Vinul medicinal cu busuioc și cuișoare este unul dintre acele leacuri vechi păstrate mai ales în gospodăriile unde plantele aromatice nu erau folosite doar la mâncare. Busuiocul se punea în ceaiuri, în frecții, în băi calde și în vinuri aromatizate. Cuișoarele, aduse din comerț, erau păstrate pentru iarnă, pentru dureri de dinți, respirație urât mirositoare, stomac leneș și răceli ușoare.
Rețeta nu este un medicament în sens modern. Nu înlocuiește tratamentul, nu vindecă infecții și nu trebuie prezentată ca soluție pentru boli grave. Este, mai corect spus, un preparat tradițional cu efect tonic, digestiv și aromat, folosit în cantități mici, după masă, mai ales în perioadele reci.
Busuiocul, cunoscut botanic ca Ocimum basilicum, conține uleiuri volatile, între care linalol, eugenol și alți compuși aromatici. Tocmai acești compuși îi dau mirosul puternic și explică folosirea lui tradițională pentru digestie, crampe ușoare, respirație grea și stare de agitație. În fitoterapia populară, busuiocul era considerat plantă caldă, bună pentru stomac și pentru zilele în care corpul pare lipsit de vlagă.
Cuișoarele, mugurii uscați ai plantei Syzygium aromaticum, sunt și mai intense. Mirosul lor puternic vine în mare parte de la eugenol, o substanță cercetată pentru efectele antimicrobiene, antioxidante și ușor anestezice. De aceea cuișoarele au fost folosite de multă vreme pentru gură, dinți, respirație, digestie și senzația de frig interior.
Vinul roșu aduce partea extractivă a rețetei. Alcoolul scoate din plante o parte din compușii aromatici, iar vinul conține polifenoli, inclusiv resveratrol. Asta nu înseamnă că vinul trebuie băut „pentru sănătate”. Alcoolul rămâne alcool, iar consumul lui are riscuri. În această rețetă, vinul este folosit ca bază tradițională de macerare și aromatizare, nu ca scuză pentru consum regulat.
Preparatul se face simplu, cu ingrediente puține. Ai nevoie de un litru de vin roșu sec, de calitate, 15 grame de busuioc uscat sau o mână bună de frunze proaspete, o linguriță de cuișoare întregi și, opțional, o lingură de miere. Mierea nu este obligatorie. Se pune doar dacă vinul este prea aspru sau dacă preparatul este folosit mai mult ca băutură de sezon, nu ca macerat amar-aromat.
Vinul se pune într-un vas de inox, ceramică sau sticlă termorezistentă. Se adaugă busuiocul și cuișoarele. Se încălzește ușor, la foc mic, fără fierbere. Este important să nu dea în clocot. Dacă fierbe, alcoolul se evaporă parțial, aroma se schimbă, iar gustul devine mai aspru. După 10–15 minute de încălzire blândă, vasul se acoperă și se lasă la infuzat până se răcește.
După răcire, lichidul se strecoară prin sită fină sau tifon curat. Se pune într-o sticlă închisă la culoare și se păstrează la frigider. Preparatul se consumă în cel mult 7–10 zile. Nu se ține luni întregi, pentru că nu este o tinctură tare și nu are stabilitatea unui produs farmaceutic.
În tradiția populară, se iau 25–50 ml pe zi, după masă, timp de câteva zile. Cantitatea este mică. Nu se bea ca vin obișnuit. Are gust intens, cald, ușor înțepător, cu aromă de busuioc și cuișoare. Poate fi potrivit după o masă grea, în zile reci sau în perioade de oboseală, când omul caută un preparat cald, aromat, care să pună digestia în mișcare.
Pentru digestie, combinația are logică. Busuiocul este folosit tradițional ca plantă antispastică și carminativă, adică ajută la reducerea crampelor și a gazelor. Cuișoarele au gust iute-aromat și stimulează secrețiile digestive. Împreună, pot da senzația de stomac mai ușor după mese grele. Nu tratează ulcerul, gastrita severă sau refluxul. La unele persoane, dimpotrivă, alcoolul și condimentele pot irita stomacul.
Pentru sezonul rece, rețeta este apreciată mai ales pentru aromă și pentru senzația de încălzire. Busuiocul și cuișoarele conțin compuși cercetați pentru activitate antimicrobiană în laborator, dar asta nu înseamnă că un pahar mic de vin aromatizat tratează viroze sau infecții bacteriene. Diferența este importantă. Una este să observi efectul unui extract în studii, alta este să spui că un preparat de casă vindecă o boală.
Pentru starea de neliniște ușoară, busuiocul are o reputație veche de plantă calmantă. Mirosul lui este plăcut, iar băutura cald-aromată poate da o senzație de relaxare. Totuși, nu trebuie confundată relaxarea dată de alcool cu un tratament pentru anxietate. Cine are atacuri de panică, insomnie severă sau tratament psihiatric nu ar trebui să folosească alcoolul pe post de remediu.
Cuișoarele cer prudență. Eugenolul, compusul lor principal, poate influența coagularea sângelui și poate irita mucoasele în cantități mari. Persoanele care iau anticoagulante, antiagregante, aspirină în mod regulat sau medicamente pentru inimă ar trebui să evite astfel de preparate fără acord medical. La fel, cei care urmează să facă intervenții chirurgicale sau au tulburări de sângerare.
Preparatul nu se recomandă copiilor, femeilor însărcinate, femeilor care alăptează, persoanelor cu boli hepatice, pancreatită, dependență de alcool, ulcer activ, reflux sever sau tratamente incompatibile cu alcoolul. Nici șoferii nu ar trebui să îl consume înainte de a conduce, chiar dacă doza pare mică.
O variantă fără alcool se poate face ca infuzie simplă: o cană de apă fierbinte, câteva frunze de busuioc și două-trei cuișoare, lăsate acoperite 7–10 minute. Gustul nu este identic, iar extracția compușilor este diferită, dar pentru multe persoane este o alegere mai potrivită, mai ales când există contraindicații la alcool.
Vinul medicinal cu busuioc și cuișoare rămâne o rețetă interesantă din farmacia gospodăriei vechi. Are parfum, are tradiție și poate fi plăcut în cantități mici, după masă. Dar trebuie păstrată măsura. Plantele aromatice sunt utile tocmai când sunt folosite cu cap. Iar alcoolul, oricât de „medicinal” ar suna rețeta, nu devine inofensiv doar pentru că stă lângă busuioc și cuișoare.
