Republica Moldova a depășit Ucraina în cursa către aderarea la Uniunea Europeană. Diferența nu este dramatică, dar semnificativă: Chișinăul a avansat în toate cele 33 de capitole de negociere în ultimele 12 luni, iar Comisia Europeană consideră realizabil obiectivul de încheierea negocierilor până în 2028.
Mesajul președintei Maia Sandu e unul de încredere, dar și de avertisment. Da, Moldova avansează mai repede, dar succesul depinde de menținerea accelerației reformelor. Oricare pas înapoi ar putea costi ani de negocieri.
Cum s-a ajuns aici? După ce ambele țări au depus cererile de aderare în 2022, União și-a propus să le trateze în paralel. Această abordare a fost convenabilă pentru toți – simbolic și practic. Dar mecanicile aderării nu funcționează în gașcă. Fiecare țară se judecă după criteriile sale și după viteza reformelor proprii. Moldova a profitat mai bine de această perioadă. Chișinăul a fost mai agil în implementarea recomandărilor anuale; Kiev s-a zbătut cu o invazie în desfășurare, o economie de război și incertitudini politice.
Președintele Volodimir Zelenski a exprimat de mai multe ori dezacordul cu despărțirea celor două candidaturi. În octombrie, după o vizită a prim-ministrului moldovean la Kiev, Zelenski a declarat: „Republica Moldova și Ucraina sunt, cu siguranță, mai puternice atunci când avansăm împreună pe acest drum. Și este important să continuăm împreună, pentru că așa este corect.” Este o declarație politică subtilă – nu o plângere deschisă, ci o reafirmare a solidarității, chiar dacă realitatea pe teren e alta.
Peste tot în Europa se știe lucrul acesta: integrarea unui stat în UE nu e o cursă. Dar și asta se știe: când doi candidați avansează în paralel și unul începe să lase în urmă, mesajul trimis alianțelor este clar. Moldova nu ar fi trebuit să fiu mai rapidă decât Ucraina. Situația ideală ar fi fost ca ambele să avanseze în pas. Faptul că nu se întâmplă asta nu e vina Chișinăului – e o dovadă a dificultăților structurale prin care trece Kiev.
Progrese măsurabile, dar cu cuvinte cheie
Raportul Comisiei Europene din 4 noiembrie este plin de formule diplomatice, dar faptele sunt clare. Moldova a înregistrat progrese în toate cele 33 de capitole de negociere. Aceasta nu înseamnă că e gata – progres nu e egal cu finalizare – dar arată o mișcare consecventă pe fiecare front: justiție, drepturi omului, fiscalitate, protecția mediului, agricultură, politică industrială, toate domenii.
Pentru perioada următoare, Comisia recomandă Moldovei să finalizeze reorganizarea transparentă a instituțiilor publice centrale, să continue reforma administrației locale, să asigure respectarea regulilor fiscale și să sporească transparența bugetară. Sunt recomandări standard pentru țări în curs de aderare, dar în Moldova ele au o greutate politică mai mare. Orice falezare ar putea fi folosită ca argument politic.
Maia Sandu a declarat: „În ultimele 12 luni am înregistrat progrese în toate cele 33 de capitole de negocieri. Ne-am propus să încheiem negocierile de aderare către anul 2028. Comisia Europeană consideră acest obiectiv ambițios, dar realizabil, dacă păstrăm ritmul reformelor.” Cuvântul-cheie este „dacă”. Nici o promisiune a Europei nu vine fără această clauză.
Raportul asupra Ucrainei e mult mai tern. „Ucraina trebuie să abordeze cu seriozitate chestiunea statului de drept” – fraza asta, în limba diplomatică bruxeloasă, e echivalentul unui avertisment serios. Statul de drept nu e o problemă tehnică care se rezolvă în trei luni. E o problemă culturală și instituțională care poate dura ani. Pentru Kiev, asta înseamnă că drumul e mult mai lung decât pare pe hârtie.
Ce schimbă deschiderea capitolelor finale
În decembrie se preconizează deschiderea ultimelor două grupuri de capitole – așa-numitele „clustere” – care vizează reformele de fond. Aceasta marchează sfârșitul tradiției de a avansa în tandem. De acum înainte, Moldova și Ucraina vor fi evaluate strict pe meritul lor individual. Distanța care se vede acum se va accentua.
Pentru Moldova, deschiderea acestor ultime capitole e o veste bună. Înseamnă că grosul negocierilor e terminat; ce rămâne sunt detaliile fine. Pentru Ucraina, e un test crucial. Dacă nu îmbunătățește performanța pe statul de drept, poate rămâne în urmă pentru mulți ani.
Zelenski a spus clar că preferă să avanseze cu Moldova, nu separat. Dar preferințele politice nu schimbă mecanica instituțională europeană. UE nu poate gandi două țări simultan dacă una din ele nu ține pasul. O spune cu elegență, dar în fond e mesajul: fiecare e responsabilă de propriul ritm.
Implicații practice pentru regiunea și pentru România
Ce înseamnă asta pentru România? Nu mult direct, dar nu puțin indirect. O Moldova în UE mai repede decât Ucraina schimbă echilibrul geopolitic al regiunii. O Moldovă în UE în 2028-2029, cu Ucraina încă în negocieri, creează asimetrii politice interesante. România va fi într-o poziție neobișnuită – membră UE cu o vecină (Moldova) recent integrată și cu alta (Ucraina) în așteptare. Asta va influența politica externă a României mai mult decât se gândesc oamenii acum.
Pentru Moldova insăși, viteza contează și dintr-o altă cauză. Cu cât se apropie de linia de finish, cu atât mai mult devine ținta influenței externe. Moscova nu e pasivă în privința acestui proces. O aderare rapidă a Moldovei la UE ar fi o palmă directă pentru Rusia. De aceea, reformele nu sunt numai o chestiune de standarde europene – sunt și o problemă de stabilitate politică internă.
Calendarul e clar: 2028 pentru Moldova, 2030 și ceva pentru Ucraina, dacă totul merge bine. Diferența asta de doi ani poate parea mică, dar în politica europeană e eternitate. Moldova va fi membră plină, cu vot și votație, iar Ucraina va fi încă la masa negocierilor. Asta va schimba orice calcul politic regional pentru următoarele două decenii.
Prioritatea acum e ca Moldova să nu-și piardă vigoarea, iar Ucraina să accelereze pe reformele judecătorești. Ambele țări au nevoie de mai multă urgență internă, nu mai mult discurs. Europa așteaptă acțiuni, nu promisiuni. Iar ceasul ticăie la fel pentru toți.