Mulți grădinari cred că petele negre care apar pe vârful roșiilor sunt o boală produsă de ciuperci. În realitate, în cele mai multe cazuri este vorba despre putregaiul apical, o problemă fiziologică provocată de lipsa calciului în fruct și de oscilațiile mari ale umidității din sol.
În imagine se observă simptomele clasice. Fructele verzi prezintă pete brun-negricioase, ușor adâncite, localizate în partea opusă codiței. Pe măsură ce roșiile cresc, zonele afectate se extind, se usucă și devin tari sau pieloase.
De ce apare putregaiul apical
În multe situații, solul conține suficient calciu. Problema este că planta nu reușește să îl transporte eficient către fructe.
Cele mai frecvente cauze sunt:
• udări rare și abundente, urmate de perioade de secetă;
• temperaturi ridicate și evaporare puternică;
• rădăcini afectate de lucrări agresive ale solului;
• exces de azot care stimulează creșterea vegetativă;
• salinitate ridicată în sol;
• dezvoltarea rapidă a fructelor în perioadele călduroase.
Când planta trece prin alternanțe de uscăciune și exces de apă, circulația calciului este perturbată. Frunzele și lăstarii consumă prioritar resursele disponibile, iar fructele rămân deficitare.
Cum recunoști problema
Primele semne apar pe fructele verzi.
Se observă o pată apoasă care ulterior devine brună sau neagră. Zona afectată se mărește treptat și se afundă în pulpă. Fructele își pierd valoarea comercială și sunt vulnerabile la infecții secundare.
În stadii avansate, roșiile nu mai pot fi recuperate.
Ce trebuie făcut imediat
Primul pas este stabilizarea regimului de udare.
Solul trebuie menținut uniform umed, fără perioade de uscare completă și fără băltiri. În timpul verii este mai eficient să se ude mai des, cu cantități moderate de apă, decât rar și în exces.
Aplicarea unui fertilizant foliar pe bază de calciu poate reduce apariția simptomelor la fructele care se formează ulterior.
Tratamentul se repetă la 6-8 zile, conform recomandărilor producătorului.
Soluția se aplică atât pe frunze, cât și pe fructe. Pentru o aderență mai bună se poate utiliza un adjuvant agricol, precum Silwet Gold în concentrație de 0,015%.
Fructele deja afectate trebuie îndepărtate și distruse. Acestea nu se vor reface, indiferent de tratamentele aplicate ulterior.
Ceai din coji de ouă
Cojile de ouă conțin calciu. Se spală, se usucă și se zdrobesc. Aproximativ 10-15 coji se fierb în 2 litri de apă timp de 10-15 minute. Se lasă 24 de ore și se udă plantele la rădăcină.
Nu are efect instantaneu, dar contribuie la refacerea rezervei de calciu din sol.
Cenușă de lemn
Conține calciu și potasiu.
Se presară 1-2 linguri în jurul fiecărei plante și se încorporează superficial în sol. Nu exagera, deoarece poate crește prea mult pH-ul.
Lapte diluat
Se amestecă 1 litru de lapte cu 9 litri de apă. Se pulverizează pe frunze și fructe o dată la 7-10 zile.
Nu este la fel de eficient ca fertilizanții profesionali cu calciu, dar mulți grădinari îl folosesc ca supliment.
Făină de oase
Este una dintre cele mai bune surse naturale de calciu cu eliberare lentă.
Se aplică la baza plantelor și se udă bine după aplicare.
Mulcirea
Paiele, iarba uscată sau frunzele tocate reduc evaporarea apei și mențin umiditatea constantă. În multe cazuri, aceasta este mai importantă decât orice tratament.
Ce trebuie evitat
Mulți pun var nestins, cantități mari de cenușă sau îngrășăminte bogate în azot în plină vegetație. Acestea pot agrava problema.
Privind fotografia, cauza principală pare să fie stresul hidric. Petele sunt tipice pentru putregaiul apical. Dacă uzi rar și mult, încearcă să uzi mai des și cu cantități moderate. De multe ori, simpla stabilizare a udării reduce drastic apariția fructelor afectate în următoarele săptămâni.
Cum previi apariția problemei
Mulcirea solului cu paie, iarbă uscată sau alte materiale organice ajută la menținerea unei umidități constante.
Fertilizarea trebuie echilibrată. Excesul de azot favorizează apariția putregaiului apical chiar și pe terenurile bogate în calciu.
În perioadele caniculare, monitorizarea atentă a umidității devine esențială. Câteva zile de stres hidric pot compromite o parte importantă a recoltei.
Concluzie
Putregaiul apical nu este o boală contagioasă, ci semnalul că planta întâmpină dificultăți în absorbția și transportul calciului. O udare constantă, completată de tratamente foliare cu calciu și o fertilizare echilibrată, reprezintă cele mai eficiente măsuri pentru limitarea pierderilor și obținerea unor tomate sănătoase.
