„Prin acest vot de învestitură doar criza declanșată în luna mai ia sfârșit. Celelalte crize rămân”, a declarat Kelemen Hunor, președintele UDMR, marți în plenul Parlamentului, în momentul în care România se pregătea să voteze guvernul condus de Luca Niculescu.
Guvernul Niculescu ajunge în fața parlamentarilor după o criză guvernamentală declanșată în mai, când moțiunea de cenzură împotriva executivului anterior a forțat demisia. Timp de cinci luni, România a funcționat cu un guvern în exercițiu, al cărui mandat era limitat la acte de rutină. Acum, executivul monocolor desemnat promite să aducă, cel puțin administrativ, o normalitate relativă. Toți miniștrii nominalizați au primit avize favorabile din comisiile parlamentare specializate, deschizând calea către votul plen de investiție.
Sprijinul UDMR este stratejic mai mult decât numeric. Partidul condus de Hunor refuză să intre în coaliție și nici nu va oferi susținere nelimitată. Însă prin semnarea unui acord politic și prin anunțul votului favorabil la investitură, UDMR blochează o situație de paralizie instituțională. Fără această garanție de sprijin, guvernul ar fi avut o majoritate matematică fragilă, expusă șantajelor legislative de moment. Cu UDMR în spate, execuitvul Niculescu obține un ușor tampon parlamentar.
Realitatea politică din spatele acestei învestituri este mai dură decât cifrele parlamentare o sugerează. România se confruntă nu cu o criză guvernamentală singulară, ci cu mai multe în paralel: o criză bugetară acerbă, o economie stagnantă cu inflație ridicată, o criză de încredere socială și o vulnerabilitate de securitate crescândă pe fondul conflictului din Ucraina. Noul guvern moștenește o situație în care fiecare decizie este o compromis între nevoi urgent și constrângeri severe. Hunor a fost clar în acest sens: formarea executivului nu rezolvă toate provocările, ea doar închide o fereastra de criză politică pentru a deschide negociații complexe pe fiecare proiect de lege și fiecare ordonanță de urgenție.
Poziția USR, reprezentată de deputatul Radu Miruță, a fost diamatral opusă. Formațiunea liberală a votat împotriva, criticând aspru prezența în coaliție a PSD, pe care o acuză de sistematic au blocat reformele și a administrat statul în favoarea propriilor interese și oameni. Miruță a vorbit despre „pesedizarea instituțiilor”, folosind un limbaj care nu-și ascunde frustrarea față de o guvernare care, din perspectiva USR, reintroduce mecanismele vechi de capturare a statului de către partide. Acuzația nu este noua – USR a ținut-o constant de când a ieșit din coaliție, în 2023 – dar ea câștigă o anumită relevanță în contextul unei noi investituri în care PSD joacă un rol central.
Realitatea din spate: USR și PSD au fost alături mai mult timp decât au fost separați, iar neîncrederea reciprocă s-a sedimentat în cărțile poletice din ultimii doi ani. Miruță a invocat o cifră care circulă în discursurile USR de mult timp: PSD a participat la 18 guverne și a furnizat 11 prim-miniștri din 1990 încoace. Într-o interpretare USR, aceasta nu înseamnă experiență, ci vârstă politică și uzură. Și mai mult: Miruță a ridicat cazuri specifice, de corupție și nepotism, care afectează credibilitatea executives. Zborurile cu avioane private ale unor miniștri, finanțarea de firma Nordis, contractele cu oameni de afaceri apropiați – aceste acuzații nu sunt dovezi, dar ele creează un cadru în care orice inițiativă a noului guvern va fi privită cu indiferență sau ostilitate de o parte semnificativă a parlamentului.
Semnificația votului de marți depășește decizia investirii în sine. Ea marchează momentul în care fragmentarea coaliției care a susținut guvernul anterior a devenit ireversibilă. Ce a plecat din această coaliție nu mai vine înapoi ușor. UDMR alege să rămână aproape, dar vigilent. USR s-a dus departe, în opoziție, dar o opoziție care promite și compromisuri atunci când interesul național o cere. PSD preia inițiativa, cu pretențiile acesteia de a putea conduce, dar și cu povara unei istorii de governance care îi pune la îndoială fiecare pas.
Investitura se va produce miercuri. După aceea, lucrurile devin mai dificile. Guvernul Niculescu va trebui să adopte un buget pentru anul viitor, să navigheze prin criza de cheltuieli cu pensiile și salariile, să ofere răspunsuri la grevele din transporturi și sănătate, și să țintă reforme care să placă atât UDMR cât și un segment mai larg de societate obosit de promisiuni vagi. În paralel, USR va privi fiecare mișcare și va critica constant, și asta este bun pentru democrație: opoziție vigilentă contrapesează tentațiile de o mână liberă.
Cuvintele lui Hunor despre criza care ia sfârșit sunt corecte din perspectiva pur administrativă. Dar din perspectiva cetățeanului obișnuit, crizele abia încep. Un guvern nou este o șansă, dar nu o garanție. Și aceasta este sarcina următoarelor luni: să demonstreze că poate mai mult decât să continue doar din inerție. România așteaptă acum soluții concrete, nu doar guvernare prin negociere permanentă.