Fructele stricate rămase în pomi reprezintă un pericol major pentru sănătatea livezilor, având un rol esențial în răspândirea bolilor fungice, bacteriene și virale. Aceste fructe, cunoscute și sub numele de „momâi”, servesc drept sursă de infecție pentru următorul sezon vegetativ și pot afecta grav producția.
Una dintre cele mai periculoase boli asociate cu fructele alterate este monilioza, cauzată de ciupercile Monilinia spp. Aceasta provoacă putregaiul fructelor, iar sporii pot supraviețui pe fructele uscate rămase în pom, infectând noi fructe în primăvara următoare. Totodată, rapănul (Venturia inaequalis la măr și Venturia pirina la păr) poate avea o severitate mai mare dacă frunzele și fructele bolnave nu sunt eliminate. Această ciupercă iernează pe resturile vegetale, iar primăvara eliberează spori ce reinfectează pomii.
Bolile bacteriene, precum focul bacterian (Erwinia amylovora), pot persista pe fructele afectate, favorizând răspândirea rapidă în condiții favorabile. Acest patogen poate provoca pierderi semnificative la speciile sâmburoase și semințoase. De asemenea, virusurile pot fi transmise indirect prin intermediul insectelor care se hrănesc cu fructele alterate, contribuind la infectarea noilor lăstari.
Prezența fructelor stricate atrage numeroase insecte dăunătoare, cum ar fi musculița orientală a fructelor (Drosophila suzukii) și moliile fructelor (Cydia pomonella). Acestea se reproduc rapid și pot compromite calitatea recoltei ulterioare. Mai mult, rozătoarele și alte animale pot fi atrase de aceste fructe, facilitând astfel răspândirea agenților patogeni în livadă.
Pentru prevenirea acestor probleme, este esențial ca fructele stricate să fie colectate și eliminate din livadă. Aceasta se poate face fie prin distrugerea lor prin compostare controlată, fie prin ardere, dacă legislația permite. Totodată, aplicarea tratamentelor fitosanitare în perioadele cheie, combinată cu o igienizare riguroasă a pomilor și solului, contribuie semnificativ la reducerea presiunii bolilor și dăunătorilor. Un management integrat al culturii, incluzând tăierile de igienizare și utilizarea unor soiuri rezistente, poate asigura o producție sănătoasă și de calitate.
