Viță de vie ca la profesioniști! Metoda garantată pentru altoire reușită și butași viguroși

Materialul săditor viticol se obţine în unităţi de producţie specializate, denumite pepiniere.

Pepiniera, ca unitate complexă, cuprinde sectoare dependente între ele. Acestea sunt: plantaţiile furnizoare de butaşi portaltoi şi altoi, şcoala de viţe sau solarii şi teren pentru asolament. La acestea se adaugă: construcţiile specifice (complexul de altoire şi forţare, solariile), amenajările aferente (complex administrativ, remize, instalaţii, magazii) şi sistema de maşini specifică.

                Plantaţiile de viţe neroditoare pentru portaltoi. Viţele Vitis vinifera sunt sensibile la filoxeră. Cultivarea lor pe terenurile filoxerate nu este posibilă fără a fi apărate împotriva acestei insecte. Până în prezent cel mai eficient mod de apărare este altoirea pe portaltoi rezistenţi la filoxeră. De aceea, pentru producerea viţelor altoite sunt necesari butaşii proveniţi din coardele viţelor rezistente la filoxeră, dar neroditoare, numite viţe portaltoi. Pentru obţinerea coardelor din care se obţin butaşii portaltoi este necesară, în primul rând, înfiinţarea plantaţiilor de viţe ce constă în : alegerea arealelor, organizarea, amenajarea şi pregătirea terenului, plantarea viţei de vie şi întreţinerea ei până la intrarea în producţie.

Recunoaşterea plantaţiilor portaltoi în vederea recoltării materialului  de  altoit. La aceste plantaţii se efectuează, în momentele care determină calitatea materialului de altoit, controale (2 – 3). În principal se urmăreşte executarea lucrărilor prevăzute în tehnologie (lucrările solului, plivit, 8 – 12 lăstari / butuc, copilit, legatul lăstarilor, cârnit, protecţia fitosanitară, identificarea, marcarea şi eliminarea impurităţilor ş.a.).

Pentru eliberarea certificatelor de valoare biologică  –butaşi autentici – se vor îndeplini condiţiile: autenticitate 100 %, lipsa atacului de cancer bacterian  (Agrobacterium tumefaciens), de putregai alb al rădăcinilor (Rosselinia necatrix) şi îndeplinirea cerinţelor tehnice ale standardelor în vigoare.

La eliberarea certificatelor de valoare biologică pentru butaşi selecţionaţi se vor asigura condiţiile de recoltare din plantaţii înfiinţate cu butaşi portaltoi autentici dacă s-au aplicat lucrările de selecţie timp de trei ani.

Recoltarea şi fasonarea coardelor portaltoi. Se face toamna,când conţinutul de substanţe de rezervă din coarde este maxim, înaintea începerii procesului de migrare a substanţelor din tulpină spre rădăcină. Momentul se stabileşte în funcţie de primele geruri mai puternice (-8, -10⁰ C) cu durata de minim 2 zile, aproximativ la 2 săptămâni după căderea frunzelor. Lucrarea constă în tăierea coardelor deasupra nodului al doilea de la bază, la cca 10 cm de la punctul de inserţie şi a legăturilor (de la bază spre vârf). Tragerea coardelor de pe mijlocul de susţinere se realizează atent pentru ca acesta să nu fie deteriorat.

Coardele recoltate se strâng şi se scot la locul de fasonare, unde li se îndepărtează copilii şi cârceii (la 1,5 cm de la bază) şi vârfurile necoapte. Organizarea lucrării se face în aşa fel încât de la tăiere şi până la fasonare şi segmentare butaşii să nu fie afectaţi de uscăciune, îngheţ şi vânt.

După fasonare se execută segmentarea coardelor în butaşi. Butaşul de viţă portaltoi trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie drept minimum două noduri, lungimea minimă 40 cm (inclusiv 2 cm sub nodul bazal), diametrul mare la vârf între 7 – 12 cm, lemn sănătos şi bine maturat, în secţiune transversală, să fie de culoare vie şi fără pete cafenii. Segmentarea coardelor se face în porţiuni însumate de trei,doi sau un butaş. Recomandabil este ca proporţia butaşilor de trei lungimi să fie de 70 – 80 %. Butaşii fasonaţi la aceeaşi lungime se leagă în pachete de 100 bucăţi, cu baza în aceeaşi parte şi se etichetează, evidenţiindu-se: soiul, categoria biologică, unitatea producătoare şi actul legislativ în vigoare. Producţia medie de butaşi portaltoi este cuprinsă, în general,  între 80 – 140.000 butaşi / ha (Grecu, V. şi colab., 1987).

Păstrarea butaşilor portaltoi. Butaşii portaltoi, recoltaţi la momentul optim de maturare, trebuiesc păstraţi până la executarea operaţiunii de altoire. Pentru a nu se produce un consum exagerat al substanţelor de rezervă este necesar ca între recoltare şi altoire să se asigure condiţii de păstrare favorabile menţinerii substanţelor de rezervă şi viabilitătii celulelor. Aceste condiţii sunt determinate de temperatură  (cuprinsă între +1 şi +4⁰ C) şi umiditatea relativă a aerului (în jur de 85 %).

Tratamente anticriptogamice. Înainte de introducere la păstrare se efectuează tratamente împotriva unor agenţi  patogeni ca: Botrytis, Alternaria Fusarium, Phomopsis. Acestea constau în tratarea butaşilor portaltoi într-o soluţie de Chinosol W (0,5%) sau de Cryptonol lichid (2,5 %) timp de 2 – 10 ore, în funcţie de temperatura apei.  La temperatura apei de 15⁰C butaşii se ţin la îmbăiere 2 ore, la 10⁰C, 3 ore; la 5⁰C, 5 ore la 3⁰C, 8 ore şi la 1⁰C, 10 ore.

Ambalarea butaşilor în vederea păstrării. După efectuarea tratamentului anticriptogamic şi zvântarea butaşilor, aceştia se introduc în saci de polietilenă. Într-un sac se introduc 3 pachete de butaşi portaltoi. Temperatura butaşilor şi a mediului înconjurător în momentul introducerii  în saci este necesar să fie sub 10-12 ⁰C.

Păstrarea propriu-zisă. Pentru păstrare se pot folosi : camerele frigorifice şi silozurile de nisip (la suprafaţa solului), sub cerul liber sau în bordeie.

Obţinerea coardelor altoi constituie veriga principală în obţinerea materialului săditor viticol cu valoare biologică. Coardele altoi se produc în diferite tipuri de plantaţii: plantaţii mamă – specializate în principal pentru producerea de coarde altoi; plantaţii de producţie – autorizate pentru producţii de coarde altoi în secundar şi în principal producţie de struguri şi plantaţii de tip butaşieră pentru producerea coardelor altoi în sistem intensiv.

Producerea coardelor altoi în plantaţii mamă – specializate. Plantaţia mamă – specializată (butaşieră cu caracter mixt) produce în principal coarde altoi şi, prin aceasta, se asigură menţinerea unui nivel ridicat al valorii biologice. De aceea, la înfiinţare se utilizează material săditor viticol cu valoare biologică ridicată, din soiuri noi, clone şi unele soiuri valoroase, recomandate.

Producerea coardelor altoi în plantaţii de producţie autorizate . Plantaţia de producţie autorizată are caracter mixt şi produce în secundar coarde altoi şi, în principal, producţie de struguri. Aceste plantaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: puritate biologică (cel puţin 90 % butuci din soiul prevăzut la înmulţire), o stare generală şi fitosanitară bună.

Particularităţi specifice de exploatare. În acest tip de plantaţii producătoare de coarde altoi şi struguri se execută lucrări speciale pentru realizarea acestor deziderate. Acestea sunt reprezentate prin: fertilizare şi tratamente fitosanitare suplimentare, execuţia operaţiunilor “în verde” (plivit, copilit, cârnit) şi aplicarea lucrărilor de selecţie.

Producerea coardelor altoi în plantaţii de tip butaşieră. Plantaţia de tip marcotieră (butaşieră) pentru producerea coardelor altoi în sistem intensiv se înfiinţează pentru producerea soiurilor rare şi valoroase pe nisipuri. Ele se pot înfiinţa şi pe terenuri uşoare, cu utilizarea viţelor altoite (Martin, T. şi colab., 1976). Acest tip de plantaţie se caracterizează prin desime mare de butuci la hectar (18.000 – 38.000). De la aceste plantaţii se pot recolta 100.000 – 200.000 coarde altoi / ha.

Recoltarea coardelor altoi se efectuează toamna, după căderea frunzelor, înaintea începerii circulaţiei inverse a hidraţilor de carbon. La momentul biologic optim se recoltează coardele altoi. Ele trebuie să indeplinească condiţiile cerute de standardele în vigoare: autenticitatea impusă, grosimea măsurată pe diametrul mare să fie de 8 – 12 mm , să aibă 8 muguri viabili, normal dezvoltaţi. Sunt eliminate de la înmulţire coardele afectate de grindină, boli criptogamice, răniri mecanice, torsionări ale ţesuturilor ş.a.

Producerea butaşilor altoi în seră prin multiplicare rapidă. Tehnica respectivă (practicată în Franţa, Boidron şi Anran, 1994) se caracterizează prin: producerea unor mari cantităţi de butaşi (120-150 muguri/ plantă) chiar din primul an (la cultura în câmp se realizează cu greu înainte de 3-4 ani); stare fitosanitară foarte bună şi calitate ridicată a materialului (diametru şi nivel substanţă de rezervă ).

Potenţialul productiv în aceste condiţii este mai ridicat la producerea butaşilor altoi cu valoare biologică superioară comparativ cu a celor portaltoi.

Pentru practicarea acestei tehnici sunt necesare: seră, echipamente şi materiale.

Se folosesc toate tipurile de seră care asigură:

•  o creştere maximă a plantelor în înălţime , pentru a se obţine o producţie cât mai mare de butaşi;
•    aerare şi  ventilaţie suficiente, în orele de insolaţie care pot determina creşteri excesive de temperatură.

Substraturile pentru plantare sunt: puzolanul (material de origine vulcanică, foarte poros) care asigură o bună repartiţie a apei şi a aerului (minim 50 % aer), şi o bună circulaţie a soluţiilor şi vata minerală (porţiuni paralelipipedice 100 x 20 x 7 cm), dar la folosirea ei există riscul menţinerii conţinutului de apă.

Fasonarea, păstrarea şi expedierea coardelor altoi

Fasonarea se realizează prin secţionarea coardelor la cel puţin 4 cm sub mugurele bazal şi la 4 cm deasupra ultimului mugure.

După fasonare coardele se leagă în pachete de 100 bucăţi, se etichetează şi se stratifică provizoriu (sub folie de polietilenă).

Păstrarea. Înainte de introducerea la păstrare coardele altoi sunt supuse tratamentelor anticriptogamice (asemănător coardelor portaltoi). Coardele altoi se păstrează în: camere frigorifice, silozuri de nisip sub cerul liber şi bordeie sau încăperi.

Expedierea se efectuează în zilele cu temperaturi pozitive şi se asigură condiţiile de prevenire a deshidratării.

 Materialul biologic (expediat) este însoţit de actele privind garantarea calităţii şi gestionarea acestora.

Şcoala de viţe constituie locul unde se produc viţe altoite şi viţe pe rădăcini proprii (nobile şi portaltoi). Terenul ales pentru acest sector pepinieristic este necesar să fie plan, amplasat lângă o sursă de apă, neinundabil, neinfestat cu dăunători şi fertil. Condiţii climatice favorabile sunt asigurate în arealele cu temperaturi medii în luna mai şi iunie de minimum 18⁰ C, şi în lunile iulie, august de 22⁰ C.

Organizarea terenului pentru şcoala de viţe se face prin împărţirea terenului în sole repartizate pentru culturile din succesiunea asolamentului şi şcolii de viţe. Între sole se lasă drumuri (4-5 m lăţime), canale principale de distribuţie a apei şi perdele de protecţie.

Obţinerea viţelor  altoite se poate realiza în două sisteme tehnologice: clasic şi modern

Tehnologia producerii viţelor altoite în sistem clasic 

Aceasta cuprinde următoarele secvenţe tehnologice: alegerea biopartenerilor, altoirea, forţarea, înrădăcinarea şi dirijarea creşterii şi maturării lăstarilor .  

Alegerea biopartenerilor. Diferenţele (% viţe STAS) dintre combinaţiile de altoire sunt determinate de caracteristicile ereditare ale soiurilor. De aceea, nefiind estompate diferenţele dintre soiuri este necesară stabilirea combinaţiilor altoi – portaltoi care asigură procente ridicate de viţe STAS

Pregătirea butaşilor portaltoi constă în: scoaterea de la păstrare, verificarea caracteristicilor de calitate, fasonarea, umectarea şi calibrarea.

După fasonare, butaşii se lotizează pe categorii de diametre. Sortarea se face prin mă

Pregătirea altoilor cuprinde următoarele lucrări: scoterea coardelor altoi de la păstrare, verificarea caracteristicilor de calitate, fasonarea şi umectarea.

Altoirea cu butaşi în stare erbacee (în verde) se foloseşte mai rar, şi numai în anumite zone viticole, reprezentând un mijloc eficace de refacere a desimii iniţiale a plantaţiilor viticole. Ea se execută după trecerea lăstarului din faza de structură primară, la cea secundară. Concreşterea, la altoirea în verde, se realizează pe seama formaţiunilor histologice, apărute ulterior altoirii prin intermediul cambiului.

Altoirea “în verde” se poate realiza şi cu butaşi erbacei care se obţin în mediu controlat. Metoda are următoarele avantaje: multiplicare rapidă a materialului biologic valoros, înrădăcinare puternică, concreştere reuşită între parteneri şi obţinerea de material săditor liber de viroze. Procedeul constă în prelevarea de butaşi erbacei portaltoi şi altoi (la fiecare 6-7 săptămâni); altoirea lor se execută după metoda în copulaţie iar dirijarea concreşterii şi înrădăcinării se efectuează în mediul controlat (Jenny, M., 1991).

Altoirea în verde cu minibutaşi butaşi de la plantele mamă cultivate în seră constă în:

• creşterea în seră a plantelor mamă de altoi şi portaltoi până când se obţin butaşi cu aptitudini fiziologice şi fizice (lungime şi diametru) optime altoirii;
• prelevarea de la plantele mamă a butaşilor portaltoi şi altoi şi altoirea. Acestea se execută cu maşina GCEV (grefent vert) randamentul fiind de 30-50 % în condiţiile călduroase ale anului şi de 90 % în cele răcoroase;
• intoducerea butaşilor altoiţi pe un substrat de dezvoltare într-o incintă cu umiditate saturată şi temperatura de 20 ⁰C;
•  suprimarea mugurilor portaltoi şi asigurarea condiţiilor de creştere până la stadiul care să permită plantarea la loc definitiv.

Producerea viţelor altoite în verde prin apropiere laterală. Metoda constă în obţinerea de lăstari altoi şi portaltoi proveniţi din butaşi de un mugure plantaţi în ghivece cu amestec nutritiv în spaţiu protejat. La momentul biologic optim altoirii în verde ghivecele cu lăstari altoi şi portaltoi se apropie. Metoda de altoire folosită este în copulaţie simplă. Ea constă în: execuţia unor pene la lăstarii biopartenerilor, îmbinarea şi legarea cu un material biodegradabil a acestora. După realizarea unei minime concreşteri lăstarul altoi se detaşează de propriul sistem radicular, iar lăstarul portaltoiului se îndepărtează. Lăstarul altoi se dezvoltă pe sistemul radicular al portaltoiului. Dirijarea creşterii şi maturării lăstarului altoi se efectuează în condiţii de spaţiu controlat. Viţele obţinute se vor planta la loc definitiv.

Altoirea cu butaşi lemnificaţi (în uscat ) la masă. Altoirea ²în uscat este cel mai mult folosită. Ea se poate executa manual sau prin utilizarea maşinilor de altoit.

Momentul declanşării altoitului se stabileşte în funcţie de epoca optimă de plantare a viţelor în şcoală şi de posibilităţile de realizare a programului de altoiri. Calendaristic, lucrarea începe în prima jumătate a lunii martie şi se încheie în prima decadă a lunii aprilie. La altoirea manuală se foloseşte metoda de altoire în copulaţie perfecţionată (cu limb sau pană). Tehnica altoirii propriu-zise constă în execuţia unei secţiuni transversal-oblice, la capătul superior al butaşului portaltoi, pregătit pentru altoire, pe diametrul mugure-cârcel.Secţiunea realizată trebuie să aibă lungimea de 1,5 ori mai mare decâît diametrul secţiunii transversale. Pana de îmbinare se execută printr-o tăietură interioară, care porneşte de deasupra măduvei, este la început longitudinală, iar apoi are un traseu aproape paralel cu al secţiunii transversal-oblice .

 La butaşul altoi pregătit pentru altoire se execută o secţiune transversal – oblică pe diametrul mugure-cârcel începând de la baza mugurelui şi cât mai aproape de el. Secţiunea trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii şi să fie asemănătoare cu a portaltoiului. Apoi se execută şi la altoi pana de îmbinare în mod asemănător. Operaţiunea se finalizează prin îmbinarea altoiului cu portaltoiul.

 Altoirea mecanizată cu butaşi lemnificaţi (în uscat).  La altoirea în forma literei omega  sau ²vârf de lance”  se folosesc maşinile LPM-1 (Bulgaria), MA-1 şi MA-2 (România) şi dispozitivele DPA-1, DPA-2 şi DPA-3 (România).

Rezultate bune se obţin dacă butaşii au diametrul de 9 – 12 mm. Pentru productivitate ridicată este bine să fie sortaţi butaşii cu ajutorul stativului de calibrare .

Altoirea mecanizată, faţă de cea manuală, prezintă unele avantaje ca: productivitate ridicată şi posibilitatea folosirii de lucrători necalificaţi, după o prealabilă instruire de 2-3 zile (Grecu, 1988), dar nu aduce nici ea condiţii mai bune pentru realizarea procesului de concreştere la altoire. Performanţele calitative înregistrate la altoirea mecanizată sunt apropiate de cele ale altoirii manuale.

Recepţia. După execuţia altoirilor se verifică butaşii altoiţi (cantitativ şi calitativ), pentru a se depista cei incorect altoiţi.

Folosirea biostimulatorilor de calusare şi înrădăcinare. În procesul de formare al calusului şi rădăcinilor, un rol important îl au giberelinele, care intervin în diviziunea celulară, auxinele, care favorizează creşterea şi dezvoltarea (Mirică şi colab., 1982) şi citochininele, care sunt capabile să inducă, în celulele ce nu aparţin meristemelor sau zonelor generatoare, potenţial de diviziune (Oprean,M., Olteanu,I. 1983).

La noi în ţară , rezultate bune s-au obţinut prin înmuierea, înainte de parafinarea butaşilor altoiţi cu stimulatorul de calusare “Calovit” (produs de I.C.C. Cluj-Napoca). Utilizarea lui a determinat ca procentul de viţe de calitatea I-a să crească  cu 4,6 (Grecu şi colab., 1988).

Aplicarea bioregulatorilor şi a parafinării.Cercetări de dată mai recentă, cu largă accepţiune pentru practica viticolă au demonstrat că şi folosirea substanţelor bioactive de tip ” Calovit ” în producerea materialului săditor viticol poate contribui la realizarea în condiţii cât mai bune a concreşterii la altoire, la sporirea randamentului de viţe altoite, la îmbunătăţirea calităţii acestora şi ridicarea indicilor de economicitate.  

Parafinarea are scopul de a proteja punctul de altoire faţă de condiţiile neprielnice de mediu. Pentru parafinare se foloseşte un amestec constituit din: parafină comercială  cca 94 % + bitum (smoală) 3 % + colofoniu industrial 3 % şi adaus de produs antibotritic (de exemplu Benlate în proporţie de 0,15 %). Tehnica de parafinare constă în introducerea (o singură imersie, de ordinul fracţiunilor de secundă) butaşilor altoiţi pe lungimea de 12-16 cm,(măsurată de la vârf spre bază) în amestecul respectiv, când acesta are temperatura de 70±2⁰C. Lucrarea este obligatorie în cazul stratificării parţiale pentru forţare.

Stratificarea se face pentru a asigura un mediu favorabil procesului de creştere, şi constă în introducerea butaşilor în întregime, sau parţial, în substrat.  

Lăzile de stratificare şi forţare tradiţionale sunt confecţionate din lemn). În prezent, acestea se realizează din material plastic şi au o capacitate de 450 – 500 butaşi , sau cutii cu schelet metalic şi pereţi din plăci de polietilenă de tip fagure şi au o capacitate de 700 – 750 butaşi. Mediul de stratificare poate fi turbă (pH apropiat de 7), nisip, apă sau soluţie nutritivă.Stratificarea parţială se practică în cazul în care butaşii au fost parafinaţi. Acest mod de stratificare asigură următoarele avantaje: neetiolarea lăstarilor, absenţa rădăcinilor date din altoi, formarea la punctul de altoire de calus circular cu densitate ridicată şi eliminarea condiţiilor de apariţie a atacului de mucegaiuri.

Ca mediu de stratificare se poate utiliza şi turba. Aceasta nu favorizează dezvoltarea mucegaiurilor, menţine umiditatea şi temperatura constantă. Pentru parcurgerea forţării se pot folosi şi alte procedee: introducerea bazei butaşilor în apă (Constantinescu, 1974), electrostratificarea, bacuri cu soluţie nutritivă.

Forţarea  are ca scop optimizarea factorilor favorabili procesului de concreştere la altoire şi se realizează în spaţii special construite, în cadrul complexului de altoit şi forţat .

 În perioada de forţare temperatura se dirijează în următorul mod: în primele 4 -6 zile temperatura se menţine la 28-30 ⁰C (înregistrarea se face în aer, la mijlocul locului de forţare şi la înălţime medie). Şocul acesta de temperatură determină intrarea rapidă în activitate a ţesuturilor meristematice.

Până la apariţia lăstarilor, temperatura se dirijează la 22-20⁰ C, apoi aceasta se menţine la 18-20⁰ C în timpul zilei şi 14-16⁰ C în timpul nopţii . Durata totală a forţării se încadrează între 18-21 zile.  În aer umiditatea relativă se impune să fie, în primele 9-10 zile,de cca 85 – 90 % şi, apoi, de 70-80%, deoarece există pericolul atacului de mucegai.

 În localul de forţare, este necesar ca, începând cu ziua a cincea, lumina să fie suficientă, chiar completată cu lumină artificială, prin instalarea unor lămpi de neon de 400 waţi, iluminarea făcându-se timp de 12 – 16 ore pe zi. Celelalte lucrări din timpul forţării sunt: aerisirea localului, afânarea rumeguşului, aplicarea de tratamente anticriptogamice, verificarea procesului de calusare şi modificarea locului lăzilor pe verticală . La altoitul de iarnă (ultima jumătate a lunii ianuarie), lăzile cu butaşi altoiţi (pregătite asemănător), se acoperă cu folie de polietilenă, se introduc în spaţii cu temperatura de 1-2⁰C şi la 80 – 90 % umiditate relativă a aerului,  până în luna martie, când se declanşează forţarea, pentru desăvârşirea calusării şi călirii până la plantare. Declanşarea forţatului se face în funcţie de durata şi mărimea spaţiului de fortificare existent. Dirijarea factorilor din perioada de forţare se face la nivelul parametrilor din fig 6.21. Forţarea se consideră încheiată când lăstarul are 3 – 4 cm, calusul la punctul de altoire este puţin reliefat, iar cel de la baza butaşilor este inelar.

Călirea se realizează pentru aclimatizarea viţelor la condiţiile de mediu corespunzătoare locului de plantare. Temperatura, în această perioadă, se menţine la cca 8-10⁰ C, în cazul viţelor plantate în şcoala de  viţe, sau la 12-13⁰C, în cazul  celor plantate în solarii.

Clasarea viţelor, după forţare şi călire, constă în alegerea viţelor bune de plantat, care prezintă lăstari de 10 cm lungime, calus circular la punctul de altoire şi la baza butaşului.

Fasonarea constă în dimensionarea lăstarilor la 3-5 cm., scurtarea rădăcinilor la 1 cm şi reparafinarea viţelor în cazul plantării fără biloane.

 Reparafinarea viţelor. Această lucrare se execută în cazul plantării în teren nebilonat. Ea se poate executa atât la butaşii altoiţi care au fost parafinaţi înainte de păstrare, cât şi la cei neparafinaţi.