Coriandrul este o plantă valoroasă, apreciată în special pentru fructele sale, cunoscute sub denumirea de Coriandri fructus. Acestea conțin un ulei volatil prețios, compus din substanțe aromate variate, folosite pe scară largă în industria parfumurilor și a alimentelor. Fructele de coriandru sunt bogate în lipide, amidon, săruri minerale, proteine și alte substanțe, având un gust aromat-picant.
Coriandrul este recunoscut pentru multiplele sale beneficii, având proprietăți stomahice, spasmolitice, carminative, antibacteriene și antivirale. Infuziile din fructele de coriandru sunt utilizate pentru reglarea fluxului urinar și prevenirea formării calculilor renali, fiind de asemenea eficiente în tratarea tulburărilor digestive, a oboselii și în stimularea secreției lactate. În plus, coriandrul este utilizat în industria alimentară pentru aromatizarea mezelurilor și băuturilor alcoolice, iar uleiul său este un ingredient de bază în producția de parfumuri.
Planta de coriandru este anuală, cu o talie de 30-100 cm, având rădăcina pivotantă și tulpina cilindrică. Frunzele sale sunt verzi, glabre și foarte variate în funcție de poziția pe plantă. Florile sunt grupate în umbele compuse și au nuanțe de alb, roz sau roz-violaceu. Fructele sunt sferice, cu diametrul de 2-6 mm, având un miros plăcut la maturitate. Coriandrul înflorește în lunile iunie-iulie.
Ecologie și Zonare
Deși originar din zona mediteraneană, coriandrul s-a adaptat bine la climatul temperat, răsărind la temperaturi de 4-5ºC. Este o plantă rezistentă la înghețurile târzii de primăvară, dar necesită temperaturi mai ridicate în perioada înfloritului și fructificării. Coriandrul preferă solurile bogate în calciu, adânci și reavăne, fiind cultivat cu succes în zone precum Câmpia Bărăganului, Dobrogea și Burnas.
Tehnologia de Cultivare
Premergătoarele cele mai favorabile pentru coriandru sunt leguminoasele, prășitoarele și cerealele îngrășate cu gunoi de grajd. Fertilizarea trebuie să fie echilibrată, iar semințele trebuie tratate împotriva bolilor înainte de semănat. Semănatul se face primăvara devreme, la distanțe de 25-50 cm între rânduri, iar recoltarea se poate face fie direct din lan, fie în două etape.
Tehnologia de cultivare. Premergătoarele cele mai favorabile sunt leguminoasele, prăşitoarele şi cerealele îngrăşate cu gunoi de grajd fermentat (15-20 t/ha). Nu se recomandă ca premergătoare anasonul, chimionul sau feniculul (în general specii din aceeași familie). Coriandrul nu trebuie să revină după el însuşi mai devreme de 4 ani.
Fertilizarea trebuie să fie echilibrată. Odată cu arătura de bază se încorporează în sol 40-50 kg/ha s.a. fosfor şi 30-50 kg/ha s.a. potasiu, iar înainte de însămânţare se vor aplica 30-40 kg/ha s.a. azot. Fertilizarea exagerată cu azot favorizează atacul bolilor criptogamice. Coriandrul nu suportă fertilizarea directă cu gunoi de grajd.
Semănatul în zonele favorabile se face între 15 august şi 15 septembrie cu semănători universale de tipul SUP sau primăvara, în prima urgenţă, la distanţa de 25 cm între rânduri, iar pe solurile foarte îmburuienate (mai ales cu buruieni perene) la 50 cm între rânduri, pentru a se putea prăşi. Densitatea la răsărire trebuie să fie de cca. 300 plante/m2. Adâncimea de semănat este de 2,5-4 cm, iar cantitatea necesară de sămânţă este de 15-18 kg/ha. Este recomandabilă tratarea seminţelor contra bacteriozei cu Mancozeb 2 kg/t sau Tiradin 4 kg/t, iar contra Sclerotiniei sp. cu Ronilan (0,1-0,25), Topsin (0,05-0,1 ), Altima 500 SC (0,3-0,4 l/ha 0,3-0,4 l/ha).
Recoltarea și Condiționarea
Recoltarea se realizează când 60-70% din fructe sunt coapte, fie direct cu combinele, fie prin secerarea și uscarea plantelor urmată de treierat. Fructele de coriandru trebuie uscate până la un nivel de umiditate de 12% pentru a putea fi păstrate în condiții optime, producția variind între 1200-1600 kg/ha.
Coriandrul rămâne o cultură valoroasă datorită multiplelor sale utilizări în diverse industrii, precum și datorită beneficiilor sale pentru sănătate.
