„Nu avem suficient sprijin popular pentru această soluție”, a declarat Maia Sandu într-un interviu acordat presei maghiare, referindu-se la scenariul unei posibile uniiri între Republica Moldova și România.
Contextul acestei declarații este crucial pentru înțelegerea poziției Chișinăului. Republica Moldova se află sub presiunea unei Rusii aggressive, care își consolidează prezența militară la granițe și amenință stabilitatea regională. În asemenea circumstanțe, liderii moldavi caută soluții care să le garanteze securitatea și prosperitatea. Unirea cu România ar fi, teoretic, o opțiune imediat disponibilă, dat fiind că România e membru NATO și Uniune Europeană. Doar că orice mișcare politică majoră trebuie să se bazeze pe consens între cetățeni, iar consens nu există în cazul unirii.
Sandu a explicat raționamentul: dacă referendumul ar fi organizat astazi, ea personal ar vota pentru reunire cu vecinul occidental. Dar sondajele arată clar că majoritatea cetățenilor moldavi nu ar face același lucru. „Avem, în schimb, o majoritate care susține integrarea europeană și de aceea urmărim acest obiectiv cu atâta de multă determinare”, a spus ea. Mesajul e la fel de clar: pe termen scurt, drumul spre UE e mai fezabil și, probabil, mai util decât re-fluturarea unei unirii istorice care divizează societatea.
Poziția prezidintei Moldovei reflectă o pragmatism politic pe care o apreciem, în general, rar în Estul European. Multe din declarațiile cu tonul „o vom face! o vom face!”, pe care le-am auzit din această regiune în ultimii 30 de ani, s-au dovedit a fi doar fumuri de circ electoral. Sandu, însă, pare o lider care cântărește real ceea ce poate realiza. România, chiar și sub aspect legal și democratic, ar fi o destinație mult mai sigură decât statusul actual al Moldovei. Dar a dori ceva nu înseamnă că poți face-o, atunci când jumătate din electorat nu-și dorește asta.
Declarația ei din ianuarie a acestui an pe podcastul britanic „The Rest Is Politics: Leading” confirmă această poziție pe care o menține constant. Atunci spunea cam același lucru: dacă votul individual ar fi, ar alege România, dar nu e cazul să forțezi asta pe o populație care nu e de acord. E o diferență mare între a-ți dori pe inimă ceva și a fi dispus să ignori voința unei întregi națiuni doar pentru că ți-ar plăcea ție mai mult.
Ce s-a întâmplat după aceste declarații publice e relevant pentru a înțelege dinamica din Republica Moldova. Declarația din octombrie, pentru presa maghiară, nu a venit din senin. Există o presiune constantă, atât din partea Occidentului (care ar prefera o Moldovă stabilă în sfera sa de influență), cât și din partea unor fracțiuni interne din Chișinău, care văd unirea ca pe o salvare. Sandu pare să-și fi asumat rolul de moderatoare în această dezbatere interne și internațională.
Integrarea europeană, după cum spune ea, e obiectivul mai realist. UE oferă securitate economică, acces la piețe, standarde de viață mai ridicate, și tot asta fără a necesita o fuziune constituțională totală. E pragmatic. E și mai ușor de vândut cetățenilor, pentru că nu necesită deschiderea unor discuții istorice complicate despre identitate și suveranitate. România poate rămâne vecin și aliat fără să fie parte din aceeași structură statal.
Însă aici intervine partea delicată: dacă Republica Moldova intră în UE separat de România, atunci două state cu populație și cultură similare vor fi în aceeași structură, dar pe platforme separate din punct de vedere administrativ și legislative. E ciudat, e ineficient, și pe termen lung ar putea genera tensiuni. Dar, din nou, e mult mai ușor decât să ignori referendumul de unire pe care l-ai organiza astazi și l-ai pierde.
Securitatea Moldovei rămâne prioritatea supremă. Maia Sandu știe că orice pas pe care îl face acum nu poate fi prea radical, nu pentru că ar fi prost economic sau politic, ci pentru că trebuie să-l pună pe vot și să-l câștige. Un referendum pe unire, dacă ar fi organizat acum, ar putea fi pierdut, și asta ar fi o înfrângere politică majoră, dar și un semnal foarte rău trimis Moscovei despre vulnerabilitatea eforturilor pro-occidentale din regiune.
Sprijinul pentru integrarea europeană e real și masiv, potrivit sondajelor. La ultimele alegeri prezidențiale din Moldova, în noiembrie 2024, pro-europenismul a fost mai puternic decât oricând. Asta le dă liderilor o legitimitate pe care o pot folosi pentru a duce țara forward, dar strict în direcția UE, nu în direcția unui stat unificat cu România, cel puțin nu acum.
Ce urmează, de fapt, e procesul de aderare la Uniunea Europeană. Republica Moldova a primit statutul de țară candidată și negocierile sunt în curs. Aceasta e o cursă pe termen mediu și lung, care necesită reforme institutionale și economice serioase. Odată ce Moldva va fi în UE, granițele oficiale dintre ea și România vor dispărea din punct de vedere al circulației libere a oamenilor și bunurilor. Va fi o unire de facto în multe privințe, fără a fi o unire constituțională care să necesite, de fapt, referendumul pe care Maia Sandu e conștientă că l-ar putea pierde.
Posibilitatea unei uniiri reale rămâne deschisă pentru viitorul îndepărtat. Dacă și când demografia, economia și voința politică se vor schimba, poarta nu e închisă. Dar Maia Sandu pare a spune, în mod subtil, că urgența nu e acum. Urgența e să salvezi Republica Moldova de pericolul rus, să o integrezi în instituții occidentale sigure, și apoi, dacă viitoarele generații doresc unirea, vor putea s-o facă din poziție de forță, nu din poziție de disperare.