Mierea produsă la altitudini mai mari, de peste 1.000 m, are proprietăţi bactericide de cel puţin două ori mai mari faţă de mierea produsă la altitudini mai mici.
Mierea este un aliment uşor de digerat. Ea cuprinde un amestec de fructoză şi glucoză într-o formă care, fară a mai fi transformată de organism, se asimilează direct, constituind o sursă de energie.
Mierea se asimilează foarte uşor în organism eliberând energie, substanţe bioactive şi nutritive. Conţinutul de microelemente al mierii este similar celui al sângelui uman.
Mierea proaspătă este bogată în vitamine (B1, B2, B6, B12, C, PP), enzime, flavonoide, substanţe bactericide (3,21 %), minerale, compuşi aromatici, fitohormoni, acizi organici (lactic, citric, malic, oxalic,etc.), dextrine, compuşi ai azotului (în total 435 de substante). Aceasta asigură mierii un loc aparte în reglarea funcţiilor organismului uman.
Mierea este un remediu eficient în diferite boli interne şi externe, fiind un excelent tonic pentru copii, convalescenţi, sau pentru gravide.
Cosumând în mod regulat miere-câte o linguriţă dimineaţa, cu o oră înaintea micului dejun, o linguriţă la două ore dupa masa de prânz şi o linguriţă după cină, se normalizează tensiunea arterială şi digestia, se reduce cantitatea de acid gastric.
În cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimilează mai bine cu puţină apă caldă în care se dizolvă.
Mierea se păstrează în vase bine închise, la rece si la întuneric, în încăperi curate şi uscate. Mierea nu se va păstra în apropierea substanţelor ce degajă mirosuri tari, deoarece absoarbe mirosurile.
Mierea este contraindicată diabeticilor şi obezilor. 100 de grame de miere, furnizează 335 de calorii şi conţin 17,2% apă şi 81,3% zaharuri: 38,19% fructoză, 31,28% glucoză şi 5% zaharoză, 6,83% maltoză şi alte dizaharide (zahărul conţine 99,9% zaharoză).
În Vechiul Testament găsim cuvântul “miere” scris de peste 60 de ori. Cuvântul derivă din latinescul “mellis”-albină.
Proprietăţi fizice: mierea este un aliment cu gust dulce si parfumat, aspect semifluid, vascos sau cristalizat si culoare specifică.
Compoziţia mierii: apa biolologică din miere este în proporţie de 17-23%, dar concentraţia optimă este de 17-18 %.
Glucidele din miere sunt numeroase: glucoza (65-75% din totalul zaharurilor), fructoza, pentoze, hexoze, zaharoza, maltoza, trehaloza, melecitoza, pentozani.
Substanţele nezaharoase din miere sunt reprezentate de: oligoelemente-sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, fier, cupru, aluminiu, mangan, siliciu, seleniu, osmium, crom, sulf, bor, clor, iod, beriliu, galiu, titan, staniu, nichel, stronţiu, vanadiu, zirconiu, plumb, argint, germaniu. Germaniul (Ge 132) sporeşte gradul de asimilare a O2 la nivel celular, îmbunătăţeste circulaţia şi funcţionarea aparatului cardiovascular, normalizează hipertensiunea şi colesterolul, înlatură durerile articulare si amorţeala matinală.
Vitamine: vitamina A (axeroftol, A1-retinol şi A2-dehidroretinol); vitamina B1 (tiamina) 0,1 mg/kg miere, acţionează asupra sistemului nervos, întreţine tonusul digestiv, reglează metabolismul hidrocarbonaţilor, elimină acidul uric, menţine dantura sănătoasă, are acţiune antalgică; vitamina B2 (riboflavina) 1,5 mg/kg de miere, favorizează metabolismul hidrocarbonaţilor, grăsimilor şi fierului; vitamina B3 (acidul pantotenic) 2 mg la 1 kg de miere, participă la constituţia şi funcţia pielii, părului şi mucoaselor; vitamina B5 (acidul nicotinic) 0,3-1 mg la 1 kg de miere, participă la procesele celulare legate de metabolismul hidrocarbonaţilor, reglează funcţia pielii, a sistemului nervos, îmbunătăţeşte circulaţia sanguină periferică şi stimulează parenchimul ficatului; acidul folic (0,1 mg la 1 kg de miere) stimulează maturarea hematiilor din măduva osoasă; vitamina B6 (piridoxina) 2-5 mg la 1kg de miere, are efect tonic asupra sistemului nervos, a pielii şi aparatului digestiv; vitaminele B12 (ciancobalamina), PP (niacina), H (biotina), C (acid ascorbic) 30-50 mg la 1 kg de miere, acţionează în metabolismul ţesuturilor din organism, activează formarea protrombinei, menţine structura oaselor, a muşchilor, dinţilor, vaselor sanguine; vitamina K, ajută la coagularea sângelui, participă la sinteza protrombinei.
Vitaminele din miere îşi au aproape întotdeauna originea în grăuncioarele de polen pe care aceasta le conţine în suspensie, cu excepţia vitaminei C care provine din nectar.
Enzime: carbohidraze (amilaza, aminoglucozidaza sau zaharaza-enzima intestinală care favorizează desfacerea zaharozei în fructoză şi glucoză-pentru carbohidraţi); celulaza şi hemicelulaza pentru fibre; lipaza pentru lipide; proteaza pentru proteine.
Acizi organici: pantotenic, folic, nicotinic, citric, malic, oxalic.
Aminoacizi: alanina, valina, leucina, izoleucina, prolina, triptofanul, fenilalanina, metionina, serina, treonina, tirozina, asparagina, glutamina, cisteina, acidul aspartic, acidul glutamic, arginina, lisina, histidina sau histoidina (acesta din urmă constituie aminoacid esenţial pentru copii cu vârsta sub 1 an).
Polen (1%); Bioflavonoide cu efect antioxidant, antiinflamator şi antibacterian direct.
Compuşi aromatici: mierea conţine 435 substanţe azotate; Fitohormoni: cumestrolul, ginesteina, daidzeina, biochanina A şi formononetina. În ţara noastră, cele mai bogate plante în fitoestrogeni sunt trifolierele: Trifolium pratense, Trifolium repens, Lotus corniculatus şi apoi unele graminee ca: Festuca rubra, Lolium multiflorum, Arrhenatherium elatius şi Trisetum flavescens.
Mierea stimulează digestia şi metabolismul; reglează activitatea glandelor endocrine, fiind eficientă în afecţiuni respiratorii, digestive, urinare, biliare, hepatice, sanguine, cutanate, infecţioase, nutriţionale sau ale sistemului nervos. Afecţiuni respiratorii: guturai, dureri de gât (zilnic 6-12 linguriţe miere de floarea-soarelui, care are o excelentă acţiune imunostimulatoare şi antiinfecţioasă); în tuse se recomandă mierea de salcâm sau de tei, pentru proprietăţile lor emoliente; în pneumonii mierea este un excelent adjuvant.
Afecţiuni digestive: în constipaţie şi în colita de fermentaţie este indicată mierea de mană (2-6 linguri/zi). Pricipiile active din acest tip de miere au efecte puternic laxative, neutralizează bacteriile de putrefacţie si reglează flora intestinală. Benefică în arsuri stomacale (pirozis), gastrite sau ulcer (miere polifloră şi propolis).
Afecţiuni cardiovasculare: recuperare după infarct sau accident vascular. În boli degenerative ale vaselor sanguine (ischemie cardiacă) se recomandă căpăceala (amestec de miere, ceară şi propolis), care mestecată ajută la redobândirea elasticităţii şi permeabilităţii vaselor afectate.
15
În HTA şi insuficienţă circulatorie se recomandă mierea polifloră+2% lăptişor de matcă (o linguriţă/zi timp de o lună). Acest tratament are în timp un excelent efect vasodilatator, de reglare a presiunii sanguine şi de normalizare a circulaţiei periferice.
Afectiuni psihice: insomnii, 1-2 linguri mari de miere de tei sau mac înainte de culcare.
Mineralele, enzimele şi vitaminele din miere favorizează secreţia de serotonină şi melatonină, doi neurostimulatori care induc o stare de calm şi relaxare.
