Cenușa vegetală, obținută în urma arderii materialului ligno-celulozic, reprezintă o sursă valoroasă de nutrienți pentru sol, având o compoziție bogată în elemente esențiale pentru dezvoltarea plantelor, cu excepția azotului. Printre cele mai importante substanțe conținute se numără fosforul, potasiul, calciul, magneziul și oligoelementele, acestea având un rol fundamental în procesele fiziologice și metabolice ale plantelor.
În gospodăriile în care lemnul este utilizat ca principal combustibil pentru încălzire, cenușa rezultată poate acoperi aproape integral necesarul de fosfor și potasiu al unei grădini de dimensiuni mici sau medii, fiind astfel o alternativă economică și sustenabilă la fertilizanții chimici de sinteză. Pe lângă lemn, alte surse de cenușă utilizabilă includ paiele, gunoiul vegetal, cocenii, tulpinile de floarea-soarelui, hârtia neimprimată și scoarța copacilor. În schimb, cenușa provenită din arderea cărbunilor de mină nu este recomandată în agricultură, din cauza conținutului ridicat de metale grele și a compoziției dezechilibrate.
Pentru a-și păstra proprietățile fertilizante, cenușa trebuie colectată și depozitată corespunzător. Datorită caracterului său higroscopic, în contact cu umiditatea atmosferică, aceasta își pierde o parte considerabilă din eficiența agronomică. Prin urmare, este recomandată stocarea cenușii în saci de plastic închiși etanș, feriți de umezeală, în special în timpul sezonului rece. O greșeală frecventă în practica agricolă este aplicarea cenușii direct pe stratul de zăpadă, unde nutrienții valoroși sunt spălați de topirea apei, fără a mai ajunge efectiv în sol.
Momentul optim pentru administrarea cenușii este toamna, când aceasta poate fi încorporată în sol cu ocazia lucrărilor de arat sau săpat. Prin această metodă, nutrienții sunt integrați eficient în profilul solului, asigurând o disponibilitate crescută pentru plantele cultivate în sezonul următor. Aplicarea primăvara, mai ales înainte de semănat, poate avea efecte negative, deoarece reacția alcalină a cenușii poate inhiba procesul de germinație a semințelor sensibile.
Un aspect esențial de luat în considerare îl constituie reacția alcalină a cenușii. Aceasta contribuie la corectarea acidității excesive a solurilor, fiind benefică pe solurile acide, dar contraindicată pe cele deja alcaline. De asemenea, anumite culturi horticole, precum afinul, rododendronul sau azaleea, care preferă un pH scăzut, nu tolerează prezența cenușii în sol. Solurile grele, slab drenate, cu exces de umiditate, nu sunt compatibile cu administrarea cenușii, din cauza riscului de mobilizare redusă a nutrienților. În schimb, solurile ușoare, bine aerate și cu drenaj corespunzător, beneficiază semnificativ de aportul de cenușă, mai ales atunci când aceasta este aplicată rațional și însoțită de practici agrotehnice corecte.
În concluzie, cenușa vegetală reprezintă un amendament agricol valoros, accesibil și ecologic, cu condiția respectării riguroase a condițiilor de utilizare. Încorporarea ei în cadrul unui plan de fertilizare bine structurat poate contribui la menținerea fertilității solului și la reducerea dependenței de inputuri chimice în grădinile legumicole.
Mod de preparare și utilizare a cenușii în grădină
Pentru a asigura eficiența maximă a cenușii ca fertilizant, este importantă nu doar alegerea sursei potrivite, ci și respectarea unor pași corecți în pregătire și aplicare. După colectare, cenușa trebuie lăsată să se răcească complet, apoi se cerne, pentru a elimina eventualele bucăți mari de cărbune sau impurități. Este ideal ca aceasta să fie uscată înainte de încorporarea în sol. Depozitarea trebuie făcută într-un loc uscat, în recipiente etanșe (saci de plastic sau butoaie cu capac), pentru a preveni absorbția umezelii din atmosferă.
Aplicarea cenușii trebuie să țină cont de tipul solului și de cerințele plantelor. Pe solurile acide și bine drenate, cenușa se poate aplica toamna, odată cu pregătirea solului pentru iarnă. Se presară pe suprafața terenului, apoi se încorporează superficial, prin săpare sau greblare. Este important ca cenușa să nu fie aplicată în exces, deoarece alcalinitatea sa poate duce la dezechilibre nutriționale, blocând absorbția anumitor microelemente.
Cantitatea recomandată variază în funcție de tipul culturii, dar, în general, se aplică între 70 și 150 g/m², ceea ce înseamnă aproximativ 1 kg pentru 6–14 m². Pentru plantele mai sensibile la săruri sau pentru solurile cu tendință spre alcalinitate, este recomandată o doză redusă, sub 100 g/m². Cenușa poate fi utilizată și ca amendament în compost, în proporție de maximum 5% din volumul total, pentru a aduce un aport de minerale și a echilibra pH-ul masei compostate.
Pentru culturile în curs de dezvoltare, cenușa se poate administra și punctual, la baza plantelor, dar niciodată în contact direct cu rădăcinile. În acest caz, se recomandă 1–2 linguri per plantă matură, urmate de udare abundentă pentru a favoriza dizolvarea mineralelor.
Aplicarea cenușii trebuie evitată în combinație cu îngrășămintele care conțin azot (ex. gunoiul de grajd proaspăt sau îngrășămintele azotate), deoarece aceasta poate duce la pierderea azotului prin volatilizare.
