  • cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor;
  • calitatea apei de udare;
  • modul de administrare a apei;
  • momentul udărilor.

Cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depinde de grupa plantelor, Ex: la plantele higrofile se poate administra apa şi de 2 – 3 ori pe zi cu pulverizare în atmosferă, plantele mezohigrofile pot fi udate la 2 – 3 zile în perioada de vară, plantele xerofile la intervale de 5 – 6 zile.

Cantitatea de apă depinde de mărimea şi vigoarea plantei, condiţiile de mediu, intensitatea luminii, căldura, însuşirile solului sau substratului, mărimea şi tipul de material din care sunt confecţionate ghivecele.

Calitatea apei – se referă la conţinutul în săruri şi temperatura apei.

Conţinutul în săruri depinde de sursa de apă, pot fi folosite mai multe surse de udare:

  • apa din râuri care are un conţinut mai scăzut de săruri dar există riscul poluării;
  • apa din lacuri: există posibilitatea ca aceasta să aibă un conţinut mai mare de săruri;
  • apa freatică: există posibilitatea ca aceasta să aibă un conţinut ridicat de săruri;
  • apa de ploaie: se consideră a fi cea mai bună apă de udare;
  • apa de la reţeaua de alimentare.

Nu este recomandată ca apă de udare a plantelor: apa poluată, apa cu conţinut mare în săruri şi apa dură, extrem de nocivă pentru plantele acidofile.

Pentru dedurizarea apei se poate folosi turba roşie prin scufundarea sacilor cu turbă în bazinele cu apă: 1 kg turbă la 10 litri de apă pentru reducerea cu o unitate a pH-ului, tratamente chimice cu sulfat de fier şi aluminiu: 10 – 40 kg de substanţă la 1 hectolitru de apă, acid ortofosforic: 350 ml la 1 m3 de apă.

Temperatura apei de udare – se recomandă ca apa folosită să fie apropiată de temperatura mediului în care se găsesc plantele, atunci când se foloseşte apă foarte rece la plantele cultivate la ghivece din categoria plantelor termofile, apar fenomene de stres sub forma clorozelor, putrezirea rădăcinilor, căderea florilor şi frunzelor.

Momentul udării – pentru plantele cultivate în câmp se recomandă ca udarea să se facă dimineaţa sau seara, în timpul zilei udarea poate fi făcută în condiţiile în care insolaţia nu este prea puternică.

Este posibilă udarea în timpul zilei dacă se face udare prin picurare, pentru plantele cultivate în solul serei se recomandă udările de dimineaţă.

Modalităţi de udare – administrarea apei poate fi făcută la sol sau substrat, se poate face administrarea apei în atmosferă, modalităţile de udare sunt diferite în funcţie de locul de cultură, de particularităţile morfologice ale speciei, în funcţie de faza de vegetaţie.

Pentru udarea la nivelul substratului, în funcţie de suprafeţele cultivate se pot adopta diferite metode de udare: direct cu furtunul, cu stropitoarea, prin infiltraţie, prin brazde, prin picurare.

Pentru umidificarea atmosferei inclusiv umectarea solului se folosesc sisteme de udare prin aspersie şi prin pulverizare.

Irigarea prin aspersie:

 udarea prin aspersie fină: care foloseşte instalaţiile ce funcţionează cu presiune mai mică, rampele de udare pot fi amplasate deasupra culturii prin diferite sisteme şi cu înălţime reglabilă, astfel de sisteme de udare se folosesc pentru culturile din spaţiile protejate;

– irigarea cu aspersoare de mare putere: aspersoare a căror rază de acţiune poate să ajungă la 40 m;

– aspersoare rotative: montate pe rampe de udare mobile sau pe suporţi individuali care pot fi amplasaţi în locul dorit, folosite pentru culturile în câmp;

– irigarea prin picurare: prin folosirea unor instalaţii speciale cu programare care dozează intermitent şi distribuie apa prin sisteme de furtune, cu orificii prevăzute la nivelul fiecărei plante; este utilizat pentru culturile în câmp cât şi pentru culturile în solul serei sau la plantele de la ghivece;

– sistemele de umidificare a atmosferei: sunt specifice spaţiilor protejate, se pot baza în funcţionare pe echipamente electronice complet automate la care declanşarea sistemului este comandată de senzori în funcţie de evaporarea peliculei de apă de la nivelul frunzelor; au capacitatea de a pulveriza apa în particule extrem de fine, creează ceaţa artificială, este necesară apa limpede, bine filtrată, necalcaroasă;

– pulverizarea apei prin sistem mecanic: prin antrenarea apei de un ventilator care împrăştie picăturile de apă în atmosferă; pot fi folosite pentru umidificarea atmosferei în spaţiile deschise pentru grădini şi terase.

Udarea prin picurare poate fi folosită la culturile de trandafir din seră, Gerbera sp., crizantemele din culturile de câmp şi seră.

Udarea prin aspersie recomandată pentru culturile de garoafe din sere până la apariţia bobocilor floriferi, la crizanteme după plantarea butaşilor.

Udarea direct la sol se face la garoafe după declanşarea înfloririi, se recomandă la Freesia, Cala sp., Alstroemeria sp.

Irigarea prin infiltraţie se face la Gerbera sp.

Udarea combinată prin irigare şi aspersie la Anthurium sp.

Pentru plantele cultivate la ghivece în lipsă de posibilităţi de udare prin picurare sau aspersie, udarea se face prin metode tradiţionale cu posibilitatea udării de sus în jos, prin administrarea apei la partea de deasupra a substratului sau se poate face udarea de jos în sus prin administrarea apei în vasul de la baza ghiveciului.

Udarea de jos în sus se foloseşte mai des pentru plantele cu frunze în rozete, cu frunze pubescente, pentru cactuşi; umectarea substratului este mai lentă iar sărurile sunt transportate la suprafaţa substratului, se recomandă la interval de o lună să se facă şi câteva udări de sus în jos.

Excesul şi lipsa apei – în cazul excesului de umiditate din atmosferă, se reduce şi are loc blocarea transpiraţiei cu influenţă negativă asupra fluxului de apă şi săruri, se produce hidratarea excesivă a grăunciorilor de polen cu efect asupra reducerii mobilităţii acestora, apar condiţii pentru boli, mărim sensibilitatea plantelor, suferă plantele xerofite.

În condiţii de umiditate atmosferică scăzută se intensifică transpiraţia şi au loc fenomene de ofilire, dispariţia lichidului de pe stigmatul florilor, favorizarea apariţiei bolilor şi dăunătorilor.

În cazul excesului de apă din sol, are loc suprahidratarea plantelor şi asfixierea rădăcinilor, rezistenţă prezintă plantele higrofile.

În cazul deficitului de apă din sol are loc pierderea turgescenţei şi ofilirea plantelor.

Pentru economisirea apei se practică mulcirea solului, umbrirea culturilor, acoperirea cu folie, afânarea solului, combaterea buruienilor.

Pentru plantele la ghivece se pot aşeza ghivecele în vasele umplute cu turbă, umectate sau în vase duble în care se menţine permanent apa.

Se pot îmbrăca în turbă suporţii plantelor urcătoare pe care se dirijează tulpinile acestora (iedera).


TRIMITE PRIETENILOR

Ultimile din

Wordpress Social Share Plugin powered by Ultimatelysocial
Navigheaza SUS