România a ajuns la 115 zile fără un guvern cu puteri depline. Nicușor Dan pregătește o nouă rundă de consultări pe 1 septembrie, iar săptămâna viitoare ar putea desemna un nou candidat la funcția de prim-ministru. Trei nume circulă deja în cercurile politice: Eugen Tomac, Sorin Grindeanu și Alexandru Nazare.
Numărul acesta, 115 zile, spune mai mult decât orice discurs. România nu a mai trecut printr-o criză guvernamentală atât de lungă în ultimii ani. Fără un guvern investit cu puteri depline, executivul actual nu poate angaja cheltuieli majore, nu poate adopta ordonanțe de urgență pe subiecte sensibile și, practic, administrează țara cu mâinile legate. Bugetele ministerelor sunt blocate parțial, proiectele de infrastructură care depind de decizii politice stau pe loc, iar negocierile cu partenerii externi se desfășoară fără o ancoră internă stabilă.
Criza a pornit după demiterea Cabinetului Bolojan, iar de atunci fiecare tentativă de formare a unui nou guvern s-a lovit fie de refuzul partidelor, fie de lipsa unei majorități clare în Parlament. Eugen Tomac a mai trecut printr-o nominalizare, dar și-a retras mandatul înainte ca votul să ajungă în Parlament. Un precedent care spune tot despre cât de fragile sunt coalițiile de moment.
Un guvern PSD, prețul politic al deblocării
Scenariul care prinde acum contur e diferit față de tentativele anterioare. Nu mai vorbim de un guvern tehnocrat sau de o formulă improvizată. Nicușor Dan ar vrea un guvern politic în care PSD să aibă rolul principal. Asta schimbă tot.
Un guvern dominat de social-democrați nu a mai existat de când Ciolacu a ieșit de la guvernare. Reintrarea PSD la putere ar reprezenta o răsturnare semnificativă față de linia cu care Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale. Mulți dintre alegătorii săi au votat tocmai împotriva unui astfel de aranjament. Asta nu înseamnă că mișcarea e greșită din punct de vedere constituțional sau politic — un președinte are obligația să formeze un guvern care să funcționeze, nu să aștepte o majoritate ideologică perfectă. Doar că prețul electoral al acestei decizii va trebui plătit mai devreme sau mai târziu.
Cum arată majoritatea pe care o construiește Nicușor Dan
Arhitectura majorității propuse arată astfel: PSD furnizează coloana vertebrală, UDMR intră cu mai multe portofolii în schimbul sprijinului, iar o parte din PNL — cei din tabăra anti-Bolojan — ar oferi voturi pentru câteva ministre. La acestea se adaugă parlamentarii minorităților naționale și grupurile suveraniste PACE și UpR. Într-un scenariu extrem, și unii parlamentari AUR ar putea vota pentru, fără ca formațiunea lui George Simion să intre oficial la guvernare.
E o majoritate peticită, fără îndoială. Câtă vreme fiecare partener vrea ceva în schimb și niciun partener nu e angajat ideologic față de celălalt, stabilitatea unui astfel de guvern depinde de cât de mult are fiecare de pierdut dacă îl dărâmă. Nicușor Dan vrea să-și impună oamenii la două ministere cu greutate: Apărarea și Afacerile Externe. Orice nume propus de șeful statului va trebui agreat de social-democrați. Altfel, votul de investitură nu trece.
Detaliul care schimbă tot: PNL și USR au anunțat că nu susțin un guvern dominat de PSD. Dacă rămân consecvenți, cele două partide trec în opoziție alături de AUR. Asta înseamnă că o bună parte din dreapta românească va lupta împotriva unui guvern pe care îl susțin suveraniști și foști adversari. O configurație politică inedită, chiar și pentru standardele ultimilor ani.
Noul premier ar putea fi instalat până la mijlocul lui septembrie
Dacă negocierile se concretizează, noul guvern ar putea fi instalat până la mijlocul lunii septembrie. Termenul e strâns: consultările încep pe 1 septembrie, desemnarea candidatului urmează câteva zile mai târziu, apoi candidatul are zece zile să negocieze programul de guvernare și lista miniștrilor, după care Parlamentul votează. Orice blocaj prelungit împinge instalarea spre octombrie.
Cele trei luni și jumătate scurse fără un guvern funcțional au lăsat urme concrete. Proiecte cu finanțare europeană care necesitau decizii ministeriale au stagnat, discuțiile despre bugetul pe 2026 nu pot avansa fără un executiv stabil, iar imaginea externă a României ca partener predictibil are nevoie urgentă de restaurare. Data de 1 septembrie e primul moment de adevăr. Dacă partidele vin la consultări cu aceleași rezerve pe care le-au afișat în ultimele luni, ne îndreptăm spre o nouă rundă de timp pierdut. Cu sau fără Eugen Tomac la Palatul Victoria, România are nevoie de un noul premier instalat înainte de toamnă — sesiunea parlamentară reîncepe, bugetul trebuie pregătit, iar partenerii din NATO și UE au propriile lor agende în care stabilitatea românească contează.