Putin cere acorduri separate cu țări NATO. Cum va dezagrega Rusia alianța occidentală

Moscova negocie pachete de securitate separate cu țări membre NATO, într-o încercare de a redesena arhitectura de apărare a Europei direct în cadrul tratativelor ucrainene.

Propunerile ruse, expuse la o conferință de securitate la Moscova, nu sunt improvizații. Ele fac parte dintr-o strategie mai amplă pe care Vladimir Medinski a descris-o ca „tema centrală” a discuțiilor de la Abu Dhabi cu emisarii americani. Ce face aceasta diferit de negocierile anterioare este scopa: nu doar oprirea războiului din Ucraina, ci redefinirea completă a echilibrului de putere în Europa de Est.

Drobinin a prezentat trei modele posibile. Primul se referă la alianțe defensive clasice sau acorduri bilaterale de asistență reciprocă, după modelul pe care Rusia deja l-a implementat cu Belarus și Coreea de Nord. Al doilea vizeaza pactelor politice, unde niciun semnatari nu ajută adversarii celeilalte în caz de agresiune, similar cu aranjamentul Moscovei cu Iranul. Al treilea, și cel mai semnificativ pentru Europa, este cel al pactelor bilaterale de neagresiune pure, pe care Rusia le-ar încheie direct cu state membre ale NATO.

Mecanismul din spate e clar, chiar dacă rușii nu-l rostesc explicit. Fiecare acord bilateral ar crea o relație de securitate paralelă cu NATO, oferind fiecărei țări „garantii individuale” rusești în schimbul unei distanțări tacite de obligațiile colective. Articolul 5 al Alianței – „un atac asupra unuia este atac asupra tuturor” – rămâne formalmente în vigoare, dar pierde forță în momentul în care capitala respectivă se simte protejată separat de Moscova. Este o practică cunoscută din istoric sub denumirea de „divide et impera”, doar reambalată în limbaj diplomatic modern.

Motivul profund: slăbirea NATO pe bucăți

De ce ar oferi Rusia aceste „garantii”? Răspunsul stă în faptul că Moscova nu poate învinge NATO în conflict deschis și nici nu dorește. În schimb, poate frauda alianța din interior prin oferirea unui scenariu mai atractiv pentru țările mai mici sau mai îngrijorate: protecție directă, fără riscul unui conflict cu statele puternice ale Occidentului. Pentru Polonia, România sau țările baltice, oferta ar putea suna tentant în teoria naivă – tu și Rusia vedeți lucrurile cum se cuvine, iar tu eviți să fii tras în conflictele altora.

Problema nu este doar teoretică. Când un stat NATO acceptă un acord bilateral cu Rusia care-i oferă garantii de neagresiune, el recunoaște implicit că agresiunea rusească este o amenințare legitimă și că NATO nu o poate fixa pe deplin. Acceptă ideea că securitatea reală vine din relații directe cu Moscova, nu din unitatea alianței. Odată ce un membru NATO face asta, precedentul se răspândește: dacă Polonia poate, de ce nu și Slovacia? Dacă Slovacia, de ce nu și alte țări din Centrul Europei?

Concret, în urma unei serii de astfel de acorduri, NATO ar deveni un aranjament de securitate secundar, iar relațiile bilaterale cu Rusia ar deveni primarul. Articolul 5 ar rămâne pe hârtie, dar practic s-ar transforma dintr-o garanție în o formalitate.

Oficialii americani, conform Reuters, au declarat că sunt deschiși discuțiilor despre o nouă arhitectură de securitate europeană. Aceasta este o veste proastă pentru Europa. Dacă SUA este deschisă negocierii acestei arhitecturi – pe care rușii o propun – atunci masa de negociere nu mai e între Rusia și Europa, ci între Rusia și SUA, cu Europa în poziția de asset care trebuie repartizat, nu ca parte cu vot egal.

Reacția europeană și riscul unei Europe fracturate

Mulți politicieni europeni se opun discuțiilor despre o nouă ordine de securitate, argumentând că trebuie întâi rezolvat conflictul din Ucraina. Din punct de vedere strategic, aceasta este o poziție defensivă, nu ofensivă. Europa așteaptă să se așeze praful în Ucraina ca să-și apere interesele. Rusia, pe de altă parte, negociază pentru o nouă arhitectură chiar acum, în timp când are pârghii. Diferența de ritm strategic e imensa.

Nici o capitală NATO nu a răspuns public până acum la propunerile lui Drobinin. Aceasta nu înseamnă că nu le ia în serios – doar că fiecare vrea să vadă cum se mișcă alții înaintea sa. Aceasta e dinamica unei alianțe sub presiune. Când se negoţiază securitate comună, iar fiecare membru teme că ceilalți o să-și facă jocul pe ascuns, coeziunea dispare.

Partea periculoasă? Emisarii lui Donald Trump sunt programați să meargă la Kremlin joi, după discuțiile de la Abu Dhabi. Nu se știe ce vor aud de la Putin, dar structura e aceea a unei negocieri cu Rusia în care Europa nu are loc la masă. O declarație comună după acea întâlnire ar putea fixa termenul pentru o nouă arhitectură pe care europenii nici nu au negociat-o.

Ce urmează și riscurile unei Europe zdruncinate

Următoarea mișcare-cheie e în Dublin, unde se reunesc capitolele NATO. Aceasta e momentul în care Europenii trebuie să decidă dacă acceptă să negocieze o nouă ordine de securitate în paralel cu terminarea Ucrainei, sau dacă insistă ca Ucraina să se rezolve și abia apoi să vorbească despre arhitectură. Decizia asta nu e doar politică – e existențială pentru unitatea alianței.

Riscul real nu e că Rusia va câștiga militarmente – asta e deja imposibil. Riscul e că Rusia va câștiga diplomatic, transformând NATO dintr-o alianță cu obligații mutual legate în federație slabă de state independente, fiecare cu propriul aranjament bilateral cu Moscova. O Europa fracturata la nivel de securitate este o Europă pe care Rusia o poate manipula ușor.

Ce e mai important e că această fracturare se negociază acum, în timp când atenția publică e pe Ucraina. Când se va descoperi toată amploarea acestei negocieri, va fi prea târziu – acordurile vor fi semnate, precedentele stabilite. Europa care se-ntreabă acum dacă ar trebui să discute despre o nouă arhitectură o va descoperire în câteva ani că arhitectura s-a schimbat deja, în spate, prin acorduri bilaterale pe care nici nu le-a observat.