În China împăratul Sen Nong (2.784 î.H.) – “cel care i-a invăţat pe oameni plugăria”, este considerat şi întemeietorul medicinii tradiţionale chinezeşti. În timpul lui s-a alcătuit “primul tratat de farmacologie” (“Cartea cu medicamente a lui Sen-Nong”), în care erau înscrise 365 de preparate farmaceutice, majoritatea de origine vegetală. Babilonienii şi asirienii au întocmit cu circa 5.000 de ani î.H. un dicţionar de plante medicinale şi au înfiinţat în oraşul Ninive o grădină de plante medicinale şi aromatice. Pe tăbliţele de lut ars asiro-babiloniene s-au găsit date care atestă folosirea mentei în jurul anului 1200 î.H. ş.a. În Grecia antică, Hipocrate (460-375 î.H.) -“părintele medicinii”- a descris 236 plante medicinale. El a arătat că “nevoia a învăţat pe om arta de a vindeca bolile”. “Natura – spunea Galennus (130-210 d.H.) – este cel mai bun medic; vindecă trei sferturi dintre bolnavi şi, în plus, nu-şi bârfeşte colegii“.
Izolarea morfinei, în 1806, a alcaloizilor din cornul secarei şi a celor din Vinca au constituit momente remarcabile în evoluţia şi utilizarea extractelor vegetale în tratamentul durerilor. O contribuţie însemnată în fitoterapie a avut-o şi Carl Linnaeus (1707-1778) cunoscut sub numele de Linné (considerat părintele taxonomiei şi ecologiei moderne; s-a născut în Suedia şi a studiat în Suedia, Olanda şi Anglia). A realizat foarte valoroase lucrări de nomenclatură ştiinţifică, dintre care “Plantae officinalis”, ”Amoenitates academicae“ (în 8 volume) şi “Materia medica“ (cuprinzând 563 specii utilizate în scop medicinal şi astăzi). A descoperit noi plante medicinale şi a înlăturat din farmacopeea timpului său numeroase leacuri mistice. Multe dintre plantele cu utilizări medicinale au primit numele de officinalis, datorită utilizării lor în oficine (farmaciile de atunci) pentru prepararea medicamentelor. În medicina modernă peste 1/3 din totalul medicamentelor utilizate sunt de origine vegetală sau au în compoziţia lor principii active extrase din plante (alcaloizi, glicozide, uleiuri volatile etc.).
Utilizarea plantelor medicinale are o istorie îndelungată și bogată, fiind o practică care datează de mii de ani. Iată un scurt istoric al utilizării plantelor medicinale:
- Preistorie și Civilizațiile Antice:
- Încă din epoca preistorică, oamenii au descoperit proprietățile plantelor care le pot ameliora diverse afecțiuni.
- Civilizații precum cea sumeriană, egipteană, chineză și indiană au lăsat înregistrări scrise despre utilizarea plantelor în scopuri medicinale.
- Plantele precum aloe vera, ginseng, și turmeric au fost folosite în medicina tradițională încă din acele timpuri.
- Antichitatea Clasică:
- Grecii antici, cu marii lor filozofi precum Hippocrate, au contribuit la dezvoltarea cunoștințelor despre plantele medicinale.
- În Roma antică, scriitori precum Plinius cel Bătrân au documentat utilizarea extinsă a plantelor în scopuri terapeutice.
- Evul Mediu:
- În Evul Mediu, cunoștințele despre plantele medicinale au fost păstrate și dezvoltate în special de către călugării din mănăstirile europene.
- Multe plante au fost cultivate în grădinile mănăstirilor și utilizate pentru tratarea bolilor.
- Renașterea și Perioada Modernă Timpurie:
- Perioada Renașterii a adus cu sine o redescoperire a textelor antice, inclusiv ale celor care se refereau la plantele medicinale.
- Se dezvoltă grădini botanice și se colectează plante din întreaga lume pentru studiu și utilizare medicală.
- Secolul al XIX-lea și Farmacologia Modernă:
- Începutul farmacologiei moderne a adus cu sine izolarea și sinteza substanțelor active din plante în laborator.
- S-au dezvoltat medicamente precum chinina, morfina și digitalina, extrase inițial din plante.
- Secolul al XX-lea și Reînnoirea Interesului pentru Medicina Alternativă:
- În secolul XX, cu avansul științei, a crescut interesul pentru medicina alopatică.
- Totuși, o reînnoire a interesului pentru medicina tradițională, bazată pe plante, a avut loc, în special odată cu mișcarea de medicină alternativă.
- Zilele Noastre:
- Utilizarea plantelor medicinale și interesul pentru medicina alternativă continuă să crească în prezent.
- Cercetările științifice moderne vizează identificarea compușilor activi și a modului în care aceștia pot contribui la sănătate.
Acest istoric subliniază evoluția și contribuțiile semnificative ale diferitelor culturi și perioade istorice la dezvoltarea utilizării plantelor medicinale în scopuri terapeutice.
Tradiţia plantelor medicinale la USAMV Cluj-N.
Prima staţiune experimentală din ţară, specializată în studiul plantelor medicinale a fost înfiinţată la Cluj, în anul 1904 (fiind condusă până în anul 1930 de Bela Pater), punându-se bazele cercetării experimentale în domeniul plantelor medicinale şi aromatice din flora noastră. Staţiunea a publicat periodic lucrări în “Buletinul de informaţii al Grădinii botanice şi al Muzeului botanic de la Universitatea din Cluj”. În 1931, la Cluj a avut loc, sub egida Institutului de Cercetări Agronomice al României (ICAR), o conferinţă a specialiştilor în acest domeniu, cu care prilej s-a creat “Sindicatul pentru valorificarea plantelor medicinale şi aromatice din România”. Prima întreprindere românească pentru cultivarea şi valorificarea plantelor medicinale a fost cooperativa “Digitalis“ din Orăştie (1929), urmată de cooperativele “Adonis“ la Cluj şi “Romaniţa“ la Bucureşti.
