Ucraina a făcut o mișcare calculată. Urmând semnalul preşedintelui american Donald Trump privind un armistițiu energetic, Kievul a ordonat armatei sale să nu mai lovească rafinăriile rusești. Două zile de reținere militară, o încercare de a demonstra bunăvoință.
Scandalul a izbucnit pe 11 octombrie, când Trump a anunțat brusc un armistițiu energetic între Rusia și Ucraina, fără să consulte pe nimeni din Kyiv. Nimeni nu știe cum a încheiat acordul – probabil telefonul și promisiuni vagi. Ceea ce e cert e că Zelenski, dorind să nu apară ca pe cel care sabotează o încercare de pace, a acceptat jocul. Armata ucraineană a înclinat din cap și a oprit campaniile asupra rafinăriilor rusești și a infrastructurii energetice.
Timp de 48 de ore, Ucraina s-a abținut. Era o mișcare riscantă: renunța efectiv la unul dintre putinele instrumente de presiune asupra unei economii rusești care hrănește războiul. Dar era și un test – o sondă pentru a vedea dacă Putin e serios în privința dezescaladării, sau dacă toată povestea armistițiului e doar o fintă diplomatică.
Putin ignoră semnalul și atacă din nou
Răspunsul Moscovei a fost răcitor, clar și definitiv. Rusia nu a făcut nimic. Nu s-a reținut. Nu a arătat nicio bunăvoință în schimb. În schimb, a lovit. Opt atacuri consecutive asupra infrastructurii energetice ucrainene – șase doar în ziua pe care Zelenski anunțase reținerea. Rusia a vizat stații de alimentare cu gaz, rețele electrice și instalații critice din cinci regiuni diferite. Orașul Izium a rămas fără curent. Vestul Ucrainei, rețele feroviare distruse. În Kharkiv, un bloc locativ a fost risipit – patru oameni uciși, patruzeci și unu răniți. Și la Kyiv, cinci rachete balistice, pe care Kievul nici nu l-a avertizat în avans.
Mesajul era neechivoc: Moscova nu recunoaște armistițiul, nu acceptă echilibrul și nu negociază din poziție de slăbiciune. Doar că nu și-a exprimat refuzul prin cuvinte – l-a exprimat prin foc și sânge, în stilul care i-a devenit obișnuit acestor trei ani de război.
Zelenski a izbucnit. Postarea sa pe rețelele de socializare nu a mai ascuns frustrarea unui om care s-a pus în poziție de compromis și s-a trezit cu zgarieturile și-n față. „Ucraina nu a efectuat atacuri asupra rafinăriilor de petrol rusești în cele două zile de când președintele american a anunțat armistițiul. Dar Rusia nu a ținut cont de acest lucru.”
Declarația conține mai multă amarăciune decât diplomație. E un strigăt al unui om care tocmai a învățat că armistițiile se anunță, nu se pactizează.
Ce înseamnă eșecul acestui armistițiu pentru negocieri
Rușinea acestei situații nu-i a Ucraineei. E despre ceea ce dezvăluie privind natura conflictului și locul pe care ambele țări îl ocupă în calculele internaționale. Trump a anunțat un armistițiu fără să cunoască pe cine să convingă. Și-a exprimat intenția, nu și-a negociat implementarea. Din partea rusă, ignoranța răspunsului nu e deloc aleatoare – e o declarație că Moscow nu crede în noua administrație americană, sau nu-i teme sancțiunile, sau pur și simplu calculează că orice armistițiu ar fi dezavantajos pentru planurile ei militare.
Pentru Ucraina, situația e și mai dură. S-a abținut din credință într-un proces de pace condus de o administrație ale cărei intenții sunt ușor de citit, dar ale cărei capacități de implementare sunt incerte. Și s-a ales cu răni suplimentare pentru gestura asta.
Ce se întâmplă acum? Conform aprecierilor din analitica occidentală, Ucraina va reveni la atacuri asupra rafinăriilor rusești. Și probabil va face asta pe ascuns, fără să mai anunțe. Armistițiul Trump, dacă a existat vreodată cu adevărat, e mort. Omorât de Moscova cu propria-i indiferență.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat luni că Ucraina nici măcar nu merită o pauză. Nu e un comentariu random – e poziția oficială rusă asupra negocierilor. Și e o semnal că orice dialog despre armistițiu sau tregua energetică e, din punctul de vedere al Kremlinului, o pierdere de timp. Putin are o țintă militară clară, și nici o promisiune a unui președinte american, chiar dacă amiabil, nu va devia armata rusă de la ea.
Ceea ce Zelenski a vrut să demonstreze – că Ucraina e partenerul rezonabil al negocierilor, că-și poate controla arma și că merită sprijinul occidental – s-a prăbușit în două zile. Asta nu-l invinovățește pe Zelenski. Demonstrează doar o realitate crudă: armistițiile nu se negociază prin gesturi. Se negociază prin putere și prin credință în faptul că cealaltă parte are ceva de pierdut dacă nu acceptă.
Rusia nu crede că are ceva de pierdut. Asta-i totul.