Sfântul Matei, de la vameș la apostol și evanghelist — ce se cinstește pe 16 noiembrie

Luni, 16 noiembrie, Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei — o figură cu o semnificație practică pentru credincioșii care vor să înțeleagă ce însemna tranziția de la o profesie malpurtată la o vocație spirituală.

Înainte de a fi ales de Hristos, Matei era vameș — o meserie care în lumea iudaică a vremii era demnă de dispreț. Vamenii colectau taxe pentru stăpânii romani și erau asociați cu hoția, corupția și trădarea. Că Hristos l-a chemat tocmai pe el, dintre toți oamenii, e ceea ce a marcat profund memoria acestei sfinți în mentalitatea colectivă creștină. Numele inițial al acestui apostol era Levi, iar el era fiul lui Alfeu și provenit din Capernaum — detalii care arată cât de precis era cunoscut în tradiție, nu doar preocupat ca figură religioasă abstractă.

Evanghelia pe care Matei a scris-o e prima din Noul Testament, și plasarea ei la început nu e întâmplătoare. Sfinții Părinți au hotărât să o pună înaintea celorlalte evanghelii exact pentru că Matei făcea legătura dintre Vechiul Testament și Noul Testament — dovedia că Iisus Hristos era Mesia așteptat, cel prezis de profeții. Evanghelia sa se adresează atât evreilor cât și păgânilor, traducând mesajul într-o formă care purea convenabil pentru ambele comunități. Fragmentele din Evanghelia după Matei sunt citite în Biserica Ortodoxă timp de șaptesprezece duminici după Rusalii, dar și în zilele de post, în duminicile în care se lasă sec de carne și de brânză.

Ceea ce puțini știu e că Matei a scris Evanghelia în aramaică, iar apoi a fost tradusă în limba greacă, conforme mărturiei Eusebiului și a Sfântului Epifanie. Această Evanghelie, cunoscută și sub numele de „Evanghelia Împărăției”, pentru că Matei folositea frecvent expresia „Împărăția cerurilor”, a fost recunoscută ca autentică de mai multe sinoade importante — Sinodul din Laodiceea (360), Sinodul din Hippo (393), iar apoi Sinodul Trulan (692) și Sinodul al VII-lea Ecumenic (787). Aceasta nu e o simplă formă, ci o legimitare oficială care înțelegerea textului ca pe ceva fundamental pentru credință.

Despre moartea sa, tradiția nu e unanimă. Martirologiul roman susține că Matei a suferit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug de oameni păgâni care nu acceptau predicarea creștină. Alte texte apocrife, mai puțin oficiale, vorbesc despre martirizare în Pont. Indiferent de locul morții, Matei e evocat în Igreja ca un om care și-a dat viața pentru credința pe care a vestit-o prin scris.

Pentru credincioșii care doresc să-l cinsteascăpe această zi, se rostesc rugăciuni specifice. Una dintre ele e scurtă și directă: „Apostole Sfinte și Evanghelist Matei, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.” O altă rugăciune e mai lung și mai dezvoltată, făcând referință la transformarea sa: „Jugul vămii lepădând, la jugul dreptăței te-ai lipit și te-ai arătat negustor întru toate ales, bogăție adunând înțelepciunea cea din înălțime.” Aceste rugăciuni nu sunt o obligație formală, ci o modalitate prin care credincioșii cinstesc memoria unui om care a schimbat-o pe a lui viață complet și care a lăsat o mărturie în scris care a durat două mii de ani.

Ziua de pomenire a Sfântului Matei nu e markată de obiceiuri populare spectaculoase, ci mai curând de o liniște respectuoasă. Ea cade pe 16 noiembrie și nu coincide niciodată cu alte sărbători importante ale calendarului ortodox. Credincioșii care au o devoziune specială pentru apostol caută să citească din Evanghelia sa în această zi, fie fragmente dedicate, fie capitole întregi. Unii intenționează să-și sporească rugaciunile și postul din respect pentru martirul acestui sfânt.

Pomenirea unui apostol și evanghelist e întotdeauna o dată calmă, lipsită de veselie profană. Nu e o sărbătoare în sensul festiv al cuvântului, ci mai curând o comemorare solemnă a unui om care a fost cândva păcătos și din vamă a devenit purtător de luminoscop. Pentru cei care privesc în tradiția creștină ortodoxă, memoria lui Matei rămâne o inspirație că nicio persoană nu e prea departe de mântuire și că transformarea sinceră e posibilă.