Sunătoarea (Hypericum) este cunoscută de secole ca plantă medicinală, dar prea puțini grădinari o privesc ca pe o adevărată bijuterie decorativă. În flora spontană, sunătoarea obișnuită pare doar o buruiană de margine de drum, însă soiurile ornamentale aduc în grădină tufe compacte, flori aurii spectaculoase și fructe colorate, care rămân atractive până iarna. De la arbuști pitici ideali pentru rocării până la soiuri viguroase care se pretează la garduri vii, Hypericum oferă o diversitate surprinzătoare. Pe lângă rolul estetic, florile sale sunt printre cele mai valoroase surse de nectar pentru albine, oferind miere de calitate rar întâlnită.
Totul a început cu o simplă observație: albinele din stupina mea erau atrase masiv de niște flori galbene, cu stamine aurii bogate. Urmărindu-le, am descoperit că era sunătoarea decorativă. Mierea obținută din această plantă s-a dovedit unică: de culoare închisă, densă, cu aromă intensă, ușor amăruie și foarte persistentă. Nu cristalizează repede, ceea ce o face valoroasă în apicultură.
Soiuri decorative rezistente și ușor de cultivat
Primul soi pe care l-am plantat a fost Hypericum kalmianum ‘Gemo’, un arbust rotund, compact, care înflorește abundent din iunie până în august. Florile galben-lămâi, cu pachete lungi de stamine aurii, sunt iubite de albine și foarte decorative. După înflorire, apar capsulele de semințe brun-roșcate, care prelungesc atractivitatea tufei până iarna. Soiul este rezistent la secetă, boli fungice și ger, supraviețuind chiar și la temperaturi de -18°C. În zonele cu ierni mai dure, se recomandă o tăiere de toamnă la 20 cm și mulcire.
Un alt soi apreciat este Hypericum ‘Hidcote’, un hibrid de Hypericum patulum. Formează tufe dense de 1–1,5 m diametru, cu flori galbene mari și fructe roșii, decorative. Tolerează tunderea scurtă primăvara și se regenerează rapid, ceea ce îl face ideal pentru garduri vii scunde sau grupuri izolate.
Pentru grădini mici sau rocării există soiuri compacte:
- ‘Cobalt-n-Gold’ (H. kalmianum) – un arbust de 30 cm înălțime, cu frunze albăstrui și flori aurii;
- ‘Grandiflorum’ (H. polyphyllum) – formează pernițe de 20–25 cm, acoperite vara cu flori galbene de 5 cm diametru. Necesită drenaj bun pentru a trece iarna fără probleme.
Specia Hypericum ascyron, numită și sunătoare mare, poate atinge 1,5 m și înflorește cu flori galben-pal, aproape albe, o raritate printre sunători. Înflorește chiar și în Siberia, deci rezistența sa la frig o recomandă pentru grădinile din zone reci.
Soiuri hibride cu fructe decorative
Dacă florile sunt spectaculoase, fructele unor hibrizi sunt adevărate elemente de design. Seria ‘Magical’ include soiuri cu bobițe albe, roz, roșii, portocalii sau galbene, care persistă mult timp pe ramuri. De exemplu:
- ‘Magical White’ – cu fructe albe sidefii;
- ‘Magical Beauty’ – cu bobițe roz-piersică;
- ‘Magical Red Fame’ – fructe roșu intens;
- ‘Magical Pumpkin’ – fructe portocalii;
- ‘Magical Sunshine’ – fructe galben-lămâi.
Acestea sunt foarte căutate și în floristică, ramurile tăiate fiind utilizate în buchete și aranjamente.
Seria ‘Miracle’ aduce variații și mai îndrăznețe, cu frunze roșietice și fructe negre, bordo sau roz-somon. Singurul dezavantaj este sensibilitatea mai mare la ger (zona 6 de rezistență), de aceea în România sunt recomandate doar în zonele sudice.
Cultivare și întreținere
Sunătoarea preferă solurile bine drenate, neutre sau ușor alcaline. Nu suportă stagnarea apei, dar rezistă bine la secetă. În grădinile cu sol argilos, se recomandă plantarea pe paturi ridicate sau cu adaos de nisip și pietriș. Soiurile compacte sunt ideale pentru rocării, pante, ziduri de sprijin sau borduri, iar cele mai înalte se potrivesc în garduri vii sau ca plante solitare.
Tăierea de întreținere este simplă: primăvara se scurtează lăstarii la 20–30 cm pentru a stimula ramificarea și înflorirea abundentă. Florile apar pe lăstarii noi, deci tăierea nu afectează spectaculozitatea. După 3–4 ani, tufele se pot diviza, altfel înflorirea slăbește.
Înmulțirea se face ușor prin butași verzi în iunie–iulie sau prin butași semi-lemnificați toamna, care pot fi înrădăcinați în apă sau substrat cu stimulator de înrădăcinare. Semințele se pot folosi, dar pentru soiurile hibride nu garantează păstrarea caracterelor. Ele necesită stratificare la rece 1–2 luni pentru a germina uniform.
În zone cu ierni reci și fără zăpadă, tufele se taie la 20 cm și se acoperă cu mulci gros sau cu ramuri de brad. Soiurile tinere, mai ales cele plantate toamna, se protejează cu agril sau frunze uscate.
Beneficii suplimentare pentru grădină și biodiversitate
Pe lângă rolul decorativ, sunătoarea are și un impact ecologic important. Florile sunt extrem de atractive pentru albine și bondari, oferind nectar pe toată durata verii. Polenul este abundent și vizibil, albinele adunându-l în cantități mari, ceea ce le asigură familiilor resurse continue. Mierea de sunătoare este densă, aromată și cu cristalizare lentă, ceea ce îi conferă o valoare deosebită.
Capsulele cu semințe și fructele colorate atrag păsările mici, care contribuie la răspândirea naturală a plantei. De asemenea, frunzele și tulpinile au glande bogate în hipericină, substanță cu rol de protecție naturală împotriva insectelor și bolilor, motiv pentru care aceste arbuști rareori au nevoie de tratamente chimice.
Sunătoarea nu este doar o „buruiană medicinală”, ci un arbust ornamental de mare valoare. Cu soiurile sale variate, rezistență bună, flori spectaculoase și fructe decorative, se potrivește perfect atât în grădinile de agrement, cât și în gospodăriile apicole. Este o alegere practică, estetică și ecologică, care merită redescoperită în spațiile verzi.