La o numărătoare de 50% din voturi, alegerile din Israel se conturează ca un scenariu de maxim ecou politic: niciun bloc nu deține majoritatea de 61 de mandate necesară în Knesset pentru a forma guvern singur.
Aceste rezultate parțiale se vor modifica probabil pe măsura numărării complete a voturilor, mai ales că sondajele de tip exit-poll au indicat o egalitate practică între cele două tabere principale. Israelienii au participat masiv la vot – rata de participare a atins 77,7%, cea mai ridicată din ultimul secol – iar stețul electoral reflectă o societate împărțită și îngrijorată. Aceste sunt primele alegeri organizate de la masacrul din 7 octombrie 2023, moment care a reîncins tensiunile politice și sociale într-o măsură fără precedent.
Netanyahu și-a construit campania pe un mesaj direct și dur: „Dreapta sau Palestina”. A mobilizat sprijin intern și, remarcabil, a primit suportul public al lui Donald Trump pe ultima dreapta, un gest care pare să-l fi ajutat să recupereze teren în proiecțiile finale. Totuși, presa israeliană și observatorii internaționali notează că, indiferent de avansul numeric momentan, nici o coaliție nu poate fi formată fără negocieri dificile.
Eisenkot a declarat imediat după numărare că votul arată o „dezaprobare completă” la adresa premierului și a promis că va „face tot posibilul pentru a forma un guvern”. Mesajul său a fost ascuțit: poporul a ales schimbarea. Dar cuvintele sunt o chestiune; realitatea parlamentară e alta.
Partidele arabo-israeliene: de la margine la putere de decizie
Ascensiunea pe care o parcurg formațiunile arabo-israeliene e o veste majoră pentru dinamica politică din Israel. Raam (Lista Arabă Unită, de orientare islamist-moderată) și Lista Comună (extrema stânga) obțin estimativ 18 sau 19 mandate – o creștere semnificativă față de cei 10 mandate deținuți în parlamentul precedent. Pentru un politicolog sau un analist din domeniu, aceasta nu e o statistică plană; e o schimbare de pondere real în negocierile care urmează.
Mansour Abbas, liderul Raam, a declarat că Netanyahu și tabăra sa au suferit o „înfrângere majoră” și a exprimat deschidere pentru a colabora cu Eisenkot. Doar că Eisenkot a fost constant în negările sale: a spus pe parcursul campaniei și după alegeri că nu va construi o coaliție pe sprijinul partidelor palestiniene. E un obstacol declarativ, dar la masa negocierilor, declarațiile rigide se deseori renegerociază sub presiunea realității matematice. Faptul că Mansour Abbas și-a arătat disponibilitatea sugerează că o ușă s-ar putea deschide – indiferent de ceea ce zic acum toți actorii.
Netanyahu, pe de altă parte, a pus o linie roșie și mai explicită: „Formarea unui guvern bazat cu sprijinul partidelor arabe este exclusă.” A construiește o campanie anti-arab și anti-palestiniană și are electorate care așteaptă ca el să-și respecte promisiunile. Totuși, și pentru Netanyahu matematica parlamentară poate deveni mai urgentă decât retorică.
Ce va fi mai departe: scenariu și nepu-tințe
Negocierile pentru formarea unei majorități vor fi, cel mai probabil, lungi și tensionate. Dacă Netanyahu vrea să-și păstreze postul de prim-ministru, va trebui să convingă patru, cinci sau șase deputați suplimentari din blocul său să-i rămână loiali, sau va trebui să negocieze cu o parte din opoziție – ceea ce ar fi o capitulare politică. Dacă Eisenkot vrea șansa, trebuie să facă exact opusul și să construiască pe un soclu de 49 + 16, ceea ce ar necesita 12 mandate – pe care poate să le obțină doar din alianța cu partidele palestiniene, pe care zice că nu le va folosi.
Indiferent de scenariul care se cristalizează, negocierile electorale israeliene nu vor fi simple. Nu e prima dată când Israel ajunge în pată în care o mică fracțiune parlamentară deține cheia guvernării; s-a mai întâmplat în 1990, în 2021. Dar contextul politic actual e mai volatile, mai polarizat și mai plin de tensiuni decât în acei ani.
Urmează zile de negocieri furtunoase, declarații prin presă, întâlniri discrete și, probabil, schimbări de poziție. Până atunci, Israelienii rămân într-o așteptare care miroase a incertitudine. Forma pe care o va lua noul guvern – cine va fi prim-ministru, ce priorități va urmări, cum va aborda conflictul palestinian și reconstrucția după octombrie – va fi decisă nu de voturi clare, ci de negociații din culisele parlamentare.