O dronă doborâtă lângă o platformă de gaze din Marea Neagră. Explozibili găsiți în Germania, legați de un plan de atac asupra aeroportului din Leipzig. Un complot pentru uciderea directorului Rheinmetall. Acestea nu sunt scenarii de film — s-au întâmplat în ultimele săptămâni. Și, totuși, liderii europeni continuă să le numească „război hibrid”, o etichetă care, spun experții în securitate, a început să ascundă mai mult decât explică.
Termenul nu e nou. Vine dintr-un studiu publicat în 2007 de analistul american Frank Hoffman și a intrat în limbajul oficial al NATO și al Uniunii Europene ca mod de a descrie acțiuni ostile care nu ating pragul unui conflict armat declarat. Comisia Europeană îl definește drept o combinație de activități coercitive și subversive cu metode convenționale și neconvenționale, fără a depăși pragul unui război oficial. Formularea e precisă pe hârtie. Problema e că realitatea din teren a depășit-o.
Campania Rusiei a escaladat văzând cu ochii
Atacurile nu mai sunt rare sau izolate. Lista incidentelor atribuite Rusiei pe teritoriul european a crescut constant, iar serviciile de informații din mai multe state membre iau în calcul un scenariu îngrijorător: că aceste operațiuni de intensitate redusă pregătesc terenul pentru o acțiune directă împotriva unui stat NATO. Nu e o alarmă aruncată în public de oricine — directorul CIA, John Ratcliffe, a mers săptămâna trecută la Moscova tocmai pentru a transmite Kremlinului că un atac asupra unui aliat al Alianței ar fi o eroare de calcul fatală.
Cancelarul german Friedrich Merz a reacționat după ce anchetatorii au descoperit a treia dronă în Germania, însoțită de materiale explozive, și a vorbit despre „amenințări foarte reale”. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a folosit același limbaj pe 20 august, după incidentul din Marea Neagră: „o campanie de amenințări în escaladare” și „război hibrid”. Amândoi au ales cu grijă cuvintele. Și asta e exact problema.
Detaliul care contează
„Suntem într-adevăr într-un război hibrid care nu mai este chiar atât de «hibrid»”, a spus Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO și actualul șef al Asociației Industriilor Europene Aerospațiale, de Securitate și Apărare. Grand a adăugat că directorii companiilor din industria apărării și-au întărit cu toții paza personală în ultimele luni, după amenințările la adresa șefului Saab și după complotul descoperit împotriva directorului Rheinmetall.
Ce înseamnă asta concret? Nu mai vorbim de atacuri cibernetice sau operațiuni de influență, genul de acțiuni la care Europa s-a obișnuit după 2014. Vorbim de planuri de ucidere a unor oameni reali, pe teritoriul unor state membre UE, puse la cale de o structură de stat. Un oficial UE de rang înalt, care a vorbit anonim, a declarat că „serviciile europene nu văd în prezent niciun risc de atac direct asupra țărilor europene”. Declarația e corectă în litera ei — dar tocmai asta îngrijorează o parte dintre analiști: că pragul de referință rămâne „atacul direct”, în timp ce tot ce se întâmplă sub acel prag e tratat ca gestionabil, aproape normal.
De ce eticheta contează mai mult decât pare
Limbajul nu e neutru în politică. Atunci când UE și NATO numesc ceva „hibrid”, transmit simultan două mesaje: că amenințarea e reală, dar că nu necesită un răspuns militar. E o formulă care permite să reacționezi fără să escaladezi. Utilă în anumite circumstanțe. Periculoasă, dacă amenințarea a evoluat deja dincolo de ce acoperă termenul. Prin insistența pe această etichetă, liderii europeni riscă să creeze în rândul cetățenilor o falsă senzație de siguranță — și Rusia, care înțelege bine această logică, are tot interesul ca Europa să rămână în această zonă de confort terminologic.
În săptămânile care vin, atenția se îndreaptă spre două lucruri: cum va răspunde NATO după avertismentele transmise de Ratcliffe la Moscova și dacă guvernele membre vor ajunge la un consens privind un răspuns coordonat la sabotajele de pe sol european, subiect pe agenda reuniunilor de securitate din toamnă. Până atunci, rămâne o întrebare fără răspuns oficial: dacă un stat planifică asasinate pe teritoriul altui stat și lansează drone cu explozibili spre infrastructura lui critică, de ce mai avem nevoie să fie și altceva pentru ca lucrurile să fie numite pe față?