România se află la un moment decisiv. Luca Niculescu, premierul desemnat, se apropie vertiginos de investitura, iar toți miniștrii desemnați au dobândit votul favorabil în comisiile parlamentare.
Ce pare o simplă formalitate parlamentară ascunde, de fapt, o complexitate politică pe care puțini cetățeni o înțeleg cu adevărat. Aceasta nu este o investitură în condiții de majoritate confortabilă. Niculescu va conduce un guvern monocolor, fără sprijinul unei majorități stabile în parlament. Este o situație riscantă, în care fiecare decizie va trebui negociată, fiecare lege va putea fi contestată, fiecare ordonanță supusă blocării.
Uniunea Maghiarilor din România a semnat deja un acord politic cu premierul desemnat. Kelemen Hunor, președintele UDMR, a fost explicit în declarația sa marți în plenul comun: prin votul de investitură se încheie doar criza guvernamentală declanșată în mai, după moțiunea de cenzură. Celelalte crize, spune Hunor, rămân neatinse. Criza bugetară se agravează. Economia se zbate într-o stagnare pe care guvernele anterioare au neglijat-o ani la rând. Criza socială „bate la ușă”, cu oamenii aflați sub presiune economică crescândă.
UDMR va acorda sprijin guvernului, dar nu fără condiții. Hunor a precizat că dialogul va fi necesar pe fiecare proiect de lege, pe fiecare ordonanță, pe toate politicile pe care vrea să le promoveze executivul. Compromisurile vor fi cotidiene. România, spune liderul UDMR, nu ar trebui să riste nici măcar o zi de aventură dincolo de graniţele unui dialog politic serios.
Această poziție a UDMR are o semnificație dublă. Pe de o parte, vorbește despre responsabilitate: o forță politică care preferă implicarea și negocierea permanentă decât jocurile de majoritate care au pus țara în situații periculoase. Pe de altă parte, semnalează o vulnerabilitate evidentă a noului guvern: depinde de sprijinul unor partide care-și rezervă dreptul de a negocia la fiecare pas. Un guvern deschis la șantaj politic permanent.
Opoziția nu stă nici ea pe loc. Deputatul USR Radu Miruță a criticat furibund în plen, concentrând atacul nu pe persoana Niculescu, ci pe ce numește „pesedizarea instituțiilor statului”. USR vede în acest guvern nu o schimbare, ci o continuare camuflată a dominației Partidului Social Democrat, o structură pe care o acuză că a condus economia în prăpastie timp de trei decenii. Miruță a enumerează: din 1990 până astăzi, PSD a participat la 18 guvernări și a furnizat 11 prim-miniștri, iar rezultatele sunt catastrophale — cinci milioane de români au emigrat, fabrici închise, transformate în ruine. Argumentul USR este dur: cum poate un partid să ofere soluții atunci când propriii săi lideri sunt prinși cu bani și șpagă, când miniștrii zboară în condiții controversate cu avioane private plătite de companii private care au luat bani de la statul român și au neglijat angajamentele asumate?
USR insistă că există o alternativă. Chiar USR pretinde că în câteva luni a reușit să dea viață a cinci fabrici în locuri unde „cădea tencuiala” din cauza deciziilor anterioare. Au implementat cel mai mare program de înzestrare a armatei românești din ultimii ani, cu șapte mii de militari noi veniți în rândurile forțelor armate. Au pus indicatori serioși de performanță în conducerile companiilor de stat. Mesajul este clar: statul se poate administra altfel, fără interese clienteliste.
Dar aici intervine partea care transformă toată această retorică în realitate brută: USR nu mai este la putere. Și în această ordine de priorități, Kelemen Hunor face deja alegerile pentru România. UDMR nu doar că va vota investitura, dar o face din „responsabilitate”. Cuvântul e greu încărcat. Responsabilitate față de cine? Față de comunitatea maghiară din Transilvania, pe care UDMR o pretinde că o protejează prin negocierea permanentă. Responsabilitate și față de țară, spune Hunor, dar mai ales față de oamenii care le-au acordat încredere la alegerile din 2024.
Aici apare și cea mai crudă realitate politică din moment. Kelemen Hunor subliniază că cei care vor părăsi Executivul marți și vor intra în rândurile opoziției au o „responsabilitate uriaşă”. Trebuie să demonstreze că „se poate și altfel”. Dacă nu au reușit asta în guvern, trebuie să o arate din opoziție. UDMR vrea să ofere o „alternativă rațională și credibilă, predictibilă și bazată pe înțelegere și nu pe dezbinare, nu pe ură, nu pe excludere și nu pe un radicalism vecin cu violența și haosul”.
Totuși, cuvintele sunt ușoare. Faptele sunt grele. Guvernul Niculescu va trebui să se confrunte cu crize care depășesc capacitatea oricărui executor politic. Bugetul e stricat. Economia stagnează. Oamenii vor rezultate, nu discursuri despre responsabilitate. Și pentru a obține acele rezultate, Niculescu trebuie să aibă pe lângă el parteneri stabili. UDMR a oferit doar o promisiune condiționată.
Votul de marți va fi istoric doar în sensul că marchează inițierea unei noi faze. Nu soluționează nimic. Pur și simplu permite guvernului să înceapă să muncească, dar sub presiune constantă, cu fiecare inițiativă expusă veto-ului unei opoziții gata să atace și unei majorități fragmente pe care o sustine o forță care vorbește despre compromisuri permanente ca și cum ar fi o virtute.