„Nici nu merită să le consolidezi”, spune Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgenţă. Declarația a venit miercuri, 18 noiembrie, într-o emisiune la B1 TV, iar mesajul e dur și direct: anumite clădiri din România sunt atât de degradate încât nu mai justifică nici măcar efortul unei consolidări.
Afirmaţia vine într-un context în care răul e deja cunoscut – în Bucureşti singură, aproximativ 2.800 de imobile încadrate la risc seismic aşteaptă o soluţie, iar alte sute nu au fost nici măcar expertizate. În ultimele trei decenii, doar 37 de clădiri au fost consolidate în capitală. Cifrele arată o stare de paralizie administrativă și lipsa de urgență asupra unei probleme care ar putea deveni catastrofală la urmatorul cutremur semnificativ.
Departamentul pentru Situații de Urgenţă a adaptat legislația tocmai pentru a accelera procesul. Inclusiv clădirile rezidențiale private pot fi acum consolidate pe fonduri publice, europene și de stat, cu o singură condiție: proprietarii nu vor vinde apartamentele pe o perioadă determinată după finalizarea lucrărilor. E o măsură logică – dacă statul investeşte bani publici în consolidarea unei locuințe, e corect să-l protejeze pe cel care beneficiază, cel puţin temporar.
Dar între ce arată legislația și realitate există o prăpastie. Consolidarea unei clădiri durează foarte mult, mai ales atunci când e finanțată din fonduri publice. Procedurile administrative, licitațiile pe care trebuie să le facă autoritățile locale – toate acestea sunt etape care consumă timp, iar Bucureștiul nu prea are timp de pierdut. Fiecare an care trece este un an în care o clădire riscantă rămâne o amenințare potențială la adresa locatarilor.
De aceea, Arafat merge mai departe în raționament. Pentru unele clădiri, consolidarea nu e doar ineficientă – e pur și simplu inutilă. Starea de degradare a ajuns atât de avansată că o reparație structurală nu ar face decât să amâne inevitabilul. Demolarea controlată și reconstrucția sunt singurele soluții realiste pentru aceste imobile.
Departamentul pentru Situații de Urgenţă s-a confruntat cu această problemă concret și la propriile sedii. Unele detașamente de pompieri au fost consolidate cu relative succes. Altele, însă, au fost complet demolate și reconstruite de la zero. Nu dintr-o dorință de lux, ci din pura necesitate – consolidarea era complet neeficientă. Costul unei consolidări ar fi fost comparabil cu al unei demolări și construcții noi, iar rezultatul final ar fi fost tot compromis.
Realitatea peste care se-ntinde umbra riscului seismic
Експерții în seismologie suflă alarm mai tare decât administratorii. Matei Sumasascu, expert în seismologie în cadrul Asociației Re:Rise, estimează că în jur de 800 sau chiar 1.000 de imobile încadrate la risc seismic nu au fost nici măcar descoperite oficial. Nimeni nu s-a uitat la ele. Ele nu apar în nici o bază de date, nici în nici un plan de consolidare. Pur și simplu nu există pentru sistemul de management al riscurilor.
Asta înseamnă că cifrele cunoscute – 2.800 în București, alte sute în alte orașe – sunt probabil doar vârful aisbergului. Riscul seismic real este mai mare decât orice estimare oficială. Și între timp, cutremurele nu așteaptă planuri de consolidare să fie finalizate.
România a fost martora a ceea ce se-ntâmplă atunci când un cutremur grav lovește fără avertisment. În noiembrie 2023, un seism de 5,7 grade Richter a fost resimțit puternic în mai multe zone. Nu a fost dezastros, dar a fost destul cât să-și amintească oamenii de fragilitate clădirilor vechi. După doar câteva luni, noi replici continue să șocheze orașul, iar fiecare seism mic e o mică lecție despre cât de vulnerabil e sistemul.
Între dorință și execuție: ce se-ntâmplă cu planurile de consolidare
Legislația noua are rost. Faptul că statul poate plăti consolidări pentru locuințe private e o schimbare de strategie. Dar legislația nu e plan de acțiune. E doar permisiune. Execuția este altceva.
Autoritățile locale sunt acelea care trebuie să ia inițiativa. Sunt acelea care trebuie să facă licitații, să coordoneze lucrări, să supravegheze calitatea. Și tocmai aici, la nivelul execuției, sistemul are o problemă serioasă de ritm. 37 de consolidări în trei decenii în București singur – e o rată de aproximativ 12 clădiri pe an. La acest ritm, doar consolidările vor dura mai mult de o sută de ani. Fără a mai vorbi de demolările și reconstrucțiile care ar trebui să se întâmple pentru clădirile ireversibil compromise.
Raed Arafat știe asta. De aceea insistă pe ideea că nu toate clădirile meritată consolidări. Trebuie o triaj clar. Care se mai pot salva cu investiții rezonabile. Care ar trebui demolate. Și care vor fi ignorate o vreme de-acum înainte, din lipsă de bani sau atenție.
Decizia de a demoliza o clădire nu e nici ușoară, nici rapidă. Implică evacuări, compensații pentru proprietari, și apoi construcții noi care ia mult timp. E un proces care cere mai multă capacitate de decizie decât doar lansarea unor proceduri de consolidare liniștit, an după an.
Ce urmează pentru București și pentru ceilalți cu case pe puncte seismice
Nu există calendar public pentru ce vine mai departe. Nu e o dată când vor fi descoperite și catalogate acele 800 sau 1.000 de clădiri necunoscute. Nu e un angajament că demolările vor accelera. Arafat a spus ce trebuie să se-ntâmple. Autoritățile locale trebuie să traducă asta în acțiuni concrete.
Pentru oamenii care locuiesc în aceste clădiri, așteptarea continuă. Pentru cei care plănuiesc să cumpere apartamente în București, riscul seismic rămâne o variabilă pe care trebuie s-o calculeze. Pentru administratorii publici, presiunea crește cu fiecare cutremur care amintește că nu e o problemă teoretică.
Mesajul lui Arafat e în fond o chemare la realitate. Consolidarea nu e o bată magică pentru toți. Și risipa de resurse pe clădiri deja condamnate nu ajută pe nimeni. Uneori, singura alegere curajoasă e să recunoști că ceva e prea stricat pentru a mai fi salvat.
