Cabinetul condus de Luca Niculescu a depus joi în Parlament programul de guvernare pentru 2026-2028, iar printre angajamentele principale figurează o nouă lege a salarizării bugetarilor și reluarea indexării pensiilor din 2027.
Pentru milioane de români cu pensii mici și salarii de stat, anunțul pare bine venit. Totuși, textul plin de condiționări lasă mai mult loc de semne de întrebare decât de speranță sigură. Ce se ascunde de fapt în spatele promisiunilor și cum ar putea funcționa practic aceste măsuri rămâne încă în ceață.
Reformarea plăților din sectorul public nu e prioritate nouă. După trei ani consecutivi fără indexare a pensiilor și cu salarii stagnante în bugetul de stat, dezamăgirea a devenit normă. Milioane de pensionari au simțit cum inflația le-a mâncat din venituri mai rapid decât orice majorare ar fi putut compensa. Angajații de stat se plâng de inechități șocante: doi oameni cu aceeași funcție pot avea salarii diferite doar pentru că aparțin unor categorii ocupaționale neunificate. Guvernul precedent a amânat mereu această reformă, iar noua administrație încearcă acum să-și asume răspunderea.
Ceea ce anunță documentul depus în Parlament e o abordare ordonată, dar etapizată. Proiectul legii va fi elaborat în 2027, nu aplicat imediat. Lucrul la el se va face în parteneriat cu sindicatele și instituțiile publice. Guvernul promite corectarea inechităților, clarificarea sistemului de sporuri și protejarea drepturilor deja câștigate, dar cu un calendar care nu garantează decât intenția, nu rezultatul.
Cifra care ar trebui să îngrijoreze pe toți e doar una: cheltuielile cu personalul bugetar trebuie scăzute de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% până în 2031. Nu e doar o țintă statistică. E echivalentul a milioane de oameni care vor simți presiunea reducerii, indiferent ce zice legea noii salarizări.
O parte din ecuație vine din digitalizare și reorganizare instituțională. Guvernul mizează pe faptul că automatizarea și simplificarea serviciilor publice vor reduce nevoile de personal, deci vor scădea și cheltuielile fără neapărat să reducă salariile. E o predicție optimistă, nu o realitate garantată.
Salariul minim va fi actualizat anual, în ciclu de 12 luni, în funcție de indicatorii economici. Asta e măcar un semn că nu va mai rămâne îngheț, dar nici procentul de majorare nu e menționat. Negocierile colective și mecanismele de conciliere vor fi consolidate, adică teoretic ar trebui să crească dialogul între guvern, sindicate și patronate. Practica arată că aceste mecanisme funcționează inegal, iar sindicatele din sectorul public rămân mai puțin influente decât cele din privat.
Indexarea pensiilor din 2027 e cel puțin o legare la realitate. Guvernul recunoaște că trebuie protejată puterea de cumpărare a pensionarilor și că veniturile trebuie să țină pasul cu costul vieții. Doar că documentul nu menționează niciunul dintre acei procente exacte care contează cu adevărat. Câtă indexare? 50% din inflație? 100%? Depinde, se zice, de fondurile disponibile. E același cuvânt care în 2021-2024 a justificat stagnarea.
Atenția specială pentru pensiile mici e bine intenționată, dar în mod realist, o majorare uniformă de 5% beneficiază mai mult pensionarilor bogați, pe când un sistem progresiv ar proteja adevărata nevoie. Nu-l vede în program.
Printre măsuri sociale mai mici, dar nu neglijabile: eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mamele cu copii sub doi ani și pentru veteranii de război. Asta nu e o cheltuială enormă, dar semnalează o alegere politică: familia și memoriei veteranilor li se acordă ajutor. Cu o condiție: dacă se găsesc surse de finanțare. Dintr-un alt buzunar, probabil. Și stimulente pentru părinții care se reîntorc la muncă mai devreme: dacă revii în job când copilul e între șase și 12 luni, poți primi încă șase luni de indemnizație pentru creșterea copilului. Asta poate ajuta, dar nu rezolvă dilema cu adevărat: salarii mici fac mai atractiv să rămâi acasă decât să muncești.
Ce înseamnă asta, de fapt: Guvernul recunoaște problemele, dar le transformă în sarcini pentru viitor. Legea salarizării se va elabora în 2027, indexarea de pensii pornește aceeași an. Vreo 18 luni de așteptare pentru o categorie de cetățeni care deja sunt obositi de promisiuni. Și totul sub semnul condițiilor finanțării și al țintelor bugetare care le pot bloca pe parcurs.
Documentul mai prevedea că cheltuielile de asistență socială rămân sub 12,2% din PIB și că alte beneficii sociale nu pot crește mai repede decât PIB-ul nominal. E un fel de plafonare care sună economic responsabilă, dar poate fi citită și ca o limitare a ambițiilor de protecție reală.
Materialul depus în Parlament e o schiță mai degrabă decât un plan de execuție. Fiecare măsură majoră are scuza „depinde de condiții”, iar acele condiții sunt în mâinile aceluiași Guvern care trebuie să le respecte. Asta nu e criticarea reformei, e doar realismul: pentru un pensionar care a trăit trei ani fără indexare, și pentru un agent de stare care vede colegi cu același job plătiți cu 30% mai puțin, promisele din 2026 care se materializează în 2027 și poate nu la scară totală pot fi un gust amar.
Următorilor 18 luni urmează o perioadă de elaborare, consultare și simulare a impactului. Apoi, dacă bugetul o permite, aplicare etapizată. Cuvintele-cheie sunt „etapizat” și „dacă”. Pentru milioane de oameni care și-au tot așteptat rândul, asta pare un alt curs de pregătire în păciență, nu o victorie sigură.