Ţăranii noștri – eroii nevăzuți ai satului românesc
Țăranii noștri nu ies în stradă, nu agită pancarte, nu scandează lozinci. Ei trăiesc într-o tăcere demnă, ascunzând pensiile mici în batiste legate la colțuri, trăind din ce le oferă natura: un fir de ceapă, o roșie, câteva ouă. Când își dărâmă cuptoarele din curte și ajung să cumpere pâine cleioasă de la „barul” din sat, nu strigă nemulțumiți. Ei nu apar la talk-show-uri să fie întrebați dacă au ce pune pe masă sau dacă-i doare ceva. Ei există doar în statistici și evidențe, un număr într-o barieră de procente care apare o dată la patru ani, când candidații își amintesc de ei, împărțind sacoșe branduite și promisiuni goale.
Țăranii noștri apar la televizor doar când natura îi lovește, când apele le năruie casele sau când tradițiile lor sunt folosite pentru a impresiona telespectatorul urban, fascinat de cum se încondeiază ouăle de Paște sau cum se coace pasca. Sunt oamenii peste care au trecut secete, inundații și guvernanți, care abia se mai țin pe picioare. Țăranii noștri sunt țăranii nimănui.
Cu toate acestea, țara începe de la țară. Acolo, în sate, ne sunt rădăcinile. Și, precum un copac smuls din pământ după ce i-au fost tăiate rădăcinile, satul nostru riscă să fie distrus. Țăranii care își muncesc pământul pe datorie, fără să vadă profit, cei care își vând produsele în piețe pentru câțiva bănuți, sunt umiliți de afaceriști și ignorați de guvernanți. Ei continuă să muncească din respect pentru pământ, chiar dacă sunt adesea călcați în picioare.
Romania, cu peste 13 milioane de hectare de teren arabil, ar putea să ne ofere pâinea noastră cea de toate zilele. Cu toate acestea, am devenit consumatori ai altora, înghițind produse importate din toate colțurile lumii, în timp ce țăranii noștri sunt forțați să schimbe ouăle de găină pe haine ieftine sau să ardă lâna pentru că nimeni nu o mai cumpără. În supermarketuri, împingem cărucioarele în transă, uitând de El, de țăranul care se stinge încet și singur.
Măria Sa, țăranul, este scuipat în obraz de boierii moderni – politicieni și orășeni globalizați – și lăsat să moară în tăcere. Și totuși, ei rezistă. Țăranii noștri, acești eroi anonimi, merită mulțumirea noastră că încă mai există. Că încă mai luptă, tăcuți, pentru a-și păstra rădăcinile și demnitatea.
Să le mulțumim că îi mai avem!
