Un nou proiect de lege depus la Senat vrea să facă uniforma școlară obligatorie din septembrie 2026. Spre deosebire de inițiativele anterioare, statul ar trebui să suporte costul pentru elevii din familii cu venituri reduse.
România are o relație lungă și complicată cu uniforma școlară. După 1989, obligativitatea a fost eliminată, iar de atunci subiectul a revenit periodic în dezbatere publică — de obicei înainte de alegeri sau în sesiuni parlamentare agitate, fără să ducă vreodată la ceva concret. Cel puțin patru-cinci inițiative legislative au apărut în ultimii 15 ani, toate abandonate sau respinse înainte de votul final. Ceea ce face actualul proiect diferit, cel puțin la prima vedere, este că introduce și o componentă de finanțare publică, nu doar o obligație goală.
Ce propune concret proiectul depus la Senat
Proiectul propune ca uniforma să devină obligatorie în toate școlile din România începând cu anul școlar 2026-2027, adică din septembrie 2026. Modelul urmează o logică simplă: uniforme standard, stabilite de fiecare unitate de învățământ, purtate obligatoriu de toți elevii de la clasa pregătitoare până în clasa a XII-a.
Proiectul nu lasă costul exclusiv în sarcina părinților — una dintre criticile principale ale propunerilor anterioare. Potrivit inițiatorilor, familiile cu venituri mici ar trebui să primească uniformele gratuit, acoperite din bugetul de stat sau din cel local. Familiile cu venituri peste un prag urmează să plătească integral. Pragul exact nu a fost definit public în detaliu, urmând a fi stabilit prin normele de aplicare, dacă legea trece.
Argumentele pro și contra, dincolo de declarații
Unul dintre argumentele recurente ale susținătorilor uniformei este că aceasta reduce vizibil inegalitățile economice între elevi — copilul dintr-o familie săracă și cel dintr-una înstărită vin la școală în același echipament. E un argument cu greutate reală, confirmat de experiența unor țări care au introdus uniformele: în Regatul Unit, de exemplu, uniformele au redus presiunea socială legată de îmbrăcăminte, chiar dacă nu au eliminat inegalitățile structurale.
Scepticii au contraargumente la fel de solide. Costul pentru stat poate fi semnificativ dacă este aplicat corect — milioane de elevi înseamnă milioane de uniforme subvenționate. Există și riscul ca finanțarea să rămână pe hârtie, cum s-a întâmplat cu alte programe sociale din educație. România are deja un program de rechizite gratuite și un program „Lapte și corn” cu o istorie lungă de întreruperi și restanțe de plată față de furnizori. Un program de uniforme subvenționate poate ajunge în același tipar dacă nu vine cu o sursă de finanțare clar identificată în buget.
Ce șanse are legea și ce urmează pentru părinți
Inițiatorii au ales să depună proiectul la Senat, camera decizională pentru legislația din educație. Traseul legislativ e mai scurt față de o inițiativă pornită din Camera Deputaților, iar presiunea politică pentru vot e mai directă. Totuși, cu un an școlar ca termen-țintă și cu toate etapele parlamentare, avizele ministeriale și eventualele contestații de constituționalitate care pot apărea, calendarul rămâne strâns.
Pentru părinți, mesajul practic e să nu facă niciun plan concret deocamdată. Dacă legea trece și intră în vigoare pentru septembrie 2026, autoritățile locale și unitățile școlare vor trebui să comunice modelele și prețurile cu cel puțin câteva luni înainte — ceea ce înseamnă că decizia finală ar trebui cunoscută până cel târziu în primăvara lui 2026. Uniforma singură nu rezolvă abandonul școlar și nu umple clasele fără profesori. Dar dacă statul chiar suportă costul pentru cei care nu și-l permit, gestul contează. Votul din Senat va arăta rapid dacă această inițiativă e serioasă sau doar una în plus pe lista lungă a reformelor neterminate din educația românească.