Untul-pământului este una dintre plantele vechi ale medicinei populare românești, folosită mai ales pentru dureri de spate, reumatism, articulații înțepenite, lovituri și senzația aceea de durere adâncă, „în os”, care se simte mai tare la frig și umezeală. În sate, oamenii o știau ca plantă de frecție. Nu se bea, nu se mănâncă, nu se pune la întâmplare pe piele. Se folosea cu grijă, din exterior, pentru că rădăcina ei este puternică și iritantă.
Denumirea botanică actuală este Dioscorea communis, cunoscută mult timp și ca Tamus communis. În limba populară i se spune untul-pământului, iar în engleză este cunoscută ca black bryony. Este o plantă agățătoare, cu frunze lucioase, în formă de inimă, și bobițe roșii, atrăgătoare, dar toxice. Partea folosită tradițional este rizomul, adică rădăcina groasă, cărnoasă, aflată în pământ.
Faima plantei vine din efectul ei local. Aplicată pe piele, în preparate externe, untul-pământului produce o încălzire puternică a zonei. Pielea se poate înroși, circulația locală se intensifică, iar durerea musculară sau articulară poate fi simțită mai slab pentru o vreme. Exact de aici vine și imaginea de „plantă care încălzește oasele”. Nu încălzește osul în sine, ci pielea și țesuturile din jur, printr-un efect iritant și rubefiant.
În medicina populară, preparatele cu untul-pământului au fost folosite pentru reumatism, dureri lombare, sciatică, genunchi dureroși, umeri înțepeniți, entorse vechi și vânătăi. Oamenii îl frecau pe locul dureros, mai ales seara, apoi acopereau zona și stăteau la căldură. Pentru dureri apărute pe vreme rece, după muncă fizică sau după stat mult în umezeală, efectul de încălzire era considerat foarte prețios.
Explicația este simplă. Unele dureri profunde se simt mai tare când mușchii sunt contractați, când articulația este rece sau când circulația locală este slabă. Un preparat care încălzește zona poate relaxa temporar musculatura, poate reduce senzația de rigiditate și poate da o ușurare de moment. Nu vindecă artroza, nu repară cartilajul, nu „pune la loc” coloana și nu tratează cauza unei dureri serioase. Dar poate ajuta ca frecție locală, acolo unde durerea este veche, surdă, fără inflamație acută puternică.
Aici trebuie făcută diferența între folosirea tradițională și tratamentul medical. Untul-pământului nu este o plantă blândă. Rădăcina conține substanțe iritante, inclusiv saponine și cristale fine de oxalat de calciu, care pot înțepa pielea microscopic. De aceea apare senzația de arsură, căldură sau furnicătură. În doze mici și în produse bine dozate, acest efect poate fi folosit local. În doze mari sau pe piele sensibilă, poate provoca roșeață severă, bășici, dermatită, usturime și arsuri chimice.
Cea mai mare greșeală este folosirea plantei intern. Untul-pământului nu se consumă. Nu se face ceai pentru băut, nu se ia tinctură pe gură, nu se mestecă rădăcina și nu se folosesc bobițele. Planta este toxică la ingestie. Bobițele roșii sunt periculoase mai ales pentru copii, tocmai pentru că arată frumos. Pot provoca iritații digestive, greață, vărsături, diaree și arsuri la nivelul gurii și gâtului.
Nici extern nu se folosește oricum. Preparatele cu untul-pământului nu se aplică pe răni, zgârieturi, eczeme, varice inflamate, piele crăpată sau zone sensibile. Nu se pun pe față, pe gât, pe mucoase sau aproape de ochi. Nu se acoperă strâns cu folie, pentru că iritația poate deveni prea puternică. Nu se folosește la copii, femei însărcinate sau persoane cu piele foarte sensibilă.
În practică, varianta mai sigură este un produs extern deja preparat, cumpărat din surse serioase, cu instrucțiuni clare. Se testează întâi pe o zonă mică de piele. Dacă apare usturime puternică, mâncărime, bășici sau roșeață care se extinde, zona se spală imediat cu apă și săpun, iar produsul nu se mai folosește. O încălzire ușoară poate fi normală. O arsură nu este „semn că lucrează”, ci semn că pielea este agresată.
Pentru durerile de spate, untul-pământului poate fi util doar când durerea pare musculară sau reumatică, fără semne grave. Dacă durerea coboară pe picior, amorțește laba piciorului, apare slăbiciune, febră, pierdere în greutate sau durere după o căzătură, frecțiile nu rezolvă problema. Acolo trebuie evaluare medicală. La fel și în cazul articulațiilor umflate, fierbinți, roșii sau dureroase brusc.
Planta rămâne interesantă tocmai prin această dublă natură. Are o tradiție lungă în frecțiile pentru dureri profunde, iar cercetările moderne au identificat în rizom compuși cu potențial antiinflamator și analgezic. Dar potențialul nu înseamnă tratament sigur pentru oricine. Între leac și iritație este o linie subțire, iar untul-pământului trece repede de ea dacă este folosit fără măsură.
Pentru omul care caută o soluție naturală, regula este simplă: untul-pământului se folosește doar extern, cu prudență, pe piele sănătoasă, în cantitate mică și pentru timp scurt. Nu se înghite, nu se aplică pe răni și nu se tratează cu el dureri care au semne serioase.
Este o plantă veche, puternică, cu efect de încălzire real. Dar nu este o plantă de joacă. Tocmai de aceea bătrânii o respectau: știau că poate ajuta, dar știau și că poate arde.
