„Este o zi importantă. Am așteptat acest moment ani de zile pentru a putea vota”, a declarat premierul islandez Kristrún Frostadóttir, sâmbătă, după ce și-a exprimat votul în capitala Reykjavik. Islanda a respins propunerea de reluare a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană: 52,5% au votat „Nu”, față de 47,5% pentru „Da”, la un scrutin cu prezență peste așteptări.
Rezultatul a venit după ore de suspans. Dintre primele 153.197 de voturi numărate, dintr-un total de aproximativ 270.000 de alegători eligibili, diferența dintre tabere a fost la un moment dat de doar 435 de voturi. Circumscripția Southwest ar fi trebuit să producă un avantaj de cel puțin 9.599 de voturi pentru tabăra pro-europeană ca soarta referendumului să se schimbe. Nu s-a întâmplat — Southwest a votat „Nu” cu o margine de aproximativ 1.000 de voturi, sigilând un rezultat final de 8.598 de voturi diferență la nivel național.
Pescuitul, adevărata miză a referendumului islandez
Islanda nu e un stat izolat de Europa. Face parte din piața unică europeană și din spațiul Schengen, circulând fără controale la frontiere cu statele membre. Aderarea la UE ar fi adus ceva în plus — și ceva de pierdut: intrarea în uniunea vamală și, în cele din urmă, adoptarea monedei euro. Niciuna dintre aceste perspective nu a speriat alegătorii mai tare decât alta.
Industria pescuitului și cea maritimă reprezintă aproape 40% din exporturile Islandei. Politica comună a UE în domeniu ar fi însemnat, pentru mulți dintre cei care au votat „Nu”, o cedare parțială a controlului asupra unor zone de pescuit extrem de profitabile. Referendumul nu a fost câștigat sau pierdut pe argumente despre securitate colectivă ori identitate europeană — ci pe teama că Bruxelles-ul ar putea reglementa cine și unde pescuiește în apele islandeze. Acesta e detaliul care schimbă tot.
Istoria candidaturii: suspendată din 2013, reluată forțat de geopolitică
Islanda și-a depus cererea de aderare la UE în 2009, în plin haos financiar, după prăbușirea sistemului bancar islandez. Negocierile au avansat, iar dosarul era într-un stadiu destul de avansat când, în 2013, un guvern eurosceptic a preluat puterea și a suspendat procesul. Guvernul actual, de centru-stânga, condus de Frostadóttir, promisese inițial un referendum cel târziu în 2027, dar l-a devansnat pe fondul tensiunilor geopolitice — inclusiv al declarațiilor președintelui american Donald Trump despre Groenlanda, care au repus pe masă întrebarea despre locul micilor state nordice în ordinea internațională.
Întrebarea de pe buletinul de vot era deliberat prudentă: „Ar trebui Islanda să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană?” Un vot favorabil nu ar fi reprezentat o decizie finală de aderare, ci doar o autorizare de a negocia din nou — cu un alt referendum posibil la capătul procesului. Tabăra „Nu” a jucat mai simplu și mai eficient: ce avem e bun, ce am putea pierde e concret. Pescuitul, controlul asupra resurselor proprii, independența monetară față de euro — argumente care au rezonat în special în comunitățile de coastă și în rândul celor direct legați de industria maritimă.
Ce urmează după ce Islanda a respins aderarea la UE
Guvernul Frostadóttir nu a anunțat un calendar pentru reacția sa oficială la rezultat. Premierul a indicat că va continua să conducă țara fără schimbări majore de direcție. Nu există un termen constituțional care să oblige la un nou referendum sau la abandonarea formală a candidaturii — dosarul de aderare din 2009 rămâne tehnic deschis la Bruxelles, deși suspendat. Cel mai probabil, subiectul va intra într-o perioadă lungă de hibernare politică.
Rezultatul acesta e, înainte de orice, un mesaj despre identitate economică. Islandezii nu sunt anti-europeni — sunt, în mare parte, perfect integrați în circuitele europene prin Spațiul Economic European. Au decis însă că diferența dintre a fi în preajma Europei și a fi în Europa propriu-zisă nu merită prețul pe care îl percep drept real: pierderea autonomiei asupra resurselor naturale. Întrebarea care rămâne în aer e dacă tensiunile geopolitice care l-au grăbit pe Frostadóttir să organizeze referendumul acum vor continua să crească. Dacă da, Islanda s-ar putea trezi că a votat „Nu” tocmai în momentul în care Europa devenea, din nou, o necesitate.