Borşul sau zeama rezultată din macerarea tărâţelor de grâu conţine minerale şi un complex de vitamine B şi C, minerale, aminoacizi esenţiali şi carbohidraţi. De aceea, acest aliment folosit de obicei pentru ciorbe are beneficii multiple pentru sănătate.
Puterea terapeutică a borşului vine şi de la drojdia de bere care ajută fermentaţia, ingredient care conţine vitaminele din complexul B, vitaminele D şi H (biotina), enzime, minerale în forme uşor asimilabile (calciu, magneziu, fosfor), plus oligoelemente vitale pentru sănătate, seleniu, dar, mai ales, crom.
Fiind un produs natural, borşul este foarte bogat în enzime. Țăranii români preţuiesc acest lichid atât de mult încât talentul de gospodină al femeilor se apreciază în funcţie de cât de bine ştiu să prepare borşul.
În Bucovina, înainte de intrarea în post, toate vasele şi tacâmurile sunt clătite cu borş şi apoi binecuvântate, semn că borşul este şi un dezinfectant. În credinţa populară, îi scapă pe copii de deochi şi le redă pofta de mâncare.
Pentru anemie, bronşită şi mahmureală
Borşului i s-a dus vestea că e cel mai bun leac la mahmureală. Într-adevăr, înlătură simptomele intoxicaţiei cu alcool, ameţeala, durerea de cap, tremuratul membrelor, senzaţia de vomă. Se bea un litru de borş.
În cazurile de indigestie şi de vomă, un pahar de borş băut înainte de masă poate fi de ajutor. Se spune că persoanele care beau zilnic borş mult, se lecuiesc de alcool. Mai ales după mese copioase, preparatele cu borş sunt binevenite.
Borşul contribuie şi la eliminarea toxinelor din organism. Este eficient şi în curele de slăbire, deoarece stimulează digestia şi arderea grăsimilor. Pe lângă aceste beneficii, poate fi şi un adjuvant în cazul bolilor respiratorii precum bronşita, astmul şi sinuzita.
În cazuri de anemie, funcţionează ca tonic extrem de eficient, prin mineralele şi vitaminele conţinute. Cura cu borş pentru revigorarea organismului durează 20 de zile, timp în care se bea un pahar de lichid, cu un sfert de oră înaintea fiecărei mese.
Pentru boli respiratorii cronice (bronşită, astm, sinuzită), se beau două căni. Cura ajută la vindecarea acestor boli şi, mai ales, preîntîmpină agravările şi recidivele. Se fac cure de câte trei săptămâni. Ca adjuvant în tuberculoză, borşul se bea în fiecare zi, câte o jumătate de litru, pe stomacul gol, înainte de mesele principale. Se pare că anumite substanţe active din borş blochează dezvoltarea bacililor care provoacă această maladie.
Previne infarctul şi cancerul de colon
Se ştie că borşul elimină toxinele din organism, fiind recomandat în diete de slăbit. Se poate bea câte o cană de borş (250 ml) pe zi, timp de 10 zile. Acest tratament se poate repeta de două ori pe an, toamna şi primăvara.
Terapia se recomandă persoanelor cu diabet, artrită, gută şi cu probleme reumatice, hepatice şi renale. Pentru oboseală cronică, se bea un sfert de litru de borş dintr-o dată, ca sistemul nervos să se revigoreze. Pentru toate problemele de ficat şi de fiere, fitoterapia recomandă borş, deoarece curăţă şi fortifică organele interne.
Se bea pe stomacul gol, cu 15 minute înainte de masă, câte o cană cu borş în care se adaugă o jumătate de linguriţă de pulbere de pelin. Nivelul crescut al glicemiei poate fi reglat tot cu borş, băut înainte de a mânca.
Persoanele care au afecţiuni pulmonare se refac mai repede dacă, în loc de apă, consumă în fiecare zi un litru de borş amestecat cu 250 ml de infuzie de soc (din două linguriţe de flori uscate şi o cană de apă clocotită). Această băutură se îndulceşte cu miere şi se bea înaintea meselor principale. Tratamentul trebuie urmat cel puţin două luni.
În cazuri grave, terapia se poate prelungi încă două săptămâni. De asemenea, borşul scade tensiunea şi reduce colesterolul, curăţă rinichii, previne tromboza şi infarctul, iar ultimele studii arată că este anticancerigen, luptând cu cancerul de colon. Este folositor în boli cardiace, insomnii sau după un efort fizic sau intelectual. Singurele restricţii sunt în caz de ulcer gastro-duodenal şi gastrită.
Prepararea borșului
Borșul se prepară într-un vas de pământ de circa 15 litri sau o putinică din lemn de fag ori un borcan de circa 10-15 l.
Ingrediente:
- circa 10 kg de tărâţe de grâu;
- circa 2-3 kg de făină de mălai;
- circa 1 kg de făină albă;
- drojdie de bere, o bucăţică cât o nucă;
- apă curată și bună de băut.
Huștile – reprezintă amestecul ce rămâne pe fundul borcanului după ce s-a decantat lichidul acrișor numit borș. Huștile sunt necesare întotdeauna la prepararea unei noi cantităţi de borș, întrucât conţin fermentul necesar producerii acestuia.
Prepararea:
La 10 litri de apă se pun 1,5 kg de tărâţe de grâu, 1-2 kg de mălai și o farfurie de huști rămase de la alt borș. Se lasă apa să clocotească. Între timp, se prepară o plămădeală din tărâţă de grâu și făina de porumb amestecate cu apă rece. Se lasă să stea circa 1-2 ore. Peste această cantitate se toarnă apă clocotită, amestecându-se mereu cu făcăleţul.
După ce s-a mai răcit puţin, se adaugă huștile – nu se vor pune în apa fierbinte pentru că moare fermentul. Pentru ca fermentaţia borșului să se producă mai repede, se așează vasul într-un loc mai călduţ. După 12-14 ore, borșul s-a acrit. Se trage în sticle și se păstrează la frigider sau într-un loc răcoros.
Borşul de putină, leac al românului şi al mâncărurilor sale, îi îndulceşte viaţa acestuia înăcrindu-i ciorbele. Fermentat natural din cereale, borşul este una dintre “acrelile” preferate ale ciorbelor româneşti. Deşi seamănă ca nume cu una dintre supele specifice Rusiei şi Ucrainei – o supă pe bază de sfeclă roşie – şi probabil îşi are originea într-un ferment de vodcă – băutură distilată din cereale – care a dospit prea mult, borşul este probabil cel mai cunoscut bucătăriei româneşti, deşi e diferit ca reţetă, mult folosit fiind în Moldova faţă de Banat şi rar în Ardeal.
Ingrediente: 1 kg tărâţe de grâu, 200 gr de mălai, 200 gr de huşti sau 20 g de drojdie de bere, 1 mână de frunze de vişin, mărar sau leuştean, verde sau uscat.
Tărâţele de grâu se amestecă bine cu mălaiul şi cu huştile şi cu 0,5-1 l de apă călduţă, obţinându-se o maia care se lasă la dospit timp de 20-30 minute. Se adaugă frunzele de vişin şi/sau mărar (sau leuştean), verde sau uscat. Peste toate acestea se toarnă 9 l de apă caldă (aprox. 60°C), se acoperă vasul cu un tifon şi se lasă deoparte, la temperatura camerei, pentru 1-2 două zile. În primele ore după preparare se amestecă de câteva ori cu o lingură de lemn. După ce s-a acrit, se filtrează (se trece printr-un tifon), se pune în sticle şi se păstrează la frigider. O parte din tărâţele folosite se pot păstra pentru utilizare ulterioară. Acestea vor fi următoarele huşti şi sunt folosite ca starter pentru obţinerea unui borş de calitate, într-un timp relativ scurt. Numai în cazul când nu aveţi de unde să luaţi huşti, se foloseşte drojdia de bere.
Borşul din tărâţe
Multe gospodine tratează cu destulă indiferenţă tărâţele. Şi greşesc! De ce? Pentru că tărâţele sunt foarte bogate în vitamine, enzime, săruri minerale, oligoelemente şi fibre vegetale. Reţineţi: 90 % din toate acestea se găsesc în tărâţe şi nu în bobul de grâu, aşa cum mulţi oameni cred.
Dar şi tărâţele de porumb înmagazinează uleiuri volatile, săruri de potasiu şi calciu, câteva vitamine (B, C, E şi K etc.) la care se mai adaugă glucide, proteine etc. Reamintim toate acestea pentru a arăta gospodinelor ce importanţă are borşul într-o gospodărie.
Cu gust acrişor inconfundabil, înţepător la limbă şi tulbure ca o bere nefiltrată, borşul are nu numai proprietăţi culinare ci şi tămăduitoare.
Ingrediente: 1 cană de huşti sau 2 linguri de drojdie de bere (când îl prepari prima dată); 500 g tărâţe de grâu şi 300 g mălai (de preferat tot tărâţe); 1 lămâie; 2-3 felii de pâine neagră; 4-5 frunze de vişin; câteva frunze de leuştean; 5-6 litri de apă.
Fierbe mai întâi apa, apoi pune într-un vas mare de 10 l toate ingredientele: tărâţele, mălaiul, cana cu huşti sau drojdia şi feliile de pâine. Toarna deasupra apa fierbinte şi adaugă frunzele de vişin şi leuştean. Amestecă bine. După 2-3 zile, dacă borcanul cu compoziţia este ţinut la căldură, borşul e tocmai bun de folosit.
Borş de casă
Este o reţetă pe care mama a perfecţionat-o în timp şi care nu dă greş. Dacă nu avem de la cine să luăm huşte, iată cum se prepară: 500 gr. tărâţe de grâu, 2-3 felii de lămâie, 1-2 felii de pâine, apă fierbinte, nu clocotită, cât să te frigă la deget.
Borşul îl preparăm astfel: 400 gr huşte, 150 gr tărâţe grâu, 100 gr mălai, 5-6 frunze de vişin (vara proaspete, iarna uscate sau congelate)
Toate ingredientele se pun într-un borcan de 3 litri, se toarnă apă fierbinte, la fel ca la huşte până la gura borcanului. Borcanul se aşează lângă o sursă de căldură. Mama îl pune vara în curte, la ţară, iarna îl pune pe aragaz şi îl acoperă cu o farfurie. Se lasă de pe-o zi pe alta, se mai amestecă din când în când uşor, fără să se zdrobească pâinea. A doua zi se scurge şi se opresc 400 gr. de huşte pe care le folosim la alt borş, iar peste plămada rămasă se prepară a doua mână de borş, cu aceeaşi cantitate de apă. Din aceste cantităţi ies 1,5 l de borş.
Poftă bună!
Hai să umplem borş în gospodărie!
Să pregătim cele necesare: o oală de lut este cel mai potrivit sau o putinică din lemn de fag ori un borcan de sticlă de cca 10-15 l; tărâţe de grâu; făină de mălai; făină albă; drojdie de bere; o crenguţă de vişin, de mur sau de viţă de vie ori o mână de frunze de vişin, leuştean sau mărar; apă curată şi bună de băut.
Toate aceste ingrediente pot fi folosite în cantităţi diferite, dar să nu depăşească 1/2 din volumul vasului în care se umple borşul (ex. 1 kg tărâţe de grâu, 200 g mălai, 200 g de huşti sau 20 g de drojdie de bere (cât o bucăţică de nucă), o crenguţă de vişin, de mur sau de viţă de vie ori o mână de frunze de vişin, mărar sau leuştean verde sau uscat; altă reţetă: 8 linguri tărâţă de grâu, 8 linguri tărâţă de porumb, 3 linguri oţet, 1 felie de pâine (neagră) prăjită, 1 borcan de 3 litri, 2 fire de leuştean verde).
Prepararea: la 10 litri de apă se pun 1,5 kg de tărâţe de grâu, 1-2 kg de mălai şi o farfurie de huşti.
Apa se pune la clocotit. Între timp, se prepară o plămădeala din tărâţa de grâu, făina de grâu, făina de porumb şi crenguţa de vişin amestecate cu apă rece, pentru că altfel se opărăşte tărâţa şi nu se mai înăcreşte. Vasul în care se prepară borşul trebuie să fie foarte curat şi spălat cu mare grijă, ori de câte ori se prepară borş. Se lasă plămădeala să stea cam 1-2 ore. Peste acestea se toarnă apă clocotită, amestecându-se mereu cu făcăleţul sau o lingură de lemn.
După ce s-a mai răcit puţin, se adaugă huştile, iar deasupra borcanului se pune o farfurie (din lut) sau se leagă cu tifon. La acest amestec se pot adăuga 2-3 cărbuni stinşi, pentru că ajută la limpezirea borşului. Pentru ca fermentaţia borşului să se producă mai repede, se aşează vasul într-un loc mai călduţ. În primele ore după preparare se amestecă de câteva ori cu lingura de lemn. După 12-14 ore sau chiar 2 zile, borşul s-a acrit. Se trage în sticle şi se păstrează într-un loc răcoros. Se bea la temperatura camerei.
Observaţie! Dacă veţi folosi borşul la prepararea unor ciorbe, puteţi pune în aceste sticle câte un fir de leuștean sau chervil. Dacă doriţi să îl consumaţi ca atare, folosiţi frunze de vișin.
