Adulţii de astăzi, copii în comunism, îşi amintesc nu neapărat de sărăcia care domnea în magazine, ci de faptul că-l aşteptau cu nerăbdare pe Moş Gerilă, care oficial venea la sfârşitul anului şi doar în familie de Crăciun.
Goana după portocalele disponibile la Alimentara doar de Sărbători şi febra pregătirilor pentru masa de Revelion reveneau părinţilor, copiii aşteptând un an întreg soldăţeii de plastic, păpuşile şi artificiile care se aprindeau cu greu. Privită cu ochii cumpărătorului de astăzi, pe care doar lipsa resurselor materiale îl împiedică să aducă acasă tot ce şi-ar putea dori, perioada în care cu greu găseai jucăria dorită de cel mic, iar pentru o plasă de portocale stăteai la cozi interminabile, pare de necrezut.
Copiii de atunci nu-şi amintesc, însă, de eforturile disperate ale părinţilor, ci de cum împodobeau Pomul de Iarnă, nu Bradul de Crăciun, cu instalaţii cu starter, şi cum îl aşteptau pe Moş Gerilă, nicidecum pe Moş Crăciun, moşul comunist ajungând la sfârşitul anului, deşi, în special la sat, colindătorii au continuat să vină, şi în comunism, cu Moş Ajun şi Steaua, scrie adevarul.ro.
În ajun de Revelion gospodinele erau, şi atunci, cele mai năpăstuite. Din meniul tradiţional nu lipseau icrele, salata boef, sarmalele. Ştiu că se strângeau mătuşile, îşi împărţeau treburile. Nu făceau nici icrele, nici maioneza cu mixerul. Cu cozonacii era mai greu, mai pricepute erau bunicile, la ţară.
Erau, însă, şi familii care petreceau Revelionul la restaurant
Până la Revoluţia din decembrie 1989 românii aveau, de Anul Nou, cam aceleaşi opţiuni de a petrece Revelionul ca şi astăzi. Adică acasă, cu familia, ori într-un mediu organizat, de obicei la restaurant, cu prietenii. Excepţia o reprezenta faptul că pe atunci nu era voie să ieşi în stradă la miezul nopţii, să nu care cumva să-i vină cuiva vreo idee împotriva partidului unic, nu erau nici artificiile, cu atât mai puţin petardele. Restaurantele organizau revelioane şi erau pentru cei care îşi permiteau o astfel de distracţie o ocazie de a încerca şi altfel de meniuri, mai sofisticate, decât puteau găsi în comerţ. Banalele măsline, caşcavalul, cremvurştii erau atunci un mare lux, iar petrecăreţii se puteau bucura din plin de „minunăţiile” din farfurii, la care aveau acces poate o dată pe an. În oraşele muncitoreşti, cantinele întreprinderilor erau şi ele luate cu asalt de oameni, care aveau ocazia să-şi petreacă o seară de neuitat în compania colegilor de muncă. Dar marea majoritate a românilor alegea ca petrecerea de Anul Nou să se desfăşoare acasă, în compania celor dragi, motiv pentru gospodine să-şi etaleze talentul gastronomic, cu friptură, sarmale, salată boeuf şi dulciuri făcute în casă, în timp ce bărbaţii aveau sarcina de a se aproviziona cu băuturi alcoolice, scrie adevarul.ro.
Petrecerea începea devreme, de obicei acasă, cu rudele, vecinii sau prietenii apropiați. Ușile nu erau încuiate, mesele se prelungeau dintr-un apartament în altul, iar cine nu avea ceva aducea măcar o sticlă sau o glumă bună.
Mâncarea era puțină, dar pregătită cu grijă. Salata de boeuf, ouăle umplute, piftia, cârnații făcuți în casă și prăjiturile simple erau vedetele serii. Nu conta cât era în farfurie, conta că era făcut cu mâna ta și împărțit. Vinul și țuica erau din producția proprie sau de la cineva „de la țară”. Nu se arunca nimic, totul se punea pe masă cu rost.
Televizorul era centrul serii. Programul de Revelion era așteptat cu săptămâni înainte. Glumele, scheciurile, muzica ușoară și artiștii cunoscuți adunau oamenii în fața ecranului alb-negru. Se râdea mult, chiar dacă glumele erau cenzurate. Oamenii știau să citească printre rânduri și râsul avea și gust de libertate mică, permisă doar în noaptea aia.
La miezul nopții, se stingea lumina. Se număra tare. Unii aveau șampanie adevărată, alții doar vin alb cu zahăr. Se ciocneau paharele, se dădeau telefoane pe fir fix, se urau „La mulți ani” cu voce tare, de parcă toată scara trebuia să audă. Se ieșea pe balcon sau în fața blocului. Fără artificii, dar cu pocnitori improvizate, capace aruncate și râsete. Zăpada scârțâia sub bocanci, iar frigul nu conta.
Dansul începea imediat după. Magnetofoane, pick-up-uri sau casetofoane porneau muzica. Se dansa înghesuit, în sufragerii mici, cu mobila împinsă la perete. Se cânta, se bătea din palme, se spuneau bancuri politice în șoaptă. Nimeni nu stătea pe telefon. Nimeni nu se uita la ceas. Noaptea trecea fără să-ți dai seama.
Copiii adormeau pe două scaune lipite sau sub masă, cu hăinuțele pe ei. Dimineața îi trezeau zgomotele de veselă și mirosul de cafea. Anul nou începea obosit, dar cu sufletul plin. Oamenii se simțeau împreună. Se ajutau. Se cunoșteau. Se suportau și se bucurau unii de alții.
Odată pregătită masa, oamenii se aşezau în jurul televizorului alb-negru pentru a urmări programul de Revelion al Televiziunii Române, fiind pentru ei singura noapte din an când aveau parte de ceva diferit, pregătit de artişti şi regizori cu mai multe luni înainte.
Spre exemplu, un restaurant din Iași a servit la Revelionu 1980/1981 „Whiscky Gold”, „Cnochete de creier” și… „Clătite cu ciuperci speciale”.
Tot din acest meniu vedem că șampania era populară în noaptea dintre ani și în urmă cu 40 de ani. O sticlă era împărțită la restaurant la trei persoane.
Facebook / Grup Iasi (Fotografii vechi)
Un alt restaurant a pregătit un meniu pentru Revelionul 1965/1966 în valoare de 60 de lei, în banii acelor vremuri. Specifică prețurile pentru fiecare preparat sau băutură. Un pahar de 50 de grame de coniac sau lichior costa 2,90 lei, friptura de porc avea un pre’ de 7,40 lei pentru 250 de grame, în timp ce desertul, o „prăjitură cu ciocolată” de 70 de grame costa 1,75 de lei.
Revelionul, un motiv în plus pentru propaganda comunistă
În noaptea Revelionului, Scenetele erau întrerupte la ora 12 noaptea, când, invariabil, Nicolae Ceauşescu transmitea un mesaj poporului. În plus, Revelionul era exploatat la maxim pentru a enumera realizările Partidului şi pentru a stabili noi obiective pentru anul care avea să vină. Înaintea zilei de 31 decembrie, se aduceau tot felul de omagii patriei şi Partidului.
