Altoirea pomilor și a arbuștilor nu este o simplă joacă în grădină. Este o intervenție serioasă. Ca să reușească, ai nevoie de un portaltoi sănătos, de unelte curate și, mai ales, de butași de altoi bine aleși și bine păstrați. Dintr-o bucată mică de ramură, cu câteva muguri, se poate naște un pom întreg, identic cu cel de la care ai luat lemnul. Exact de aceea, partea de pregătire și depozitare a butașilor nu este un detaliu, ci o etapă critică.
Butașul de altoi înseamnă un segment de lăstar anual, cu 2–5 muguri bine formați, tăiat de pe un pom sau arbust pe care vrei să îl „muți” pe un portaltoi din grădina ta. Pare o „crenguță”, dar în ea se află tot potențialul genetic al soiului. Dacă o alegi prost sau o păstrezi greșit, ai pierdut din start șansa unei altoiri reușite.
De unde și cum alegi butașii de altoi
Lemnul de altoi nu se taie de oriunde. Îl iei de pe pomi și arbuști care au dovedit deja ce pot. Asta înseamnă soi sigur, bine identificat, producție constantă și rezistență bună la boli. Dintr-un pom necunoscut sau slab nu are rost să altoiești. Transferi și defectele, nu doar fructele.
Lemnul trebuie să fie anual, bine maturat. Te interesează lăstarii de un an, nu vârfuri verzi, nu crăci bătrâne. Cele mai bune porțiuni se găsesc în partea exterioară a coroanei, acolo unde lumina ajunge bine. Ramurile crescute pe partea sudică sunt de obicei cele mai potrivite. Acolo internodiile sunt mai scurte, mugurii sunt bine dezvoltați, iar lemnul este mai tare.
Nu alegi vârful pomului și nici baza coroanei. Lăstarii de sus sunt de multe ori prea groși și viguroși pentru altoire. Cei de jos au creștere slabă și muguri puțini. Zona ideală este mijlocul coroanei, pe ramuri bine luminate, cu creștere moderată.
La speciile sâmburoase, în special la vișin, apare altă problemă. Lăstarii de un an au foarte multe muguri de rod și mai puțini muguri de vegetație. Ca să ai suficienți muguri de creștere, alegi lăstari de pe pomi tineri, încă în formare, unde numărul mugurilor de rod este mai mic. La vișin butașii se fac mai lungi, chiar de 60–70 de centimetri, tocmai pentru a prinde destui muguri de creștere.
Un butaș bun de altoi arată cam așa. Lungime de 30–40 de centimetri. Grosime asemănătoare cu cea a unui creion obișnuit. Internodii scurte. Muguri de creștere bine conturați, nu abia schițați. Cel puțin patru cinci muguri sănătoși la fiecare bucată. Proveniență de pe un pom tânăr, dar intrat pe rod, adică undeva între 3 și 10 ani.
E de preferat să tai butași de pe pomi care se tund regulat. Acolo lemnul anual este mai viguros, cu muguri bine formați pe vârf și pe lateral. Ideal este să iei lăstarul cu un mic segment de lemn de doi ani la bază, chiar și de unu doi centimetri. Butașii care păstrează această porțiune se comportă foarte bine la depozitare și prind mai ușor.
Dacă pomul este tânăr și coroana încă nu este formată, butașii se iau de pe ramuri pe care oricum le-ai fi scos la tăierile de formare. Așa nu rănești inutil coroana.
Nu sunt potriviți lăstarii foarte subțiri, cu muguri mici, slabi. Dacă nu ai altă variantă, poți folosi bucăți mai viguroase din creșterea anilor trecuți, dar numai dacă au muguri de creștere clari și sănătoși.
Oricât de bine ai calcula, este bine să tai ceva mai mulți butași decât crezi că vei folosi. Nu toți se vor păstra perfect. Mai apare mucegai, mai crapă, mai îngheață. E mai bine să ai rezervă.
Capetele proaspăt tăiate ale butașilor pot fi protejate cu mastic sau cu pastă cicatrizantă. Asta reduce pierderile de apă și pătrunderea ciupercilor în zona de tăiere.
Când se taie butașii pentru altoi
Butașii pentru altoire se pot tăia în două momente principale în decursul anului, dacă vorbim de butași ce trebuie păstrați până la primăvară. O dată la sfârșit de toamnă, început de iarnă. O dată la sfârșitul iernii, început de primăvară. În plus, pentru altoirile de vară, butașii se taie chiar în ziua lucrării.
Toamna, recoltarea butașilor începe după căderea completă a frunzelor, când pomul a intrat în repaus. Ideal este ca primele geruri serioase, de aproximativ minus cincisprezece grade, să fi trecut. În acel moment lăstarii de un an sunt căliți și o parte din microflora dăunătoare este distrusă de frig. Pomul este în repaus profund, iar lemnul tăiat în această fază rămâne în stare de „somn” până la altoire, dacă îl păstrezi corect. Avantajul este că acești lăstari nu mai au de suferit de la eventualele geruri mari de peste iarnă. Nu riști să găsești în primăvară lemnul de pe pom înghețat și inutilizabil.
Dacă ai ratat toamna, poți tăia butași și la sfârșit de iarnă sau la început de primăvară, înainte de pornirea în vegetație. Pentru mulți începători aceasta este situația cea mai frecventă. Ai nevoie de un foarfec curat, un pic de mastic sau vopsea pentru sigilat secțiunile și curajul de a începe. Important este ca pomul să fie încă în repaus și ca mugurii să nu fi pornit.
În zonele cu ierni blânde, unde temperatura nu cade mult sub minus douăzeci de grade, butașii se pot tăia aproape în orice zi de iarnă. Totuși, dacă au fost perioade cu geruri puternice, merită să verifici întâi dacă lăstarii nu au degerat.
Pentru altoirile de vară situația este diferită. Atunci butașii se taie chiar în ziua în care altoiești. Se lucrează rapid. Fiecare oră de întârziere scade șansele de prindere.
De ce depozitezi butașii luni întregi
Scopul păstrării pe termen lung este simplu. Vrei ca, în ziua altoirii, butașul să fie încă în stare de repaus, iar portaltoiul să fie deja „în suc”. Astfel, țesuturile portaltoiului alimentează prinderea altoiului, iar altoiul nu începe să consume rezervele interne înainte să se facă legătura. Ca să obții asta, trebuie să ții butașii reci, hidratați, dar „adormiți” până la momentul altoirii. În același timp trebuie să îi protejezi de îngheț, de uscăciune, de mucegai, de putrezire, de rozătoare și de greșelile tale.
Înainte de depozitare, butașii fiecărui soi se leagă în mănunchiuri separate. Fiecărui mănunchi îi prinzi cel puțin două etichete. Le faci din material care nu se destramă la umezeală. Scrii cu marker rezistent și eventual acoperi scrisul cu bandă transparentă. Două etichete înseamnă mai multă siguranță că, dacă una se pierde sau se șterge, nu rămâi fără informație. Unii grădinari folosesc și un sistem cu numere pe etichete și cu un caiet separat în care notează ce soi are numărul respectiv.
Metode practice de păstrare a butașilor până la primăvară
Metodele diferă în funcție de climă și de ce ai la dispoziție. În zone cu zăpadă stabilă, varianta clasică este depozitarea în zăpadă. În alte locuri, depozitarea în opilcă înghețată sau în pivniță. Pentru cantități mici, frigiderul din casă este suficient.
Depozitarea în zăpadă se face doar dacă stratul de zăpadă este sigur și iarna are un caracter relativ stabil. Într-o zonă uscată, unde apa nu băltește, sapi o mică groapă de aproximativ treizeci treizeci și cinci de centimetri adâncime. Pe fund pui crengi de brad sau altă ramură de conifer. Așezi mănunchiurile de butași, le acoperi cu alte crengi, apoi cu un strat de pământ, frunze, paie sau rumeguș. Peste toate trebuie să vină, în mod natural, un strat de zăpadă de cel puțin o jumătate de metru. În acest fel, temperatura din „burtă” rămâne aproape de zero grade, chiar dacă afară ai variații de la ger la dezgheț. Când pui depozitul, este bine să îl amplasezi pe partea nordică a unei clădiri. Acolo zăpada se topește mai greu.
Se poate proceda și mai simplu. Pui mănunchiurile de butași, bine ambalate, direct în zăpadă, sub un strat de cel puțin cincizeci de centimetri, acoperit cu paie sau rumeguș, ca să încetinești topirea. Pentru a-i proteja de rozătoare, îi poți băga în plasă cu ochiuri mici, în manșoane de nylon sau învelindu-i cu fibre de sticlă ori plasă metalică.
În zonele în care iernile au multe dezghețuri și zăpada stă mult timp udă, apare riscul de înmuiere și de mucegai. Acolo este mai eficientă varianta cu rumeguș înghețat. Alege partea nordică a unei clădiri. Așezi butașii pe un strat de rumeguș umezit, îi acoperi cu încă un strat de rumeguș ud de 15–20 de centimetri, apoi lași frigul să își facă treaba. Rumegușul îngheață într-un bloc compact. Deasupra torni rumeguș uscat, până la o grosime totală de 40 de centimetri. Acoperi totul cu folie, ca să împiedici umezeala suplimentară. În interior se păstrează o temperatură stabilă sub zero, iar butașii rămân conservati până aproape de primăvară. Cu câteva zile înainte de altoire, muți blocul de rumeguș cu tot cu butași într-un loc rece, dar fără îngheț, și îl lași să se dezghețe încet.
Și aici rozătoarele pot fi o problemă. Ca să le descurajezi, poți umezi rumegușul cu o soluție slabă de carbol sau creolină. Mirosul le ține departe. Ca să protejezi scoarța de înmuiere la topirea zăpezii, poți pune mănunchiurile de butași în sticle mari de plastic cu capac, în tuburi din plastic sau în folie alimentară în mai multe straturi, lăsând un pic de aer în interior.
Metoda clasică de pivniță rămâne și ea actuală. Într-un beci rece și sănătos poți păstra mănunchiurile de butași în rumeguș umed, nisip umed, turbă ușor umedă sau mușchi de pădure. Butașii se așază vertical sau orizontal în lăzi sau saci, și materialul de acoperire se menține mereu ușor umed, nu ud. Pentru rumeguș sunt potrivite rumegușurile de conifere. Pui butașii cu capătul de jos în substrat, îi acoperi și lași sacul sau lada semiînchisă. Nisipul se folosește de obicei în lăzi cu fante, pentru aerisire.
Un test simplu pentru umiditate este să strângi în pumn substratul. Dacă simți umezeală, dar nu picură apă, nivelul este potrivit. Pentru depozitare, temperatura ideală este în jur de zero grade, cu o marjă mică. Într-o pivniță unde stau și legume, regimul ideal este între zero și plus doi grade. Trebuie să eviți atât înghețul cât și încălzirea peste trei grade. Peste această limită, mugurii încep să se umfle, intră în vegetație și butașii își pierd valoarea pentru altoit.
Umiditatea aerului ar trebui să fie moderată, undeva la 65–70 la sută. Dacă aerul este prea uscat, poți pune un vas cu apă în beci. Dacă este prea umed, trebuie aerisit mai des.
Depozitarea în pivniță este în general sigură pentru butașii de semințoase, cum sunt mărul și părul, și pentru viță de vie. La sâmburoase, ca prunul, caisul sau vișinul, rezultatele sunt uneori mai slabe. Lemnul lor este mai sensibil la variațiile de temperatură și umiditate.
Pentru cantități mici, frigiderul din casă este o soluție comodă. Mănunchiurile se leagă, se etichetează și se introduc într-o pungă curată, eventual dublă. Punga nu se strânge ermetic. Butașii trebuie să poată „respira”. Poți pune la interior o bucată de pânză ușor umedă sau hârtie umedă, care să păstreze o micro-umiditate constantă. Unii grădinari parafinează capetele butașilor înainte de împachetare, pentru reducerea pierderii de apă.
În compartimentul pentru legume al frigiderului temperatura este de obicei între plus doi și plus patru grade. Acolo butașii se pot păstra bine până spre sfârșitul lui februarie. Din martie, riscul ca mugurii să pornească în vegetație crește, mai ales la sâmburoase. Imediat ce vezi muguri umflându-se, știi că timpul de depozitare s-a cam terminat.
Există și soluții improvizate. Unii își păstrează butașii pe o verandă neîncălzită sau pe un balcon închis, învelindu-i în material izolant și în pungi. Alții îi atârnă într-un loc umbrit, rece, dar ferit de vânt puternic. Pentru butașii foarte prețioși se recurge uneori la metoda cu cartofi. Capătul butașului se înfige într-un cartof mare. Tuberculul păstrează umezeala în jurul secțiunii de jos. Apoi totul se bagă în pungă și se ține la rece.
Cum îți protejezi munca în timpul depozitării
Pe timpul iernii, butașii pot avea multe probleme. Pot îngheța până la moarte. Pot mucegăi. Pot putrezi. Pot să se usuce. Pot să pornească în vegetație prea devreme. Oricare din aceste scenarii îi face inutilizabili.
Înghețul apare când butașii sunt expuși la temperaturi prea joase, neprotejați sau puși direct într-un congelator. Ţesuturile îngheață profund, iar când se dezgheață, se rup. Ca să eviți asta, ai nevoie de strat suficient de zăpadă, rumeguș, paie sau pământ deasupra depozitului. Nu bagi niciodată butașii în congelator. Scopul este să îi ții reci, nu înghețați bocnă.
Uscarea se întâmplă frecvent la butașii care au înghețat parțial sau care provin din lemn deja bolnav, atacat de ciuperci. În timp, acești butași se deshidratează complet. Ca să reduci riscul, alegi doar lemn sănătos de la pomi fără semne de boală, păstrezi o umiditate moderată în substrat și verifici periodic starea mănunchiurilor.
Putrezirea apare când ai prea multă căldură și prea multă apă. Dacă temperatura urcă și umezeala este ridicată, mugurii și țesuturile se trezesc din repaus și devin vulnerabile la ciuperci și bacterii. Acolo mucegaiul și putregaiul se dezvoltă rapid. Ca să eviți asta, ții temperaturile cât mai aproape de zero și controlezi atent cât de umed este nisipul, rumegușul sau mușchiul.
Mucegăirea se vede prin pete albicioase sau verzui pe scoarță. De obicei apare când se formează condens în ambalaj, pe pungi sau pe butași. Dacă observi primele semne, trebuie să aerisești, să ștergi umezeala și să dezinfectezi lemnul. Poți folosi o soluție diluată de tinctură de iod sau o soluție de sulfat de cupru de aproximativ trei procente. Apoi usuci ușor și reambalezi, corectând condițiile de depozitare.
Încolțirea prematură este semnul clar că ai ținut butașii prea cald. Când temperatura se duce spre patru șase grade și stă acolo o perioadă mai lungă, mugurii se umflă și pornesc. Din acest moment, butașii nu mai sunt buni pentru altoirea de primăvară. O parte dintre ei pot fi folosiți la alt tip de lucrări sau pur și simplu aruncați.
Pentru toate aceste motive, nu este suficient să „uiți” butașii undeva. Dacă îi ții în pivotniță, pe balcon sau în frigider, o dată la trei patru săptămâni trebuie să îi verifici. Vezi dacă substratul este încă ușor umed. Cureți eventualul mucegai. Aerisești. Ajustezi temperatura dacă ai cum. Este o muncă simplă, dar îți poate salva materialul de altoit.
Momentul scoaterii și verificarea înainte de altoire
Pomii se altoiesc de obicei în aprilie sau mai, în funcție de specie și de zonă. Portaltoiul trebuie să fie în fază de pornire a sevei. Scoarța se desprinde ușor, iar circulația sucului este activă. În acel moment, butașul de altoi trebuie să fie încă „adormit”, cu muguri tari la pipăit. De aceea îl scoți din depozit cu una două zile înainte de altoire, nu cu o săptămână.
Singura excepție sunt butașii păstrați în rumeguș înghețat. Acolo este nevoie de două trei zile ca blocul să se dezghețe uniform. De aceea îi aduci la loc rece, dar fără îngheț, ceva mai devreme.
Înainte să începi lucrul, verifici viabilitatea butașilor. Scoarța trebuie să fie netedă, nu zbârcită și uscată. La îndoire, lăstarul trebuie să fie elastic, nu casant. Dacă trosnește și se rupe ușor, probabil a înghețat sau s-a uscat. La o tăietură proaspătă, lemnul din interior trebuie să fie verde deschis, viu. O culoare maronie, fără vlagă, arată că butașul este mort. Mugurii trebuie să stea bine lipiți de lăstar, cu solzii netezi și elastici. La o secțiune longitudinală printr-un mugure sănătos, interiorul este verde, fără zone maronii.
Există și un test simplu pentru detectarea butașilor degerați. Faci o tăietură proaspătă la partea de jos și introduci segmentul în apă curată. Dacă lemnul este sănătos, apa rămâne incoloră. Dacă butașul este înghețat și țesuturile sunt distruse, apa capătă o nuanță gălbuie sau maronie.
Dacă butașii trec aceste teste, îi poți folosi liniștit la altoire. Dacă nu, e mai bine să renunți la ei decât să pierzi vremea pe pom cu material compromis.
În final, toată această muncă aparent complicată se reduce la câteva idei simple. Alegi lemn bun, din pomi buni. Tai la momentul potrivit. Legi, etichetezi clar și păstrezi butașii reci, ușor umezi, feriți de rozătoare, ciuperci și șocuri termice. Verifici periodic. Îi scoți la timp și verifici dacă sunt vii. Restul îl face tehnica de altoire și vremea. Iar când, peste câțiva ani, vei culege mere sau prune de pe un pom altoit de tine cu un butaș păstrat corect, o să vezi că tot efortul de iarnă a meritat.