Președintele Nicușor Dan a promulgat legea prin care data de 10 septembrie devine, oficial, Ziua Țării Moților. Prima ediție va avea loc în 2026, iar impactul nu se oprește la Munții Apuseni.
Știrea poate părea, la prima vedere, una de protocolar cultural. O lege, o dată în calendar, câteva evenimente anuale. Doar că în spatele actului normativ stau câteva lucruri care merită citite mai atent — de la conexiunea explicită cu Avram Iancu, la implicarea obligatorie a televiziunii și radioului public, și până la miza mai largă a identității regionale într-un moment în care România rediscută ce înseamnă apartenența la un loc anume.
Legea nu creează o sărbătoare națională în sensul strict — nu e zi liberă, nu modifică niciun calendar oficial al statului. Ce face, concret, e să ofere un cadru legal prin care autorități centrale și locale, instituții de cultură și organizații neguvernamentale, din țară și din diasporă, pot organiza activități dedicate Țării Moților și comunităților din Munții Apuseni. Diferența față de situația anterioară: acum există un temei juridic, nu doar bunăvoință administrativă.
Cum a ajuns legea la promulgare și de ce contează data de 10 septembrie
Proiectul a fost susținut de peste o mie de semnături, provenite de la cetățeni din Țara Moților, dar și din alte zone ale țării. Această mobilizare civică a însoțit parcursul legislativ și a constituit unul dintre argumentele invocate de inițiatori în expunerea de motive. Legea a traversat procedura parlamentară obișnuită și a ajuns pe masa președintelui fără blocaje majore, ceea ce, în contextul unui Parlament adesea congestionat, merită notat.
Alegerea datei de 10 septembrie nu e întâmplătoare. Ziua are o semnificație istorică legată de Avram Iancu și de mișcările de emancipare ale românilor din Ardeal în secolul al XIX-lea. Inițiatorii au asociat explicit noua sărbătoare cu valorile pe care le reprezintă Iancu: egalitate, justiție și demnitate națională. E o alegere simbolică deliberată, care plasează ziua nu doar în teritoriul folclorului și tradițiilor, ci și în cel al memoriei civice.
Ce activități pot fi organizate și cine le poate organiza
Legea e permisivă ca structură — nu impune un format unic, ci deschide un evantai larg de posibilități. Instituțiile publice de cultură pot organiza expoziții, concerte și spectacole. Școlile și universitățile pot derula proiecte educaționale și ateliere pentru elevi. Asociațiile pot pune în scenă reconstituiri istorice sau manifestări dedicate meșteșugurilor tradiționale. Comunitățile din diasporă pot organiza propriile evenimente, cu același temei legal.
Și mai e ceva. Legea prevede explicit că AGERPRES, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune pot realiza și difuza programe tematice dedicate Zilei Țării Moților. Formularea „pot” nu impune o obligație strictă, dar deschide o ușă instituțională pe care anterior nu exista niciun drept clar de a o folosi. Practic, TVR și Radio România au acum un temei legal să dedice emisiuni acestei zile, ceea ce înseamnă că istoria și personalitățile Apusenilor pot ajunge în prime-time, nu doar în publicații de nișă. Activitățile pot fi finanțate din bugetele proprii ale instituțiilor organizatoare sau din alte surse legale — legea nu alocă fonduri speciale, ceea ce înseamnă că amploarea evenimentelor va depinde, în ani, de voința politică locală și de resursele fiecărei instituții.
1
2
3
4Ce înseamnă Ziua Țării Moților, dincolo de calendar
Recunoașterea instituțională a identității regionale e un subiect mai delicat decât pare. România are o tradiție lungă de centralism cultural — identitățile locale au existat, desigur, dar rareori au beneficiat de un cadru legal propriu care să le susțină vizibilitatea la nivel național. Din perspectiva asta, legea Zilei Țării Moților face ceva mai mult decât să fixeze o dată în calendar: validează, instituțional, ideea că o regiune și comunitățile ei au o contribuție distinctă la istoria și cultura României, contribuție care merită să fie marcată explicit.
Există un risc pe care inițiatorii l-au anticipat și pe care l-au abordat direct în expunerea de motive: ca o astfel de zi să rămână un ritual gol, o bifă pe o listă. Răspunsul lor a fost să accentueze componenta tinerilor — ateliere, proiecte educaționale, activități civice — tocmai pentru că transmiterea patrimoniului cultural nu se întâmplă prin decrete, ci prin experiențe. „Inițiativa ar putea stimula implicarea tinerilor în proiecte cu tematică istorică și patriotică, contribuind astfel la formarea unei conștiințe cetățenești active”, au scris inițiatorii. E o speranță realistă, nu o garanție. Din 2026, 10 septembrie va figura în calendarele instituționale ale României. Dacă va deveni o dată vie sau una decorativă depinde, în fond, de ce fac cu ea oamenii din Apuseni și instituțiile care le pot amplifica vocea. Legea a deschis ușa. Restul e treaba celor care intră pe ea.
