Benjamin Netanyahu se află pe marginea unei prăbușiri politice. Gadi Eisenkot, fost șef al statului major israelian și lider al opoziției, a reușit să adune peste 67 de voturi în Knesset — mult peste jumătatea de 61 de deputați necesari pentru a forma guvern.
Alegerile israeliene din noiembrie au rescrieșitu peisajul politic. Netanyahu, care a dominat politics israeliene timp de o decadă, și-a pierdut majoritatea. Partidele sale tradiționale — Sionismul Religios, Shas și Otzma Yehudit — pot oferi doar 54 de mandate. E insuficient. Între timp, opozițiile s-au unit în jurul unei strategii clare: susțin pe Eisenkot pentru a-l scoate pe Netanyahu. Lista Unită, alianța partidelor arabe care a obținut un număr record de 19 mandate, a anunțat că se aliniază acestui bloc. Naftali Bennett și Avigdor Liberman, ambii foști aliați ai lui Netanyahu, acum îl susțin pe Eisenkot. Loialitatea în politica israeliană are o expirare scurtă.
Președintele Herzog a finalizat consultările cu partidele în seara de joi. Procesul nu e o simplă formalitate. Constituția israeliană cere ca premierul să aibă o majoritate reală în parlament — nu doar o promisiune. Fiecare vot este inventariat, fiecare alianță e pusă în cântar. Eisenkot iese câștigător din această aritmetică.
Ce înseamnă asta pentru Israel, de fapt? Trecerea de la Netanyahu la Eisenkot nu e doar o schimbare de față. Eisenkot vine din mediul militar — a comandat armata până în 2019 — și aduce cu sine o viziune diferită asupra securității, asupra negocierilor cu Palestinienii și asupra rolului religiei în stat. Partidele arabe care îl susțin caută o coaliție care să fie mai dispusă la compromis pe chestiuni legate de drepturi și reprezentare. Netanyahu a construit coalițiile sale pe alianța cu dreapta religioasă extremistă; Eisenkot se bazează pe o alianță mai largă și mai diversă, dar și mai fragilă.
Detaliul care contează aici e timpingul și termenele legale. Herzog va numi oficial un candidat să formeze guvern. Acel candidat — probabil Eisenkot — va avea la dispoziție exact 28 de zile pentru a negocia și a încheia un acord de coaliție care să aibă votul de încredere al Knessetului. Aceasta nu e doar o negociere politică obișnuită. Fiecare partid care intră în coaliție caută portofolii ministeriale, legi care să-i avantajeze, și garanții de stabilitate. Cu cinci parteneri de coaliție, precum Eisenkot va trebui să aibă, compromisul devine un sport la înaltă performanță. „Trebuie să găsim o cale de a lucra împreună pentru binele statului”, a declarat Eisenkot, în stil diplomatic, dar realitatea e mult mai complexă.
Netanyahu nu se predă pasiv. Partidul său încă controlează ministerul apărării și infrastructura de guvernare. Tranziția puterii în Israel nu e ușoară sau rapidă. Dacă Eisenkot eșuează să formeze coaliție în cele 28 de zile — și riscul asta e real, cu atâți parteneri cu agende diferite — procesul se repetă. Un al doilea candidat primește 28 de zile. Dacă și aceea eșuează, se deschide o fereastră de 21 de zile în care 61 de deputați pot cere colectiv desemnarea altui prim-ministru. Doar dacă toate încercările se epuizează, Knessetul se dizolvă și se organizează noi alegeri.
Partidele arabe joacă un rol pe care nu l-au jucat niciodată la o asemenea scară. Voturile lor nu sunt doar numere — sunt o declarație de principiu. Alianța lor dorește să fie parte activă a guvernării, nu doar parteneri plăcut ignorați. Demanda lor va fi probabil creșterea finanțării pentru comunități arabe, schimbări în legislația pe discriminare și o poziție mai puternică la masa decisiunilor pe politica internă. Netanyahu i-a ținut mereu la distanță; Eisenkot ar putea deschide ușa. Asta scoate din joc și asta creează fricțiuni în interior.
Pentru cititorul din România, peisajul israelian poate părea doar o dramă locală. Dar politica Israelului influențează regiunea întreagă și, prin extindere, stabilitatea globală. Un guvern Eisenkot semnalează o schimbare de curs față de extremismul religios care a caracterizat administrația Netanyahu. Asta ar putea deschide căi către negocieri cu Palestinienii și o poziție mai mai nuanțată pe scena internațională. Totodată, o coaliție atât de diversă e vulnerabilă la prăbușire. O singură criză, un singur dezacord major, și guvernul se clatină.
Ce se întâmplă acum? Herzog va desemna oficial pe Eisenkot să formeze guvern în zilele următoare. Negocierile intensive vor începe imediat. Fiecare partid va prezenta lista de condiții. Ministerele vor fi distribuite după puterea de vot și importanță. Dacă totul merge conform planului, într-o lună Israel va avea un nou prim-ministru. Dacă merge rău, țara intră din nou în tur electoral. În politica israeliană, nimic nu e garantat. Netanyahu speră la o greșeală a lui Eisenkot; Eisenkot speră să nu facă greșeli. Mezinii alianței lui speră la ceva real în schimbul susținerii lor. Și Knessetul, ca de obicei, așteaptă.