Nicușor Dan convoacă cinci miniștri la Cotroceni pentru a negocia poziția României în fața summitului European de săptămâna viitoare, unde va fi decisă bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani.
La masa vor fi Alexandru Nazare (ministrul Finanțelor), Tanczos Barna (ministrul Agriculturii), Dragoș Pîslaru (ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene), Oana Țoiu (ministrul Afacerilor Externe), Mihai Jurca (șeful Cancelariei Prim-Ministrului) și Iulia Matei, reprezentanta permanentă a României la Uniunea Europeană. Tema centrală: Cadrul Financiar Multianual — nu e un cuvânt sonor gol, ci mecanismul care decide câți bani primesc țări precum România din fonduri agricole și de coeziune pentru următorii șapte ani.
De ce e asta crucial pentru România, în special? Pur și simplu pentru că agricultura și politicile de coeziune (care finanțează dezvoltarea regională, drumuri, spitale, școli în zone defavorizate) sunt două dintre puținele surse de finanțare externă pe care le are țara. Un buget redus la aceste capitole înseamnă infrastructură mai lentă, ferme mai puțin competitive, sate și localități mici rămase în urmă. Pentru un țăran din Vâlcea sau pentru o comună din Moldavia, decizia care se ia la Bruxelles pe 15-16 octombrie se transformă în bani reali — sau în absența lor.
Consiliul European din 15-16 octombrie 2026 va fi punctul culminant al acestor negocieri. Liderii UE trebuie să hotărască noua structură bugetară a blocului, în condiții în care bugetul multianual actual reprezentând 1,26% din produsul intern brut al Uniunii a devenit prea mic pentru provocările Europei — de la apărare la inovație, la agricultura durabilă. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a susținut deja că resursele proprii ale UE trebuie sporite, nu doar redistribuite, altfel prioritățile esențiale vor suferi tăieturi. România nu poate permite asta.
Nicușor Dan nu vine nepregatit la masă. La finalul lunii septembrie, el a anunțat pe rețelele sociale că a reunit 17 state membre ale Uniunii — România inclusă — în Grupul Prietenilor Coeziunii. Alături de premiera Italiei, Giorgia Meloni, și cu susținerea altor țări din Europa Centrală și de Sud, scopul declarat e menținerea agriculturii și coeziunii ca priorități centrale în exercițiul bugetar european următor. E o alianță de țări care știu că orice tăiere de fonduri în aceste domenii le va lovi direct în dezvoltare și economie. Italia și România, cu toată diferența de mărime și putere de negociere, au același interes: bani pentru sate și agricultori, nu doar pentru corporații și centre urbane.
Ce înseamnă această mișcare de alianță? E o strategie simplă dar eficace în negocierile europene — nu vii singur la masă. Dacă România ar fi venit singură și ar fi cerut bani pentru agricultură, ar fi fost ușor de ignorat. Dar dacă sunt 17 țări cu același mesaj, negociatorul de la Bruxelles nu mai poate face pe surdul. Grupul nu e impotent — are greutate colectivă. Meloni nu e un politician minor în Europa; România, deși mai mică, conține o bună parte din agricultura UE și o populație rurală semnificativă. Împreună, mesajul lor e greu de ignora.
Ședința de vineri e o consolidare internă. Nicușor Dan și miniștrii trebuie să se înțeleagă asupra a ceea ce România va cere la summit, să se asigure că nu vor merge cu mesaje contradictorii. Ministerul Finanțelor trebuie să accepte posibile compromisuri bugetare în schimbul unei poziții ferme pe agricultură și coeziune. Ministerul Afacerilor Externe trebuie să știe exact cum să comunice poziția României în conversațiile bilaterale cu alte capitale. Ministerul Agriculturii e garantul că solicitările sunt fezabile și în interesul real al sectorului. Fără această sincronizare, România merge împotriva Bruxelles-ului cu o voce sfâșiată.
Pactul lui Meloni cu România și cu alte țări nu e o garantie de succes. Franța și Germania — cu mult mai puternice — au alte priorități și alte aliați. Orban din Ungaria, care e și el în acest grup, aduce o reputație problematică în negocierile UE. Dar prezența acestui bloc crează cel puțin o presiune asupra birocraților europeni și a negociatorilor pentru a nu ignora într-o manieră crudă prioritățile agriculturii și coeziunii. Banii nu se vor distribui egal pentru toți și pentru tot; vor fi compromisuri. Doar că aceste compromisuri vor fi făcute cu România la masă, cu o voce, nu fără.
Pentru cetățeanul mediu din România, rezultatul acestei ședințe și al summit-ului de la Bruxelles va fi palpabil — sau nu — peste ani. O reducere a fondurilor de coeziune ar putea îngreuna construcția unor drumuri de acces în localități, poate amâna reparații la spitale regionale, poate slăbi sprijinul pentru ferme mici. O victorie pentru agricultură și coeziune, chiar parțială, oferă viață mai lungă programelor care duc apă, gaz și internet la țară. Nu e spectaculos, dar contează.
Ședința de vineri e doar începutul. După aceasta, vor urma negocieri intense în capitele europene, convorbiri bilaterale, presiuni diplomatice. Consiliul European din 15-16 octombrie va fi palmaresul acestor eforturi. România intră în această bătălie mai organizată decât ar putea părea — și asta conteaza mai mult decât vrea să admită presa ușor distractivă. Gândurile se vor ciocni cu realitățile brutalității negocierilor europene, dar măcar România vine pregătită.