Israelul a deschis din nou focul asupra Siriei marți, cu opt lovituri aeriene care au vizat baza militară Abu al-Duhur din provincia Idlib, la circa 70 de kilometri de granița turcă.
Raportul de forță e ciudat. Washington și Teheran negociază o înțelegere de pace, iar SUA dorește stabilitate în regiune. Israelul, sub Netanyahu, vede în noua administrație din Damasc o amenințare existențială și se comportă ca și cum nu-i pasă de preferințele americane. Ambasadorul american Tom Barrack a transmis pe rețelele de socializare că loviturile aeriene „nu promovează stabilitatea regională” și a chemat „toate părțile” la dialog în loc de incidente militare. Un mesaj diplomatic, pe limbă de lemn, dar care spune una singură: America nu e de acord cu ce face Israel.
Baza Abu al-Duhur nu e o țintă întâmplătoare. După ce Bashar al-Assad a fost răsturnat de la putere la sfârșitul lui 2024, complexul militar a fost preluat de noua armată siriană pentru instruire și operațiuni. Israel, care a interzis Damascului să mute trupe la sud, mai aproape de granița israeliană, consideră că orice consolidare a capacității militare siriene e nepermisă. Israelul nu a revendicat oficial atacul, dar nici nu neagă: oficiali de la Tel Aviv au reiterat, în declarații anterioare, că noul guvern sirian e o problemă de securitate care necesită monitorizare constantă și, aparent, bombardament preventiv din vreme în vreme.
Turcia s-a sesizat. Ankara, care are cea de-a doua armată din NATO și care tocmai a încheiat un acord de apărare cu Pakistanul și Arabia Saudită, consideră loviturile israeliene o încercare de destabilizare a Siriei. Autoritățile turce sunt strâns legate de noul președinte sirian Ahmed al-Sharaa, iar acești atacuri israelieni sunt percepuți ca încercări de a submina influența turcului în regiune. Turcia n-a ieșit cu declarații dure publice, dar tensiunile dintre Israel și Ankara cresc: o colaborare franco-germană ar putea fi ruptă oricând dacă Turcia simte că interesele sale de securitate sunt amenințate.
Iranul vede în aceste atacuri o dovadă a sabotajului israelian asupra diplomației. Abbas Araghchi, ministrul de Externe al Iranului, a declarat că Netanyahu este „cel mai mare obstacol” în calea unui acord durabil de încetare a focului cu Statele Unite. Iranienii susțin că Israel face tot ce-i stă în putință pentru a împiedica orice acord și pentru a menține regiunea în tensiune. E o acuzație gravă, pentru că dacă e adevărată, ea sugerează că Netanyahu preferă conflictul permanent dialogului constructiv.
Ce se vede, de fapt, din spatele acestor atacuri? O coaliție internațională care se destramă. America vrea pace și negocieri, dar Israelul dorește control total și deniali asupra oricărei amenințări militare dinspre vecini. Turcia se poziționează ca protector al Siriei, Iranul ține diplomația într-o mână și acuzațiile în cealaltă, iar Siria însăși, sub conducere nouă și fragilă, nu știe dacă poate conta pe alianții occidentali sau dacă e condamnată să trăiască în sombra bombardamentelor israeliene. Atacul de marți nu e nici o surpriză, nici o scurtă demonstrație de forță: e o afirmare a celui mai vechi model din regiune — cine are armata, decide regulile.
Israelul a mai atacat Siria de zeci de ori în ultimii ani, dar niciodată cu o critică publică atât de explicită din partea SUA. Faptul că Washington se exprimă deschis reprezintă o rupere. Nu că SUA ar opri Israelul — nicio sancțiune nu e pe masă, nicio amendă diplomatică nu-i amenință. Dar mesajul e limpede: administrația americană nu vede în Netanyahu un partener de încredere, ci un factor care complică o situație și așa fragil echilibrată.
În următoarele săptămâni, ochii vor fi pe două chestiuni. Primul: dacă Turcia va răspunde pe măsură, fie prin declarații mai tari, fie prin creșterea suportului militar pentru Siria. Al doilea: dacă Iran va folosi aceste atacuri ca pretext pentru a renunța la negocierile cu SUA, invocând „imposibilitatea de a negocia cât timp alații americani bombardează”. Deocamdată, doar vorbele sunt în aer. Dar în Orientul Mijlociu, vorbele sunt de obicei preludiul la acte. Marți dimineață, Siria a fost bombardată. Mâine, poate că rezultatele vor fi mai greu de controlat decât le-a anticipat vreunul dintre cei care-și joacă cartele în regiunea asta.
